Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2380 vizualizări 23 feb 2018

La trei ani după ce, în 1904, şi-a luat doctoratul la Sorbona, sub îndrumarea profesorului  Émile Durkheim, fondatorul şcolii franceze de sociologie, D. Drăghicescu publică “Din psihologia poporului roman”, cartea de care m-am agăţat astăzi, cu disperarea celui care vrea să înţeleagă.

Nu e prima oară când vorbesc despre Drăgicescu (s-a sinucis în septembrie 1945) - un strălucit intelectual al vremii sale, personaj tenebros şi contorsioat - e prima oară însă când mă aplec cu atenţie asupra unui text căruia altădată îi reproşam psihologismul. I-l mai reproşez şi astăzi, dar nu pot să nu-i dau dreptate încă în şi mai multe privinţe decât am făcut-o până ieri. Cartea a apărut, repet, cu unsprezece ani înaintea Marii Uniri.

“Cu greu se poate cita în cartea neamurilor un popor mai brav, mai harnic, mai destoinic şi mai bine dăruit de natură, căruia soarta să-i fi fost atât de vitregă şi să-l arunce în împrejurări şi condiţii istorice mai nenorocite cum a aruncat neamul românesc. Nu se poate afla în istoria lumei un popor, pe care lumea să-l admire pentru energia, curajul şi însufleţirea lui, şi care să fi fost dus de mizeria unei vieţi istorice absolut nefericite la gradul de decădere la care avem să vedem că fu dus poporul român (…). Urmările psihologice şi sociale cele mai de căpetenie pe care le avu căderea ţărilor române sub turci, după cum ne încercarăm a dovedi pe scurt: pierderea acestor însuşiri admirabile, nimicirea voinţei şi neatârnării poporului român, punerea domniilor române la mezat şi prea repedea schimbare a Domnilor. În legătură foarte de aproape strânsă cu acest fapt sunt intrigile poloneze şi ungureşti, cari nu puţin contribuiră la aducerea acestor schimbări, precum şi intrigile boierimei române şi uneltirile ei contra Domnilor, cari ocupau de moment tronurile ţărilor româneşti (…).

(…) Trecutul nostru istoric, în loc să ne întregească, adesea ne-a mutilat. Corpul naţiunii noastre – organismul din care trebuie să decurgă însuşirile sufletului nostru fiind neterminat, tot aşa ne aflăm şi sufleteşte. Suntem neisprăviţi geograficeşte şi istoriceşte, suntem nevârstnici din punct de vedere social. Şi această primă trăsătură a istoriei şi societăţii se răsfrânge foarte simţitor în sufletul nostru şi în produsele lui. Toate felurile de activitate românească, ştiinţa, literatura, arta noastră, agricultura, industria şi comerţul nostru poartă pecetea neisprăvitului (…) pecetea neştearsă, fatală a neisprăvitului.

(…) O a doua trăsătură mai pronunţată şi mai caracteristică a istoriei noastre şi care se răsfrânge foarte simţitor în natura sufletului nostrum etnic este pasivitatea, rezistenţa defensivă, resemnarea pasivă, supusă, înfrântă, lipsa de energie ofensivă. Istoria ţărilor române, din cele din urmă trei veacuri, cu prea rari abateri de la regulă, este o cheltuire de energie foarte mică în acte de rezistenţă resemnată şi de apărare pasivă, este o îndârjire în a nu ceda, a nu capitula cu totul. Luptele contra turcilor se fac cu pungile de bani; belşugul câmpiilor bogate înlocuie, faţă de turci, vigoarea braţelor oştenilor lui Mircea şi Ştefan. Reprezentanţii cei mai desăvârşiţi ai acestei epoci sunt Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, care îşi apără ţara şi lungile lor domnii cu regimente de pungi încărcate cu galbeni şi trimise Sultanului şi vizirilor.   
 
(…) Istoria n-a dat ocazia priicioasă dezvoltărei bunelor noastre însuşiri, calităţilor noastre sufleteşti pozitive. Spiritul şi activitatea românească sunt lipsite de acele avânturi înălţătoare, obraznice prin cutezanţa lor, pe care le vedem la alte popoare în Occident şi chiar la vecinii noştri ungurii şi bulgarii. Românul, dimpotrivă, se deosebeşte printr-o modestie cuminţită, printr-o înţelepciune resemnată, care caută, în formă mai ales, să înlăture pericolele, prevenindu-le.  (…) prudenţa dincolo de margine, calculul urmărilor, răbdarea, îngăduinţa şi modestia timidă, cuminţenia paşnică sunt însuşiri pe care împrejurările istorice le impuseră şi le dezvoltară la români până la o margine extremă care, după părerea unora, se învecineşte cu laşitatea”.

Citește și: