Ovidiu Iordan
Ovidiu Iordan
3587 vizualizări 29 aug 2018

Din nefericire, cotidianul cenuşiu îi loveşte zilnic pe vrânceni, atâţia câţi au mai rămas pe meleagurile unde, acum mai bine de cinci veacuri, Ştefan cel Mare şi Sfânt le împărtăşea profanul secret al lui Bachus, în rarele vremuri de pace şi bunăstare... Iar această realitate gri este sinonimă cu Mărăşeşti, oraşul unde nu se întâmplă nimic... cu excepţia suavului freamăt produs de turiştii care vin să viziteze, din când în când, ”Mausoleul”.

Altfel, cei aproximativ zece mii de locuitori ai oraşului par să fi dat bir cu fugiţii. Atât de trist, pustiu şi dezolant pare totul. Dacă n-ar fi minunatul ”Mausoleu” de la intrare, Mărăşeştiul ar putea părea un oraş-fantomă... Într-o jumătate de ceas, pe străzi vezi doar câteva zeci de oameni, maşinile sunt rare, iar autobuzele, microbuzele şi taxi-urile pur şi simplu nu există. În continuare, probabil cea mai tranzacţionată bancnotă rămâne cea de 1 leu, ceea ce spune totul despre nivelul de trai în Mărăşeşti-ul lui 2018 cel Centenar... Trist, dar adevărat, acest oraş în paragină şi-n ”depresie” este emblematic pentru toată Vrancea, care se situează aproape sigur pe podiumul judeţelor care suferă de ”Sindromul Italia”.

Anul trecut pe vremea aceasta, politicienii (re)descopereau cu disimulat fior patriotic Mărăşeştiul, cu ocazia celebrării memoriei martirilor de la 1917. Un an mai târziu, emoţia a trecut, demagogia a rămas. La fel şi uitarea. Mai ales, uitarea... De unde anul trecut au fost prezenţi 5.000 de oameni, de la vlădică la opincă, de la diplomaţi de Capitală la simpli vrânceni-fraţi, de la preşedinte de ţară la preşedinte de ”muncipiu”, azi dacă mai vin o sută pe zi să se închine la cel mai mare mausoleu al eroilor din România. Noroc cu weekend-urile când se strâng două-trei sute de curioşi - majoritatea turişti italieni sau ruşi - ca să-şi facă selfie-uri cu generalii Eremia Grigorescu, Berthelot sau cu cea mai cunoscută eroină a noastră, Ecaterina Teodoroiu. Altfel, ”Mausoleul” a devenit un loc predilect şi de atracţie pentru mici şedinţe foto şi pictoriale extinse dedicate ”shooting”-urilor cu mirese şi alaiurile lor. De fapt, aceasta a rămas, probabil, singura şi ultima formă de entertainment din acest ”oraş”. Restul e tăcere. Una rece, statuară, asemeni privirii Ecaterinei Teodoroiu care ne scrutează, îngândurată şi totuşi îngăduitoare, de la înălţimea sacrificiului ei de acum mai bine de un secol. Un secol de Românie modernă pe care îl vom celebra la 1 decembrie în acest an. Inutil de spus că, atunci, foarte mulţi - şi deloc mărunţi - dintre cei care au fost vara trecută la Mausoleu îşi vor reaminti brusc de Mărăşeşti! Atunci, ca prin magie, îşi vor lua din nou lecitina istorică. Una care dă efecte secundare, de ordin politic. Dar, dincolo de toată demagogia, propaganda, manipularea şi superficialitatea, noi avem dreptul să nu uităm un adevăr dureros de frumos. Acesta ar putea suna după cum urmează.

Eroii de la Mausoleu nu mor niciodată. Mărăşeştiul, da...

Citeşte şi Cum mor democraţiile

 

Citește și: