Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
1841 vizualizări 16 feb 2018

Noi, ortodocşii, intrăm în Postul Mare luni, pe 19 februarie, şi vom prăznui Învierea cu o săptămână după catolici, pe 8 aprilie.

Pe 14 februarie, în Miercurea Cenuşii (când din cenuşa ramurilor binecuvântate la Florii se face semnul crucii pe fruntea credincioşilor), care marchează începutul Postului Mare la romano-catolici, Papa Francisc a rostit un cuvânt pe care l-am păstrat să vi-l împărtăşesc în Shabbatul acesta.

“(…) Ispitele care ne tulbură sunt multe. Fiecare îşi ştie încercările pe care trebuie să le înfrunte. Şi e trist să constat cum, în faţa necazurilor zilnice, se ridică voci care, profitând de durere şi dezorientare,  nu seamănă altceva decât necîncredere. Iar dacă fructul credinţei este milostenia – cum îi plăcea Maicii Tereza de  Calcutta să repete – fructele neîncrederii sunt apatia şi resemnarea. Neîncredere, apatie şi resemnare – demonii care ard şi paralizează sufletului poporului credincios. Postul Mare e timpul preţios să dezvăluim aceste ispite şi altele, lăsând inima noastră să bată iarăşi în ritmul inimii lui Isus. Toată celebrarea e imbibată de sentimentul acesta şi putem spune că răsună în cele trei cuvinte care ne sunt dăruite să încălzească inima credincioasă:  opreşte-te, priveşte şi întoarce-te (fermati, guarda e ritorna, în omilia Papei, în original, n.m.).

Opreşte-te puţin, lasă această agitaţie şi această alergare fără sens, care umple sufletul de amărăciunea că nu poţi ajunge niciodată nicăieri. Opreşte-te, lasă această presiune de a trăi pe repede înainte, care risipeşte, desparte şi ajunge să distrugă timpul familiei, timpul prieteniei, timpul copiilor, timpul bunicilor, timpul altruismului, timpul lui Dumnezeu. Opreşte-te puţin în faţa necesităţii de a te exhiba şi a fi văzut de toţi, de a sta mereu în vitrină, care te face să uiţi valoarea intimităţii şi a reculegerii.  Opreşte-te puţin înaintea privirii orgolioase, a comentariului superficial şi dispreţuitor, care se iscă din faptul de a fi uitat blândeţea, pietatea şi respectul faţă de întâlnirea cu ceilalţi, mai ales cu cei vulnerabili, răniţi şi chiar cufundaţi în păcat şi în greşeală. Opreşte-te puţin în faţa impulsului de a dori să controlezi totul, să ştii tot, să devastezi tot, impuls care se iscă din faptul de a fi uitat recunoştinţa datorată darului vieţii şi a preamultului bine primit. Opreşte-te puţin în faţa zgomotului asurzitor ne asurzeşte, făcându-ne să uităm puterea rodnică şi creatoare a tăcerii. Opreşte-te puţin în faţa tendinţei de a instiga sentimente sterile, nerodnice, atitudine care se iscă din închidere şi din autocompătimire şi duc la uitarea de a merge în întâmpinarea altora pentru a le împărtăşi poverile şi suferinţele. Opreşte-te în faţa hăului a tot ce e golului a ceea ce e contingent şi efemer, care ne lipseşte de rădăcini, de legături, de valoarea a ceea ce am străbătut şi ne poartă mereu pe drumuri. Opreşte-te,  opreşte-te pentru a privi şi a contempla.

Priveşte, priveşte semnele care împiedică să se stingă milostenia, care ţin vie flacăra credinţei şi a speranţei. Chipuri vii ale blândeţei şi bunătăţii lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul nostru. Priveşte chipul familiilor noastre care continuă să parieze zi de zi, cu mare efort, pe a merge înainte în viaţă şi, între atâtea lipsuri şi strâmtorări, nu ocolesc nici o încercare de a face din căminul lor o şcoală a iubirii. Priveşte chipurile care ne un răspuns, chipurile copiilor şi tinerilor noştri, pline de viitor şi de speranţă, de mâine şi de potenţialităţi care reclamă dăruire şi protecţie. Vlăstare vii ale iubirii şi ale vieţii, care mereu îşi fac loc în calculele noastre meschine şi egoiste. Priveşte chipurile bătrânilor noştri, brăzdate de trecerea timpului, chipuri care poartă amintirii vii ale alor noştri, chipuri ale înţelepciunii lucrătoare a lui Dumnezeu. Priveşte chipurile bolnavilor noştri şi ale celor mulţi care se ocupă de ei, chipuri care, în vulnerabilitatea şi în slujirea lor, ne amintesc că valoarea fiecărei persoane nu poate fi redusă niciodată la o chestiune de calcul sau de utilitate. Priveşte chipurile pocăite ale celor, mulţi, care încearcă să îndrepte propriile erori şi greşeli şi, pornind de la necazurile şi durerile lor, luptă pentru a schimba lucrurile şi a merge înainte. Priveşte şi contemplă chipul Iubirii Răstignite, care astăzi de pe cruce continuă să fie aducător de speranţă, mână întinsă pentru cei care se simt răstigniţi, care experiază în propria lor existenţă povara eşecurilor, a amăgirilor şi a dezamăgirilor. Priveşte şi contemplă chipul lui Cristos răstignit, răstignit din iubire faţă de toţi, fără excepţie. Faţă de toţi? Da, faţă de toţi. A privi chipul Său este invitaţia plină de speranţă din răstimpul acesta al Postului Mare, ca să învingem demonii neîncrederii, apatiei şi ai resemnării. Chipul care ne invită să strigăm: Împărăţia lui Dumnezeu e posibilă!

Opreşte-te, priveşte şi întoarce-te. Întoarce-te la casa Tatălui tău. Întoarce-te fără teamă în braţele drăgăstoase şi întinse ale Tatălui tău, bogat în milostivire, care te aşteaptă. Întoarce-te fără teamă. Acesta e timpul potrivit să te întorci acasă, în casa <Tatălui meu şi a Tatălui vostru>. Acesta e timpul să-ţi laşi  atinsă inima. Să rămâi pe drumul răului e doar izvor de iluzie şi tristeţe. Viaţa adevărată e complet altceva, iar inima noastră o ştie binea. Dumnezeu nu încetează şi nu va înceta să ne întindă mâna. Întoarce-te fără teamă, să experiezi blândeţea tămăduitoare şi împăciuitoare a lui Dumnezeu! Lasă-L pe  Dumnezeu să vindece rănile păcatului şi să împlinească profeţia făcută părinţilor noştri: <Vă voi da o inimă nouă, voi pune în voi un duh nou, voi lua de la voi inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne> . Opreşte-te, priveşte, întoarce-te!”.

Citește și: