Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2947 vizualizări 25 dec 2016
Lui David - născut la Bethlehem, precum descendentul său pe linie omenească, Iisus – i se atribuie mare parte din Sefer Tehilim, Cartea Psalmilor.    
 
“Sfânt şi păcătos. Un om care a ştiut să unească regatul, a ştiut să conducă poporul lui Israel. Dar a avut ispitele lui, păcatele lui. A fost şi asasin. Pentru a-şi acoperi desfrânarea,  păcatul adulterului, a poruncit să fie ucis un om. Tocmai el! Cum adică, sfântul rege David a ucis? Când Dumnezeu îl trimite pe profetul Natan ca să îl facă să înţeleagă această realitate, pentru că el nu şi-a dat seama de barbaria pe care o poruncise, a recunoscut: am păcătuit. Şi a cerut iertare (...). Viaţa lui a mers mai departe, a suferit trădarea fiului, însă nu L-a folosit niciodată pe Dumnezeu pentru a avea câştig de cauză (...). Când David a trebuit să fugă din Ierusalim, a trimis înapoi în cetate Chivotul Legământului, declarând că nu Îl va folosi pe Dumnezeu ca să se apere pe sine. Când a fost acoperit de insulte, David şi-a spus în inima sa: le merit. Apoi a venit mărinimia sufletească. David ar fi putut să-l ucidă pe Saul, dar n-a făcut-o. Iată, aşadar, cine este magnificul şi sfântul rege David, un mare păcătos, dar unul care s-a căit (...). Pe mine mă cuprinde emoţia, când mă gândesc la viaţa acestui om care ne face să ne gândim la viaţa noastră”.
 
Până aici, rememorăm figura unui mare strateg şi unificator, care a domnit 40 de ani, în veacul al  IX-lea înainte de Hristos, a întemeiat o dinastie de patru secole şi a cântat neîntrecut la harpă. Cum s-ar putea asemăna viaţa lui cu viaţa noastră?
 
“Noi toţi am fost aleşi de Domnul prin botez ca să facem parte din poporul Său, să fim sfinţi. Am fost consacraţi de El pe acest drum al sfinţeniei. Citind viaţa lui David (...), care a făcut atâtea lucruri bune şi altele mai puţin bune, m-am dus cu gândul la drumul creştin, la drumul pe care Dumnezeu ne-a chemat să îl parcurgem, şi m-a făcut să mă gândesc că nu există sfânt care să nu aibă un trecut, nici păcătos care să nu aibă un viitor”.

Citește și: