Cristian Tudor POPESCU
Cristian Tudor POPESCU
40556 vizualizări 2 oct 2013

„Pisicuţ care hămăie, Victor Ponta? Mie mi se pare mai degrabă un pui de aspidă cu ochelari”.

Asta scriam în noiembrie anul trecut despre domnul premier. Aspidă i se mai zice năpârcii, o năpârcă groasă care acum nu mai e pui, s-a ridicat în coadă şi îşi lansează limba bifurcată: „Papici e un procuror băsist care a făcut dosare politice”.

Până să-l aud rostind asta pe prim-ministrul României am refuzat să comentez la posturile tv înlăturarea procurorului Lucian Papici din postul de şef de direcţie în DNA. Voiam să aud mai întâi ce spune procurorul general Tiberiu Niţu, ce spune procurorul-şef DNA Codruţa Kovesi şi, fireşte, procurorul Papici.

Nu mai e nevoie. V. Ponta a transmis întregii ţări că scula sa T. Niţu „face ordine” în DNA. Că procurorii „băsişti” trebuie anihilaţi.
Declaraţia e încremenitoare pentru că aparţine unui premier pe deasupra şi fost procuror. Ce înseamnă procuror băsist din punct de vedere juridic? Ce înseamnă dosar politic din punct de vedere juridic? l-aş fi întrebat pe loc pe juristul V. Ponta. Eu ştiu că în Justiţie există procurori care aplică legea corect, care întocmesc dosare în acord cu litera şi spiritul ei şi procurori care, voit sau nu, fac dosare eronate sau insuficient acoperite cu probe. Nimeni nu a formulat astfel de acuze la adresa procurorului Lucian Papici, al cărui nume subsemnatul îl aud pentru prima dată. Şi aflu că a lucrat la dosarele Năstase, generalul Voicu, Voiculescu, Becali, Remeş. Şi că tocmai a încheiat rechizitoriul în dosarul Liviu Dragnea - vot la referendum...

Din înalta funcţie de premier, doctorul în drept Ponta îi dă un flit în ochi lui Montesquieu, ăla cu separaţia puterilor în stat. Şeful executivului adaugă la lege, cu de la sine putere, infracţiunile de „băsism” şi „făcător de dosare politice”, de care te faci vinovat şi eşti sancţionat pentru că aşa vrea V. Ponta.

Năpârca ajunsă la maturitate nici măcar nu mai recurge la înscenarea unui proces, cât de sumar, cum făcea Securitatea în anii '50, decretează direct pedepsirea „uneltitorului contra ordinii sociale".

Dincolo de lovitura de ghioagă administrată independenţei Justiţiei române, ceea ce dă fiori este cinismul relaxat cu care V. Ponta a vorbit. Arată ca un mafiot călare pe situaţie, care nu mai e nevoit să zâmbească democratic.

P.S. Celor care se vor repezi să mă insulte pentru acest text le sugerez să (re)citească apelul pe care l-am adresat în vara anului 2012 procurorului general Codruţa Kovesi şi procurorului-şef DNA Daniel Morar, solicitându-le încetarea anchetării simplilor cetăţeni votanţi.

Citește și: