Ovidiu Iordan
Ovidiu Iordan
3379 vizualizări 14 aug 2018

Jean Moscopol este un simbol pentru prima categorie. Atât viaţa cât şi opera sa îl situează pe una dintre cele mai înalte creste ale Olimpului acestei virtuţi. Iar patriotismul este o virtute pe cât de nobilă, pe atât de rarissimă, pe care, în mod fatal, ”rinocerii” vremurilor noastre - simboluri ale celei de-a doua categorii - o strivesc sub copitele lor de animale politice din ce în ce mai flămânde şi mai feroce, în goana lor disperată după puterea absolută! Şi după agăţarea de această putere, care le-a scufundat pe toate aceste bestii politruce în Hadesul propriilor vicii, de care, mai devreme sau mai târziu, vor fi devorate. Cu patrihoţismul lor cu tot. Din fericire, la tot acest tablou lugubru – pictat parcă de un Vlad Ţepeş obosit, dar convertit într-un Goya valah – există un contrapunct al speranţei! Una care hrăneşte nu burţile, guşile şi gurile nesătule, ci spiritul flămând după patriotism adevărat, autentic. Acest patriotism curat a fost reprezentat de miile de ”albatroşi” care au zburat din diaspora până-n Piaţa Victoriei pentru a-şi striga, cu emoţia atât de puternică a regăsirii, iubirea de ţară. Probabil că inimile lor întoarse după ani şi ani acasă băteau, mai mult sau mai puţin inconştient, pe refrenul sfâşâietor de frumos al şlagărului ”În ţara-n care m-am născut” consacrat acum peste jumătate de veac de Jean Moscopol! Şi reactivat inspirat în cheia contextului centenar de Tudor Chirilă în versiunea ”Vama”!

Astfel, dincolo de violenţe, instigări, infiltrări, propagande, manipulări, diversiuni, gaze, grenade, fumigene şi alte ”intoxicări”, toţi ”albatroşii” întorşi pentru o săptămână şi ceva în ţara-n care s-au născut au reînvăţat adevărata lecţie de patriotism împreună cu toţi ceilalţi zeci de mii de români, ba chiar sute şi sute de mii de români din România. Dintre aceştia, foarte-foarte mulţi nu se luptă doar raţional, emoţional, simbolic şi – uneori plini de patimă dezlănţuită – cu hoarda de ”rinoceri”! Ci se luptă şi cu ei înşişi! Se luptă cu ardoare pentru a se agăţa de un ultim motiv pentru a nu pleca şi ei, la rândul lor, din ţară! Se luptă să nu devină şi ei ”albatroşi”! Se luptă să rămână ”vulturi”! Care să scruteze de la înălţimea patriotismului lor adevărat felul josnic în care hidra de ”rinoceri” încearcă să-i adoarmă pe cei fără carte, pe cei fără meserie şi pe cei fără chef de muncă, precum şi pe cei cu leafa mică sau pe cei cu pensia şi mai mică. Să-i adoarmă cu patriotismul lor găunos, confecţionat în laboratoarele lor de propagandă cinică... Aceşti tineri ”vulturi” şi aceşti maturi ”albatroşi” au la fel de multă nevoie de spiritul unui Jean Moscopol!

Cu adevărat, faimosul cantautor al atemporalelor şlagăre precum ”Tot ce e românesc nu piere” sau ”Ţara-n care m-am născut” a fost un patriot autentic. Ataşamentul său pentru poporul român a devenit leitmotiv în astfel de mici capodopere muzicale de o frumuseţe tulburătoare şi de o duioşie înălţătoare. Toate acestea îşi amplifică semnificaţia devastatoare plasată în contextul emoţional şi biografic, atât al omului, cât şi al artistului Jean Moscopol. Destinul său a fost dramatic, transformându-l dintr-unul dintre cei mai iubiţi cântăreţi ai perioadei interbelice - alături de alţi faimoşi trubaduri din ”Micul Paris”, precum Cristian Vasile sau Zavaidoc - într-unul dintre cei mai aprigi contestatari ai regimului comunist instalat cu forţa în 1945! Pentru mulţi cunoscători ai fenomenului de satiră politică din acele vremuri de tragică amintire, Jean Moscopol este considerat un ”al doilea Constantin Tănase”!

Şi astfel, candoarea romantică din probabil cel mai cunoscut şlagăr al său, ”Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara?” care a răsunat de sute şi sute de ori în grădinile de vară bucureştene din serile boeme ale fericiţilor ani ’30 avea să fie înlocuită după 1945 de ascuţimea ironică a epigramelor sale! Integru până-n măduva oaselor, Jean Moscopol - spre deosebire de mulţi alţii - nu a acceptat niciun compromis şi nu ”s-a dat” cu regimul comunist cel nou instalat prin teroare şi mistificare! Dezgustat de lipsa unei fibre morale şi de cameleonica şi diabolica voluptate a unora de a se vinde pentru a le face pe plac noilor conducători, Moscopol devine repede un adevărat ghimpe în coasta regimului comunist. Conştient fiind că o soartă prea bună nu-l aşteaptă în România, părăseşte ţara în 1947 şi după mai multe peripluri prin Europa, se stabileşte definitiv la New York, de unde va şi părăsi această lume în anul 1980.

Dar în tot timpul acestui dureros exil, Jean Moscopol nu a încetat nicio clipă să iubească România. Dorul său de ţară şi nostalgia după persoanele iubite şi locurile dragi i-au sfârtecat cu siguranţă inima în toţi aceşti 33 de ani în care a tânjit să mai pună măcar o singură dată piciorul pe pământ românesc! Ştia însă cu siguranţă că ar fi fost un drum fără întoarcere... Aşa că Moscopol a ales să meargă pe drumul său! Astfel, carisma sa de lider înnăscut îl ajută să conducă la New York comunitatea locală de români expatriaţi, înregistrând, în tot acest timp, piese ce critică şi desfiinţează regimul comunist. Două dintre acestea au făcut carieră. Prima este ”Foaie verde de cartelă”, în care artistul demască sărăcia cruntă din România şi ”Într-o ţară comunistă” în care devoalează lipsa totală de scrupule a comuniştilor ”şcoliţi” în Uniunea Sovietică! Iată un extras din ”Într-o ţară comunistă” care îmbină umorul negru cu un final neaşteptat de tragic: ”Într-o ţară comunistă / Când eşti fire arivistă / Şi ai un caracter sinistru / Poţi ajunge repede ministru / După ce încasezi la prime / Şi te faci părtaş la crime / Eşti băgat la închisoare / Şi apoi condamnat pentru trădare / Comunismul întâi te ajută / Şi apoi... te execută.” Mutatis mutandis, aceste vorbe nu şi-au pierdut pe deplin din actualitate, cel puţin la nivel metaforic.

Cu adevărat, Jean Moscopol este unul dintre ”descălecătorii” conceptului de ”diaspora”! Prin muzica lui profundă şi profund nostalgică după ”paradisul pierdut” al apusei lumi interbelice şi prin disidenţa lui acidă, el a ajuns la sufletul şi mintea fiecărui român care simţea şi gândea ca un patriot adevărat. Deşi a fost crunt cenzurat până în ’89 şi i-a fost distrusă aproape în totalitate opera, de la sfârşitul anilor ’90 şi până la mijlocul anilor 2000, din ce în ce mai mulţi români au început să regăsească poezia muzicală a lui Jean Moscopol. Şi - ce e şi mai important - au început să se regăsească în ea! Iată că după aproape un alt deceniu şi jumătate, spiritul lui Jean Moscopol a renăscut odată cu reinterpretarea sfâşietoarei sale piese, care exprimă iubirea de ţară a celor mai mulţi români plecaţi în exil! Şi care s-ar (mai) întoarce poate... dacă nu în fapt, atunci doar în gând sau măcar în vis...

”În ţara-n care m-am născut / Astăzi totul e trist şi mut / Nu se aud privighetori / Nu mai sunt coruri şi nici viori / ...  Acolo azi e toamnă rece / Şi plâng toţi fraţii-n ţara mea / Sunt lacrimi care n-au să sece / Cât timp vor fi păgâni în ea / Dar va veni o primăvară / Cum a venit şi în trecut / Şi-am să mă întorc acolo iară / În ţara-n care m-am născut...”

În centenarul august al naţiunii, aceste versuri reinterpretate - atât la propriu, cât şi la figurat - au atins acel ceva din fibra morală a sufletului colectiv al românilor de pretutindeni, de la Bucureşti la New York sau de la Brăila la Berlin! În toate aceste locuri, Jean Moscopol a cântat, a încântat, a emoţionat până la lacrimi, a redat speranţa şi a pus oamenii pe gânduri... libere! Libere de orice patriotism găunos, rânced şi putred, care va fi cu siguranţă propagat de ”rinocerii” lacomi, cinici, dar trecători, în încercarea lor disperată şi delirantă de a fura ”Centenarul”! Din nefericire pentru aceşti ”patrihoţi”, există încă mulţi patrioţi adevăraţi, care gândesc cu minţile lor! Atât suflete călătoare, cât şi spirite statornice, deopotrivă cu aripi de albatros şi de vultur! Iar începând cu 10 august 2018, aceştia sunt şi mai mulţi! Şi vor fi şi mai mulţi! Pe zi ce trece, pe măsură ce vor asculta sau reasculta ”În ţara-n care m-am născut”, atât în versiunea originală a lui Jean Moscopol, cât şi în remake-ul marca ”Vama”! Pentru toţi, până de 1 decembrie, acesta poate deveni imnul neoficial, imnul de stat... în piaţă al românilor. De pretutindeni. De la Brăila la Berlin, de la Bucureşti la New York!

Chiar aşa... Oare ce-ar fi răspuns însuşi Jean Moscopol, teleportat ca prin magie din 1980 în acest august atât de aprig, la întrebarea unui Aristide Buhoiu - călător şi el în viitor - adresată cântăreţului înainte ca acesta să se urce într-un avion pe aeroportul JFK din New York: Încotro, maestre? Probabil că răspunsul ar fi venit instantaneu, însoţit de zâmbetul său cald şi de fluieratul său fericit: În ţara-n care m-am născut...

P.S. Iar pentru a vorbi pe limba fanilor săi de pe fb & insta, probabil că maestrul ar fi adăugat: #myromaniarocks #jeanmoscopol

 

Citește și: