Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
6199 vizualizări 23 iun 2018

Nimic mai firesc, pentru un om care a declarat că se simte confortabil la Cotroceni, decât să-şi prelungească sejurul: “Am luat o decizie important şi vreau să v-o comunic acum, aici, în această dimineaţă frumoasă. Sunt ferm hotărât să candidez pentru încă un mandat de preşedinte al României”. Nu e deloc o dimineaţă frumoasă: în 24 de localităţi din 14 judeţe gospodăriile oamenilor sunt sub ape, ROBOR-ul ne-a ajuns la gât, PSD a decis să suspende poporul român până îşi scapă liderul de puşcărie.

După ce s-a gândit câteva ore, Preşedintele a revenit în faţa presei, constatând că “scena politică românească a intrat într-o fază destul de tulbure”. Nu e deloc tulbure decât pentru un om care citeşte 1,8732394255 pagini pe zi din 133. Aflat încă în Săptămâna Lecturii, Klaus Iohannis nu şi-a găsit timp să asculte declaraţiile de ieri ale lui Liviu Dragnea. Dacă le-ar fi ascultat, i-ar fi fost foarte limpede: Mergem până la capăt pe drumul spre dictatură!

Întrebat de ce şi-a anunţat candidatura acum, Preşedintele României a invocat sondajele care arată că peste 80 la sută dintre români sunt nemulţumiţi. Între ei se află şi cei şocaţi de desemnarea fără crâcnire a doamnei Vasilica Viorica Dăncilă, şi cei cărora Klaus Iohannis le-a promis un Proiect de Ţară încă din octombrie anul trecut. Toţi cei care l-au votat şi care constată “acum şi aici” că Preşedintele n-a făcut nimic. Observă doar, cu detaşare, că “una dintre marile probleme din Constituţia noastră este reprezentată tocmai de posibilitatea absolut necontrolată de a da ordonanţe de urgenţă pe timpul vacanţei parlamentare”. În tot timpul şederii sale confortabile la Cotroceni, întreruptă doar de vacanţe, concedii şi weekenduri, n-a dat nici un semn că ar trebui modificată Constituţia. Nu-mi amintesc ca, până astăzi inclusiv, preşedintele să fie emis vreo idee competitivă. De altfel, înconjurat de o armată de consilieri, pare în permanenţă neconsiliat. (Ieşirea publică de astăzi e ultimul exemplu).

De pe 7 iunie ne ţine în koanuri, în cimilituri. Şi ne tot încredinţează că nu-i e teamă de suspendare, ştiind (măcar atât) că Partidul Suprarealist al lui Dragnea şi Alde Tăriceanu n-au nici un interes să-l suspende.

Nu “calm” se numeşte atitudinea imperturbabilă a Preşedintelui, ci relaxată detaşare. De parcă ar fi liderul Insulei Fericiţilor.

De ce simţit nevoia să ne informeze că va candida pentru al doilea mandat, când, “aici şi acum”, Dragnea e în stare, ca să scape de puşcărie, să aducă România în prag de război civil? Simplu: pentru că simţea în spate răsuflarea precipitată a unuia umflat în sondaje, personajul numit Cioloş (care a luat pe şest “Legiunea de Onoare”) şi care a primit ordin să candideze.

Cine îl va sprijini pe Klaus Iohannis în alegeri? Peneleul, cu Ludovic Orban în cap, a cărui prostie a împins pesedul la putere? (Usereul se aliniază în spatele lui Cioloş).

Nu e o dimineaţă frumoasă, nici măcar pentru Preşedinte.

În România nu va mai fi multă vreme dimineaţă.

Citește și: