Paul CHIOVEANU
Paul CHIOVEANU
715 vizualizări 6 mar 2019

Mai e puţin timp şi vom porni în linie dreaptă spre alegerile europarlamentare. Şi, aşa cum e de aşteptat şi se arată evenimentele, bătălia pentru cele 33 de fotolii de europarlamentari se va da între partidele clasice şi cele noi, cu o agendă electorală înţepenită în conflictele prezentului şi pe tiparul celor din 2007, 2009 şi 2014: între preşedinte şi parlament, oug-uri, bugete şi multe lipsuri naţionale. Un joc de 'ba e aşa/ ba nu-i aşa' în pregătirea şi testarea alegerilor din toamnă-iarnă. Iar noi, cetăţenii, vom fi iar doar nişte pioni sacrificaţi pe o tablă de şah, compusă din teme false ce se vor rostogoli în burtierele de breaking-news ale televiziunilor, mestecate de politicienii invitaţi şi livrate nouă, fără să vrem.

Aşadar, ne aşteaptă o campanie anostă ce - cu siguranţă - nu va provoca sau implica prea mult cetăţeanul român în dezbatere ci, va încerca să-i anestezieze dorinţa de a participa la vot, pe de o parte şi îl va ameninţa cu răul ce va sta să vină în caz de refuz,  pe de altă parte.

Dar cum am ajuns aici?

Prin aderarea României în 2007 la Uniunea Europeană ne-am propus, atât noi - ca stat, cât şi ţările membre, să reconectăm spaţiul public românesc la spaţiul Europei occidentale, un proiect/ demers îndrăzneţ, ce pare că va avea nevoie de mai mult timp şi implicare în realizarea sa (mai mult decât bănuiam) şi care a rămas în anumite domenii la fel de valabil şi în 2019, precum în 2007.

Punctele fragile de atunci ţineau de atingerea

(1) unui nivel de valori cetăţeneşti europene - sprijinirea românilor în a conştientiza că sunt cetăţeni europeni cu drepturi şi obligaţii egale - prin campanii de informare, cultură, învăţământ, societate civilă etc şi

(2) reformei în zona administrativă a statului, prin demararea unui proiect de conectare al administraţiei publice centrale şi locale cu cea europeană, prin oferirea funcţionarilor publici români a unor instrumente de bună practică, schimb de experienţă (expertiză tehnică) şi fonduri europene pentru a putea face faţă schimbărilor de abordare în implementarea unor politici publice moderne şi ancorate la evoluţiile secolului nostru.

Factorul politic

Dar, pentru a atinge şi implementa aceste puncte, motorul ar fi trebuit să fie constituit, pe lângă factorul uman, de către factorul politic - în mâinile căruia sunt deciziile de abordare a politicilor publice, a planificării, implementării şi măsurării eficienţei acestora.

Ceea ce ar presupune şi un al treilea punct>

(3) - reevaluarea programelor /ideologiei politice prin care partidele să încerce o apropiere care să vizeze conectarea la curentele europene (tradiţionale sau noi), prin discutarea valorilor, obiectivelor - sociale, economice, de mediu etc. Pentru că scopul alianţelor între diferitele partide politice naţionale din Parlamentul European este şi de a creşte capacitatea şi expertiza propriilor politicieni în a propune în cadrul instituţiilor Uniunii Europene măsuri politice sau politici publice transnaţionale (în actualul context european şi internaţional), dar şi pentru a asigura, pe cât posibil, continuarea unei Europe puternice moderne sau dimpotrivă, prin actualul curent iliberal - de a zdruncina şi a pune la îndoială proiectul european.

Dacă la primele două aspecte/puncte, România a făcut paşi importanţi la nivel de schimbare în mentalitate, la nivel politic suntem tot în punctul din care am plecat. Problemele specifice din România rămân subordonate agendei partidelor, a indivizilor cu carnet de partid, fără a depăşi palierul problematicii sociale strict naţionale şi confundându-se permanent (chiar menţinând electoratul) cu acelaşi status-quo de după Revoluţie şi chiar de după aderare.

Aceleaşi teme sunt oferite cetăţenilor la fiecare rând de alegeri electorale, impunându-le acestora să aleagă între ”binele” şi ”răul” definite de partide şi transpuse în figuri, persoane şi dorinţe ale acestora.

Greşeala este majoră: ca vectori de schimbare ai ordinii sociale, partidele politice nu pot şi nu trebuie să fie statice la nivel ideologic. Realitatea socială, economică, de mediu ş.a.m.d - şi problemele aferente cu care se confruntă cetăţenii sau, mai exact - propriul electorat, ar trebui să le determine periodic, la reanalizarea propriei agende electorale. Pentru că, de la această incapacitate de a moderniza şi politica românească, odată cu instituţiile statului, se trage poate şi slaba participare a cetăţenilor la scrutinele electorale. Atunci când temele sunt aceleaşi, personajele sunt aceleaşi şi cetăţenii sunt chemaţi să voteze doar în susţinerea părerii politicianului X şi Y şi nu pentru noi abordări guvernamentale, politica dezvoltă în oameni un sentiment de repulsie şi nu unul de motivare în participarea la procesul de luare al deciziilor.

Dar ce îi ţine pe politicieni statici şi indiferenţi la lărgirea spectrului ideologici?

Anumiţi factori interni şi externi, ca de exemplu:

(1) teama că electoratul ar putea fi detaşat de la preocupările sau scandalurile interne, ceea ce ar duce la o scădere a presiunii dorite a fi exercitată pe o temă, instituţie, o persoană sau un partid anume;

(2) o posibilă teamă că subiectele europene ar fi mult prea dificil de explicat propriului electorat;

(3) divergenţa de opinii de la nivel naţional cu cea din Parlamentul European;

(4) slaba conexiune a partidelor româneşti din ultimii 30 de ani la paleta subiectelor europene - valori, idei, viziune - şi nu în ultimul rând

(5) neştiinţa şi slaba pregătire a activului de partid, în frunte cu liderii săi, la problematica europeană.

Toate aceste frici/ temeri însumate, îi determină, se pare, pe actualii lideri să evite mesajele electorale venite dinspre familiile politice europene, ce aduc în discuţii aspecte diverse precum dreptul la viaţă privată, lupta împotriva antisemitismului, investiţiile în inovare şi cercetare, stat de drept, schimbările climatice, coeziunea, solidaritatea şi multe altele.

Şi, poate, ar mai fi un punct:

(6) - prea puţini dintre foştii sau actualii europarlamentari, invitaţi ocazional la diversele dezbateri televizate, ridică discursul public la un nivel superior, pentru a putea fi replicat şi încurajat. De obicei, europarlamentarul român este legat ombilical de ce doreşte să comunice partidul în România şi, în niciun caz de activitatea lor din comisii sau în grupuri parlamentare. Cu o influenţă în general ştearsă, puţini se pot lăuda cu reuşite semnificative în cinci sau 10 ani de activitate europarlamentară.

De aici şi prezumţia că Parlamentul European e doar un loc călduţ şi bine plătit pentru care ”se bat” câţiva politicieni români, ce vor să se retragă sau dimpotrivă, ce caută să-şi lanseze, într-un viitor apropiat, cariera politică.

Toate aceste lucruri fac ca diferenţa între ceea ce ni se serveşte nouă, celor de-aici, şi lor - cetăţenilor din Germania, Olanda sau Franţa - de exemplu, să fie destul de mare.

Unii ar putea crede că doar bagajul cultural acumulat în secolele de existenţă liberă şi democratică ne desparte. Dar nu, este mai mult de atât! Este un set de valori civice ce se manifestă atât la nivel de exprimare politică, în modul de a vedea viitorul naţiunii, la nivel intern - naţional, cât şi în relaţie cu celelalte state europene.

Iar pentru a vedea mai mult decât ce se întâmplă între graniţele acestei ţări, cere şi un efort din partea noastră, a cetăţenilor, de a le cere lor - politicienilor - să schimbe paradigma modului de abordare a politicii.

Poate în luna mai ar fi momentul să facem un pas în faţă spre o altă lume politică. Ţine de noi dacă vom alege calea europeană sau ne vom lăsa influenţaţi de politica răsăriteană. Dar pentru o astfel de decizie, e nevoie de informaţii şi dezbateri. De cetăţenie activă. Decizia este a noastră şi trebuie să cerem mai mult cu toţii.

 

Citește și: