Gandul.info
Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2253 vizualizări 23 aug 2018

Lumina candelabrului alunecă pe stalactita de cristale prinse în monturi fine. Încolăceşte rotunjimi translucide şi coboară, pervers, ca şarpele primordial, spre masă, printre capetele invitaţilor neatenţi şi gălăgioşi; apoi, şi mai jos, prelingându-se pe marginile lingurilor pentru sosul de homar cu coniac, ca nişte limbi de foc.

Rumoarea din fundal căptuşeşte, cu încă un rând de mătase, tapetul cu irizaţii al pereţilor resortului, ca vorbele să nu poată părăsi incinta; să fiarbă acolo, în suc propriu. Ca un „backing vocals”, acompaniază poveştile invitaţilor, martori ai unui „mise-en place” fabulos: creveţi uriaşi cu sparanghel, salate cu fructe de mare, crabi, roşii ca un apus de soare, la Cape Canaveral.

În mijloc, un fazan decorativ, cu capul căzut într-o parte, spânzurat, parcă, cu propriu-i gât.

În căuşul lingurilor-pentru-sosul-de-homar-cu-coniac, printre limbile „insidioase” ale şarpelui de lumină, apar, dintr-odată, întâi vag, apoi crescând, devenind, apropiindu-se, definindu-se pentru o clipă, descompunându-se în clipa următoare - ca în vechiul joc al picăturilor de ploaie izbite în fereastră -, patru siluete negre.

Atenţia, neomenesc de distributivă, a lui „Big D”, îl trânteşte, în milisecunda următoare, la pământ, cu capul între picioarele mesei şi cele ale propriului scaun, cu o viteză de 300.000 km/s (viteza a luminii, gen), spre a putea privi, debusolant de curajos, direct în ochi, patrulaterul negru – „Black Square”. Sfredelindu-l.

Nedumeriţi, cei patru se aruncă şi ei, concomitent, la pământ, revenind, astfel, pe fundul lingurii de aur alb, la obositoarea poziţie bipedă.

Cu un nas absolut genial, „Big D” le miroase intenţiile, cu „viteza mirosului”, desigur – cea mai mare dintre cele raportate la percepţiile omeneşti-individuale.

Înţelege ce caută şi ce vor, cei patru. De ce au intrat şi de ce se îndreaptă direct spre el, în restaurantul acela ticsit de lume, la ora ceea de maximă audienţă. Înţelege, cu viteze din ce în ce mai ameţitoare: cine i-a plătit; la ce date ale lunii; cache sau card; lei/valută/să vină Roman să…/etc; Soros sau soroS; de ce-au venit; de ce-ar mai fi rămas; de unde; până unde; la ce etaj; la ce cameră.

Apoi, de ce i-au blocat/prins maşina pe o străduţă lăturalnică, îngustă, în cleştele limuzinelor lor negre. Înţelege, pentru prima dată, cum a reuşit să scape din încleştare… Şi de ce.

Le înţelege simbolistica semnelor (cu un deget, cu două, cu patru), simbolistica privirilor (drept, direct, în cross), poziţia lentilelor de contact, limbile pe care le vorbesc, deşi ei nu-i spun, niciodată, nimic - doar semnalizează.

Îl doare capul de atâta amar de înţelesuri. Dar şi pentru că tocul Irinei îi apasă tâmpla. Înţelege că e timpul să se ridice. Şi o face: încet, curajos, nemilos, neîndurător.

Cei patru sunt acolo, la doar câţiva paşi de masa cu fructe de mare, coapte de anul trecut. Îl privesc – curios, nostalgic, cutezător. Şi el îi fixează, cel puţin, la fel de amestecat.

Acum îi vede bine, îi recunoaşte, îi ştie – cei patru care vor să-l destructureze/să-l desfiinţeze: Viorica Dăncilă (refuză să semneze OUG), Călin Popescu Tăriceanu (refuză suspendarea lui Iohannis, vrea la Cotroceni, stă de şase ori mai bine în preferinţele electoratului, în sondajul lui Radu Tudor, mai veridic decât al lui Pieleanu… părerea mea), Mihai Tudose&filiala Brăila (refuză să se dezică de Andronescu), Cătălin Ivan (cere excluderea PSD din grupul Socialiştilor şi Democraţilor din PE).

Dar lui nu-i e frică! Nu e el omul care să se speria din atât. A văzut multe. Are grijă de toate.

Deodată, unul dintre cei patru duce mâna la buzunar. „E momentul”, îşi spune „Big D”, şi trage cu ochiul la lingură, să-i vadă cum se duc în cap.

Al patrulea om în negru scoate din buzunar un telefon. Îl apropie de ureche, ascultă câteva clipe, dă o comandă scurtă şi, cu toţii, fac stânga-mprejur.

Se retrag ordonat, fără panică, printre mese, aproape concomitent cu imaginea lor întoarsă, care se prelinge pe lingura-pentru-sosul-de-homar-cu-coniac.

Şi, când să-şi tragă şi el, discret, sufletul, după o aşa întâlnire, intervine Codrin Ştefănescu, de la celălalt capăt al mesei. Fix în momentul în care cei patru şterg putina prin sărindar: „Faptul că toţi tac, inclusiv preşedintele Iohannis tace, şi tace într-un mod suspect, atrage ideea ca există doar două posibilităţi. Fie toţi ştiau de acest fapt fabulos de grav şi nu au intervenit, fie habar nu aveau de această situaţie şi atunci lucrurile sunt la fel de grave”.

Am zis!!

Citește și: