Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
9647 vizualizări 4 aug 2015

Nu altfel se întâmplă acum cu Legea (prost redactată tehnico-juridic) 217/2015. Cei care ar trebui să clarifice istoria gândirii politice româneşti unui popor căzut din comunism în facebucism preferă să se scalde într-o dubioasă dizidenţă anti-comunistă post-factum.
Ar fi nedrept, totuşi, să nu amintesc că, prompt, Andrei Pleşu a încercat ieri să ia taurul de coarne. A făcut-o însă cu gingăşia unei balerine de porţelan.
 
Legionarimul, fascismul, rasismul, xenofobia sunt subiecte sensibile, neconvenabile elitei noastre culturale. Nu aduc decât belele, dacă nu-ţi iei măsura de prevedere de a le aborda în zbor planat, cu iscusinţa şi nobleţea şoricarului.

Contribui la polemica 217/2015 cu o recomandare bibliografică: Alexandra Laignel-Lavastine, “Cioran, Eliade, Ionesco: Uitarea Fascismului”, carte apărută la Paris, în 2002, tradusă în 2004, de Irina Mavrodin, la Editura Est. I se pot reproşa destule doamnei Laignel-Lavastine, toate însă pălesc în faţa regalului său de documentare.

Aleg la întâmplare câteva fragmente, încercând să vă conving că e o lectură obligatorie, înainte de a emite orice judecăţi de valoare. Ar fi fost minunat ca această munca de restituire şi analiză, adunată minuţios în sute de pagini, să fi aparţinut vreunuia dintre cei care alcătuiesc astăzi elita României. 

Într-o epistolă către Tudor Vianu, din 1945, citată de A. L-L., Eugen Ionesco atinge, dezlănţuit, un adevăr: “Şi el (Mircea Eliade, n.m.), şi Cioran, şi imbecilul de Noica, şi grasul de Vulcănescu, şi atâţia alţii (Haig Acterian!, Mihail Polihroniade) sunt victimele odiosului defunct Nae Ionescu (…)”. Una dintre scuzele ulterioare, cu care Mircea Eliade reteza orice discuţie: îi fusese asistent lui Nae Ionescu, între 1933-1938. “Căzut sub farmecul” (formula baconschiană) controversatului filosof, Eliade şi-a atins climaxul scriind, în “Popor fără misiune?” (1935), că rolul sacru al lui  Zelea-Codreanu era să “împace România cu Dumnezeu”.

Cioran îi scrie din Berlin, în decembrie1933, lui Petru Comarnescu: “Unii din prietenii noştri vor crede că am devenit hitlerist din anumite raţiuni de oportunism. Adevărul este că sunt anumite realităţi aici care-mi plac şi sunt convins că lichelismul autohton ar putea fi înăbuşit, dacă nu distrus, printr-un regim de dictatură. În România numai teroarea, brutalitatea şi o nelinişte infinită ar putea schimba ceva. Ar trebui arestaţi toţi românii şi bătuţi la sânge; numai aşa un popor superficial ar putea face istorie”. După ce, în “Aspecte berlineze”, text publicat cu câteva săptămâni mai devreme în Calendarul, Cioran urcase pe culmile cinismului: “Nu-ţi convine discursul lui Hitler? Ocupă-te cu arta egipteană. Nu-ţi convin violenţele şi patosul frenetic al lui Goering? Ai uitat că Beethoven a compus simfonii? Nu-ţi place uniformizarea vieţii? Citeşte romane ruseşti. Te revoltă politizarea vieţii? Studiază arta Renaşterii”.

Post scriptum. Ar fi fost nedrept să nu adaug propunerii mele bibliografice capitolul “O generaţie de aur cu (z)garda de fier” (excepţională formulă!), din “O introducere la istoria filosofiei româneşti în secolul XX” a profesorului Costică Brădăţan. 

Citește și: