Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2290 vizualizări 28 feb 2018

Scormonesc în textul din urmă cu 108 ani şi-o săptămână al profesorului Rădulescu-Motru - “Sufletul neamului nostru. Calităţi bune şi defecte” şi dau peste un nărav care sună foarte cunoscut.

”(...) Românul este pasionat pentru politică. Pentru el politica este ca o baghetă magică prin care totul se poate transforma; fericirea neamului întreg, ca şi fericirea sa personală, poate fi adusă prin politică. <Dacă aş fi eu la guvern, dacă aş face eu legea>, cum s-ar mai îndrepta lucrurile! Pentru români, lucrurile nu se pot îndrepta decât prin lege. Fiecare dintre noi are ca supremă ambiţiune să facă cel puţin o lege. Activitatea sa proprie nu este unul să o ştie dirija cum trebuie; dar fiecare totuşi vrea să facă o lege prin care să dirijeze activitatea tuturor. Toţi aşteaptă mântuirea de la acţiunea poporului întreg. <Iată ce trebuie să facem noi, românii>;  <iată cum este mai bine pentru neamul nostru>; şi niciodată: <iată ce trebuie să fac eu, Ion sau Gheorghe>, iată ce este bine pentru activitatea mea. Când românul se desparte de grup şi se priveşte ca persoană aparte, atunci este totdeauna un consumator; ca producător, niciodată nu are acest curaj. Când este consumator, atunci el, bineînţeles, ca toată lumea vieţuitoare, este individualist; dar ca producător de bunuri el aşteaptă totdeauna să vadă ce fac alţii, pentru ca să înceapă şi dânsul. Dacă nimeni nu începe, nu începe nici dânsul. Cele mai energice sfaturi nu reuşesc să-i clatine rutina şi să-l îndrepte spre întreprinderi individuale.

Şi totuşi răsar din când în când şi întreprinderi individuale! Sunt câţiva industriaşi români, câţiva capitalişti întreprinzători români... Sunt, negreşit, dar cu un suflet cu totul special, adică cu totul deosebit de sufletul unui industriaş sau al unui capitalist din ţările apusene. Sufletul industriaşului de aiurea este stăpânit de frigurile muncii inventive şi de riscul luptei; în sufletul industriaşului român găsim desfăşurându-se abilitatea politicianului. Profitul capitalistului român provine de cele mai multe ori din măiestria cu care acesta îşi aserveşte bugetul Statului.  Capitalistul român nu are niciodată încredere în forţele lui individuale; ci, ca şi cel mai sărac dintre compatrioţii săi, el  se bizuie pe protecţia Statului, exclusiv pe protecţia Statului.

Profesiunea care atrage mai mult pe român este aceea care nu-l prea desparte de mulţime. Lui îi place să se simtă în mijlocul mulţimii, să vorbească şi să se ajute cu mulţimea. Specularea forţelor naturii prin industrie şi comerţ el o întreprinde numai în cazul cel rău, adică dacă nu poate fi funcţionar, avocat sau politician. Când are talent, el rămâne la avocatură şi la politicianism, adică la specularea concetăţenilor săi. În această din urmă profesiune sufletul românului câştigă o energie neîntrecută. Cel mai anonim dintre anonimi intrat în politică devine dintr-o dată <om mare>. Şi cum toţi românii au râvna să ajute şi să îndrumeze neamul, ţara este copleşită de <oameni mari>. Nu mai ştie neamul pe cine să urmeze. Mare a devenit şi Ion, mare a devenit şi Gheorghe, mare a devenit şi Petre... S-a zăpăcit aproape neamul, că prea are mulţi <oameni mari>”.

Citește și: