3425 vizualizări 8 sep 2011

Apropiaţii preşedintelui Traian Băsescu îşi storc creierii în căutarea une idei, care să aducă mai multe voturi PD-L. Au găsit, în fine, una veche şi veşnic nouă: constituirea unei coaliţii în jurul partidului de guvernământ, care să se numească Mişcarea Populară. Explicând proiectul, încă necreionat în detaliu, Sebastian Lăzăroiu şi Sever Voinescu descriau o mare construcţie politică de dreapta, care să reunească partide şi organizaţii cu orientări apropiate şi să constituie o opţiune pentru mulţii alegători cu vederi de dreapta, inclusiv pentru aceia dezamăgiţi de PD-L. Cu alte cuvinte, pedeliştii testează alte mijloace, decât cele guvernamentale de a-şi recupera simpatizanţii pierduţi, încercând, în acelaşi timp, să-şi lărgească baza electorală.

În anii trecuţi, o discuţie asemănătoare avea loc înaintea alegerilor, la PSD. Acolo, se înfiinţa mereu Polul Stângii. Domnul Ion Iliescu avea, ca şi domnul Băsescu, "intelectualii" săi, pe care dorea să-i aducă lângă partid. Ceilalţi lideri contribuiau care cu Partidul Pensionarilor, care cu niscai socialişti, care cu un sindicat-două, care cu vreun "verde" rătăcit. Protocoalele de suţinere reciprocă se semnau pe bandă rulantă, dar, în amintitul Pol, redus la o alianţă, nu intrau, în cele din urmă, decât PC şi câţiva şefi de miniformaţiuni şi organizaţii, puşi pe liste, drept răsplată pentru devotamentul lor. Nimeni nu a reuşit să calculeze câte voturi au adus PSD aceste înfrăţiri preelectorale, dar, de vreme ce nici cel mai răsărit dintre tovarăşi - PC - nu a izbutit, cu toată puterea lui mediatică, să-şi depăşească performanţa de 2 la sută, "cheta" făcută de ceilalţi trebuie să fi fost neglijabilă. Cum oferta politică de dreapta este mai redusă decât ce de stânga, PD-L nu poate spera la mai mult.

Propăvăduitorii Mişcării Populare nu au spus pe cine vor invita să li se alăture, însă, din enumerarea doctrinelor - de la dreapta conservatoare, până la cea naţionalistă - , se deduce că PNŢCD ar putea fi un satelit şi nici PNG nu le repugnă. UNPR va rămâne, în continuare, de nedezlipit, jucând rolul aliatului etern (un fel de PC fără Antene), lui adăugându-i-se "civicii" din diverse organizaţii amorţite în sfera Puterii. Câte voturi însumează toate? Poate 3-4 la sută, insuficient, aşadar, spre a propulsa PD-L în fruntea clasamentului electoral, după cum arată sondajele de acum. Apariţia Mişcării prezintă însă alte avantaje, care, în timp, s-ar putea concretiza în sufragii. În primul rând, creează impresia că PD-L, aflat, altfel, într-o primejdioasă rutină, este plin de energie şi de resurse politice, capabil să se reinventeze şi să construiască alternative cu viitor. În al doilea rând, le pune la dispoziţie liberalilor nemulţumiţi de conducerea autoritară a lui Crin Antonescu, o barcă ideologică, în care să sară în grup, fără a avea senzaţia că trădează. În al treilea rând, oferă imaginea de forţă, cu potenţial de învingător, ceea ce ar putea zdruncina, uşor, siguranţa USL. În al patrulea rând, dacă va reuşi să seducă personaje marcante ale vieţii publice, PD-L s-ar putea recredibiliza în ochii electoratului pierdut. Aşadar există suficiente motive ca apariţia Mişcarii Populare să se impună, mai ales după ce PD-L a ratat reforma internă. Ceea ce îi va lipsi, în continuare, ca, de altfel, şi celorlalte partide româneşti, este "doamna de fier", adică liderul cu convingeri politice, de care vorbea preşedintele Băsescu. Dar, de unde nu e, nici Zeus n-ar trebui să ceară.

Citește și: