70 vizualizări 4 mai 2008

Malul sălbatic şi pustiu al mării. Tonuri de cafeniu şi verde închis. Alge putrezite, valurile care bat în plaja îngustă şi murdară de la poalele dealului. Privelişte de sfârşit de lume, te aştepţi să intre în cadru Charlton Heston călare, îndreptându-se spre Statuia Libertăţii prăbuşită într-o rână.

Benzinărie. Maşini multe. Un vehicul ciudat, o corcitură galbenă şi rablagită de microbuz cu dubă şi transport şcolar. Maşina poliţiei traversează lent cadrul cu girofarul în funcţiune.

Imagine de pe pod a intersecţiei marcate cu semne de circulaţie. Arată ca desenele de la Nazca. Nici ţipenie de om, nici o maşină.

O pereche de picioare de traseistă, filmate de la nivelul asfaltului, ciorapi negri de fileu, rupţi la gleznă, tocuri scâlciate. Fusta tipică strânsă pe fund, uniforma meseriei. Mai sus. Ea întoarce capul spre noi, arată consumată. Constanţa 38. Dubăzul galben o depăşeşte pe autostopistă şi opreşte. Lipa-lipa, toc-toc-toc şi ea după maşină. Geamul dinspre marginea drumului e deschis. Ea se saltă puţin pe vârfuri şi priveşte înăuntru. Faţa ei uluită, străbătută de o vagă spaimă.

Traseista aleargă, toc-toc-toc pe şoseaua pustie în soare. Dubăzul galben după ea – secvenţă burlescă, Keystone Cops. O ajunge şi frânează. Vehiculul demarând în trombă, într-un nor de praf, părăseşte şoseaua. Se bălăngăne şi troncăne pe drumul de ţară, flancat de ciulini uscaţi.

Dubăzul o ia în jos, ridicând praful într-o pantă pe unde pare să nu mai fi mers vreodată o maşină. Liniile de câmp ale filmului se tensionează, se intră într-un spaţiu anormal, într-o zonă, unde cu siguranţă se vor întâmpla lucruri. Dubăzul coborând abrupt spre plajă e frate cu troleibuzul lui Nemescu din Marilena de la P7, condus de puşti de cartier şi părăsind cu o smucitură a captatoarelor linia electrică pentru a apărea mişcându-se din ce în ce mai lent, ca o maşinărie din altă lume, de după un bloc – ambele vehicule îşi duc pasagerii în zona amurgului în plină zi.

În cabina dubăzului, filmate din spate, în contre jour, trei siluete întunecate de adolescenţi, ca nişte extratereştri adulţi, mici de statură.

Între ei, deasupra bordului, pendulează legate o cruce şi o păpuşică. Imaginea e vag sinistră, mai ales că unul dintre adolescenţi e tuns zero şi urechile ascuţite îl fac să semene cu un mic Nosferatu.

Dubăzul oprit pe plajă. Filmate la nivelul nisipului, printre roţi, picioarele bitangilor care sar din cabină, îşi scot hainele, le lasă să cadă. Unul, frumuşel, şi Nosferatu se duc în apă şi încep să se zbenguiască, încercând să se bage unul pe altul la fund. „Şoferul“, tuns castron, cu cercel în ureche, arată mai „stilat“. Nu-şi scoate tricoul bleu, pe care scrie „Where is the babe on the beach?“ şi e desenată o gagică în costum de baie, dar îşi suflecă blugii şi aprinde o ţigară. Priveşte marea, pe urmă suflă fumul şi întoarce capul spre dubăz.

Interior vehicul. Semiîntuneric. Un bărbat legat pe podea, cămaşă în carouri, nişte sânge pe jos. Traseista care bâjbâie. Iese pe uşa cabinei şi sare pe plajă. Babe Beach o ia de mână: „Hai să facem baie!“ Femeia se smuceşte, cad amândoi. „Hai, fă, să facem baie!“

În mare, toţi trei se joacă cu femeia ca nişte pui de tigru cu o antilopă zăpăcită. Chicotesc, o pipăie, îi ridică fusta, Nosferatu se scufundă – sexul femeii în penumbra lichidă.

Şoferul dubăzului, legat la gură, mâinile legate de picioare, geme şi se târăşte pe podea. Deschide uşa din spate lovind-o cu capul. Sare pe nisip ca un cangur. Cei trei vin şi-l iau la şuturi. „Morţii mă-tii!“. Îl târăsc în apă şi îi ţin capul la fund. Omul scapă o clipă şi  urlă animalic. Babe Beach îl lasă, scârbit. Ceilalţi doi îi pun piciorul pe grumaz. În sfârşit, nu mai mişcă.

„Cât o fi, mă, ceasu?“ Frumuşelul îşi aprinde o ţigară, Babe îşi scoate blugii uzi. E alb, subţire şi fragil.

Femeia târându-l pe şofer la mal. Omul se întoarce pe o parte şi horcăie. Nosferatu bea Cola dintr-o sticlă de 2 l. „Cred c-au pus deja jandarmii după noi.“

Babe învelit într-o pătură galben cu alb stă tolănit într-un cot şi se uită la Iocasta şi la tată, legaţi amândoi, aşezaţi în fund şi privind marea. Frumuşelul: „Gata, mă!“ Hai să ne tirăm.“ Babe: „Şi cu ăştia doi ce facem, mă?“ Frumuşelul: „Îi judecăm!“ şi aruncă o găină din dubăz.

Bitangul Babe în faţa perechii, cu pătura pe umeri, mare preot: „Cum te cheamă, mă?“ Pauză. „Fă, cum te cheamă?“ „Liliana Moise.“ „Şi pe tine?“ „Petru Mihai“. Pauză. Babe îşi recăsătoreşte părinţii, poate or da naştere unui copil cu altă soartă decât el. „Vă declar soţ şi soţie.“ Începe s-o dezlege pe Liliana.

Nosferatu pune o piatră la roata dubăzului. „Hai, mă, dă-i!“ Motor ambalat, roata care aruncă nisipul. No way out. Dubăzul de transport în comun pentru părinţi şi copii te duce, nu te şi aduce de jos.

Găini ciugulind pe lângă dubăz. O iau toţi trei, Frumuşelul, Nosferatu şi Babe, la fugă pe deal în sus. Se pierd în vegetaţia de pe creastă.


Sfârşit


Un text literar poate fi ecranizat şi rezultatul este un film. Un film poate fi supus operaţiei inverse, poate fi încuvântat şi rezultă un text. Ce-aţi citit este încuvântarea scurtmetrajului de 8 min şi 27 sec. „O zi bună de plajă“, în regia lui Bogdan Mustaţă, scenariul Cătălin Mitulescu, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, 2008. Am făcut-o încercând să compensez cât de cât tristul fapt că această bijuterie cinematografică va rămâne, mai mult ca sigur, necunoscută marelui public.

Citește și: