Alina Matis
Alina Matis
6734 vizualizări 27 mai 2014

„Act. React. Impact”. Acesta a fost sloganul alegerilor europene din 2014, iar cei 43% dintre alegătorii care s-au prezentat la vot au arătat că au fost foarte receptivi la îndemnul UE. Au acţionat la urne, au reacţionat pe de-o parte faţă de mesajele simple şi radicale pe care le-au primit şi pe de altă parte faţă de slăbiciunea partidelor centriste şi lipsa unor lideri care să le dea încredere în proiectul european. Iar votul lor va avea un impact puternic în primul rând în ţările lor şi abia apoi la Bruxelles.

După alegeri, au apărut şi bocitoarele, şocaţii, cutremuraţii, care au uitat cu toţii că sondajele de acum trei luni puneau stânga radicală în faţa grupului liberalilor din PE şi creditau extrema dreaptă cu şi mai multe locuri decât au obţinut la final. Acum, că pasiunile încep să se mai atenueze, iată câteva concluzii la rece cu care am rămas după noaptea alegerilor şi după numeroasele discuţii pe care le-am avut de atunci cu experţi români şi străini în afaceri europene.

- nu au câştigat radicalii, au pierdut moderaţii. Extremiştii nu au câştigat alegerile europarlamentare la nivel european, dar faptul că şi-au asigurat multe locuri, şi chiar alegerile dintr-o ţară fondatoare a Uniunii Europene, Franţa, trebuie să le demonstreze centriştilor că nu fac bine ce fac;

- mulţi centrişti - în unele ţări, vedem asta deja - vor alege să înţeleagă din lecţia Europarlamentarelor că nu a fost bine că au fost moderaţi, că au încercat să rămână cât mai aproape de centru; Şi, cum e mai uşor să copiezi decât să reformezi, vom vedea o alunecare spre stânga sau spre dreapta a acestor partide. Primii vor fi conservatorii britanici, care stau de ceva vreme şi îl urmăresc cu carneţelul în mână pe Nigel Farage, cel-deloc-iubitor-de-români. Aici este, de fapt, marele impact al acestor alegeri: riscul de „contagiune” a discursului şi politicilor radicale în rândul partidelor mai aproape de centru (primii care vor sări în barcă vor fi cel mai probabil conservatorii) în ţările în care extremiştii, naţionaliştii populişti ori comuniştii sunt vedetele momentului;

- aceste alegeri au arătat, după cum s-a văzut şi din campanie, că Uniunea Europeană nu are lideri, nu are personalităţi politice care să poată (re-)anima electoratul. Dincolo de discuţia despre austeritate, există vreo diferenţă reală, care să poată fi observată cu uşurinţă de ochiul unui alegător obişnuit, între Juncker, Schulz şi Verhofstadt? Am stat şi m-am uitat la ei la Bruxelles în timpul campaniei şi mi-a fost tare greu să o găsesc.

- cu Popularii Europeni în continuare cel mai mare grup politic din Parlamentul European, vom vedea, în următorii cinci ani, o opoziţie foarte fragmentată, mai radicală, cu care celor din PPE le va fi foarte greu să coalizeze;

- faptul că PPE este primul clasat nu înseamnă automat că luxemburghezul Juncker va fi şi următorul preşedinte al Comisiei Europene. Deşi scandalul care se va isca între un Parlament European umilit că nu se respectă regulile jocului şi un Consiliu European care scoate un iepure din joben în al 13-lea ceas va agita puţin Uniunea, cred că o soluţie din afara celor trei candidaţi este de preferat. O soluţie poloneză, poate, că tot se vehiculează numele lui Tusk sau Sikorski pe la Bruxelles de ceva vreme. Nici Juncker, nici Schulz, nici Verhofstadt nu vor reuşi să redreseze imaginea şi atmosfera din interiorul Uniunii Europene. Cu unul dintre ei la cârmă, Uniunea riscă să se radicalizeze şi mai mult, pentru că va exista şi mai mult vot de sancţionare a status-quo-ului şi a establishment-ului;

- în ianuarie, când am ajuns prima dată pe Maidanul din Kiev, oamenii cereau lideri adevăraţi, puternici, carismatici şi se uitau spre UE cu speranţă şi încredere că vor fi ajutaţi. Liderii europeni aveau să le demonstreze că nu au înţeles mai nimic din EuroMaidan. Ultima dată când m-am plimbat pe străzile purtând memoria proaspătă a sângelui şi a speranţei, Maidanul rămăsese doar cu câteva zeci de extremişti, a căror prezenţă alimenta propaganda rusească. La alegerile de duminică, însă, Ucraina a votat moderat, respingând extremismul. În acelaşi timp, în Uniunea Europeană se dădea un vot radical, în primul rând de sancţionare a lipsei de leadership şi abia în al doilea rând de susţinere a populiştilor şi extremiştilor. În treacăt fie amintit că, anul trecut, au fost raportate 13 incidente antisemite în Ucraina, după ce cu un an mai devreme au fost 27. Comparaţi asta cu 1.300 de incidente antisemiste reclamate în Germania în 2012 şi cu cele 600 din Franţa şi tot atâtea în Marea Britanie (sursa: AICI).

În final, o lecţie mai optimistă: din ţările mari şi mijlocii ale Uniunii Europene, România pare să fie singura care nu trimite la Bruxelles extremişti. Acesta este motivul pentru care din redacţia gândul a plecat azi un mesaj pentru Europa, o invitaţie la toleranţă, libertate şi egalitate. Îl puteţi da mai departe de AICI sau AICI.

Mă găsiţi pe Facebook - Alina Matiş şi pe Twitter - @alinamatis

Citește și: