Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3886 vizualizări 7 apr 2016

De câteva zile, primim texte prelucrate din mormanul de informaţii, cu poveşti din Paradis: de la violoncelistul care cântă la urechea lui Putin pe miliarde, până la Jackie Chan.

Unii au şi lipit pe Panama Papers eticheta “corupţia globală”. Dacă politicienii îşi pot da mâna sub această sintagmă, limpede fiind că nu şi-au ascuns în Paradis banii din leafă, oamenii de afaceri numesc asta “optimizare fiscală” – de ce să plăteşti taxe mari, când poţi plăti taxe mai mici, dacă sistemul financiar global îţi permite. S-au mai oploşit în Paradis şi firmele fantomă, finanţatoarele tuturor tipurilor de criminalitate şi trafic.

Din ce ne-a fost servit până acum, pare că America vrea să dea o lecţie lumii. În fine, unei anumite părţi a lumii. (Există şi nume de cetăţeni americani în scripte, dar veţi observa că majoritatea sunt fie condamnaţi, fie sub supraveghere, cunoscuţi băieţi răi, ca şi cetăţenii israelieni invocaţi).

Nu cred în povestea cu amanta înşelată care sună la Süddeutsche Zeitung şi-i întreabă pe jurnalişti dacă nu vor nişte documente-bombă cu secretele murdare ale ”Mossack Fonseca”.  Cred că Statele Unite nu doar că îi ţine din scurt pe panamezi, dar dacă îşi pune mintea NSA (National Security Agency) e de un trilion de ori mai iscusită decât o amantă înşelată. Dar nu merg nici până acolo cu nebunia încât să îmi închipui că Panama Papers e un război Soros- Rothschild.

Observ că acest spectacol al dezvăluirilor nu e deloc global, ci mai degrabă parţial global.

Şi ştiu cui folosesc, deocamdată, dezvăluirile: propagandei anti-sistem, de la UKIP la Daesh.

Citește și: