Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2666 vizualizări 30 iun 2019

Iar dacă mi se va spune: „pui preţ pe vorbele lui Vadim!?”, am să răspund, în ceea ce-l priveşte pe preopinent, că, în general, „cine se aseamănă se adună”.

După Congresul PSD, de ieri, fostul secretar general al partidului – Doamne, în ce fundătură ajunsese acest partid -, cel, mai sus, amintit, a postat pe Facebook următorul mesaj: „Vreau să le mulţumesc celor care m-au susţinut în toate aceste zile! Vreau să le mulţumesc celor 466 de colegi care m-au votat la Congres! Voi mi-aţi demonstrat că există încă curaj şi oameni de caracter. Vreau să le mulţumesc şi celor care m-au trădat! Mult mai mulţi! Oameni pe care i-am susţinut şi apărat. Voi mi-aţi arătat faţa oribilă a ceea ce urmează să devenim curând. Adică laşi, lipsiţi de scrupule şi fără de cuvânt. Ceea ce nu voi accepta niciodată! Il voi susţine pe Liviu Pleşoianu ptr alegerile prezidenţiale dacă rămâne consecvent ideii de a candida! Ceea ce îmi doresc cu adevărat! Adevărata bătălie abia începe!”.  

Ce-i poţi răspunde acestui vajnic perdant politic, altceva decât: „Bravos naţiune, halal să-ţi fie!”.

Mie, însă, vorbele lui Codrin îmi par bine ţintite, bine simţite, bine lovite: „Voi mi-aţi arătat faţa oribilă a ceea ce urmează să devenim curând. Adică laşi, lipsiţi de scrupule şi fără de cuvânt”.

Absolut corect! Într-o democraţie trebuie să ai curaj! Să spui ce-ţi roade ficaţii! Ce nu-ţi convine! Ce vrei să schimbi! Ce vrei să îndrepţi.

Asta, aşa în general. Într-o formaţiune politică, însă, acolo unde marea majoritate – după cum s-a văzut în Congres - trasează liniile directoare, pune ţăruşii, fixează orizontul de „atins”, cum ar veni, tu, oarecare muritor, trist membru al atâtor partide, eşuat, la final, în Kiseleff, n-ai de făcut altceva decât să scrutezi zarea.

Iar dacă nu-ţi place ceea ce vezi, alege-ţi drumul! Cu siguranţă, nimeni nu te ţine cu forţa într-un partid de laşi, lipsiţi de scrupule şi fără de cuvânt.

Democraţia îţi dă dreptul să alegi, mereu, ceea ce-ţi doreşti.

Hai, dacă Ştefănescu ar fi fost un membru marcant al social-democraţiei, vreun „vechi” al partidului, vreun senior, cu bunele şi cu relele lui, vreun Văcăroiu, vreun Nica, vreo Plumb, vreun Paşcu, vreun Năstase, aş fi înţeles ca omul să se cramponeze de partid, să accepte umilinţa de a traversa deşertul laşităţii, al lipsei de scrupule, al lipsei de cuvânt, în zvârcolirea sufletească de a nu-şi părăsi partidul.

Dar pe Ştefănescu, marele traseist politic, împins, ca un zbenghi în fruntea partidului de acela pe care l-a slujit necondiţionat – ca pe toţi ceilalţi lideri de partide prin care a trecut -, ce-l face să sufere atât, alta decât umilinţa de a-şi fi pierdut „foncţia” din care i-a susţinut şi apărat, nu-i aşa, pe mulţi… cu gura.

A devenit PSD un partid de laşi şi poltroni pentru că şi-a fixat o linie sigură, europeană, modernă, social-democrată? E un partid fără scrupule, pentru că nu-l mai susţine pe Ştefănescu în lupta lui cu morile de vânt? E un partid fără de cuvânt, pentru că nu-i mai acordă credit unuia care, înainte de Congres, o face una cu pământul pe Dăncilă, pe care o persifla în Congres, căreia-i amuşina urma, după victorie – şi, ce să vezi, pe care o săruta, apoi zâmbind -, pe care o categoriseşte, astăzi, ca fiind, implicit, în calitatea de conducătoare a unui partid de laşi, un preşedinte laş, fără scrupule şi fără de cuvânt?!

Sincer vorbind, indiferent de ce cale va avea de gând Pleşoianu să urmeze, cu un astfel de personaj printre susţinători nu-i văd prea luminoasă calea…

Citește și: