Cristian Tudor POPESCU
Cristian Tudor POPESCU
33670 vizualizări 3 mar 2015

Nici alocarea de mai multe ore pentru studiul Creştinismului decât pentru cel al Islamului sau Hinduismului,  nu mi s-ar părea politic incorectă: noi, ca români şi europeni, trăim într-o mare de simboluri, personaje şi situaţii din Biblie, prezente în literatură, în artele plastice, în film, în muzică.

Dar, nu asta interesează Godporaţia BOR, în cap cu PF, adică persoana fizică, Daniel, managerul lui Dumnezeu. Dorinţa cea mai fierbinte a preasfinţilor este să transforme copiii în viitori credincioşi, sau, măcar superstiţioşi, gata să se scobească în buzunar pentru preoţi şi biserică.

Să creadă şi să se teamă, nu să gândească în legătură cu religia.

Ţinta Godporaţiei sunt banii. Aidoma uriaşelor reţele comerciale, încearcă să-şi fabrice noi generaţii de clienţi, care să se adape cu apă sfinţită, să pupe moaştele şi grebla părintelui.

Manipularea elevului prin religie practicantă poate fi un lucru rău. Dacă aş fi genul de om al Bisericii, m-aş opri aici, întărind cu glas mare: E de rău. Căci religia nu explică şi nu demonstrează, ea doar decretează ce e rău şi ce e bine. Fiind însă un  raţionalist înrăit, voi şi argumenta această afirmaţie.

Lăsând la o parte problema existenţei a ceea ce se numeşte Dumnezeu, copilului i se spune că El, Domnul, e Unic, altul la fel nu există. Deci, într-un univers în care nimic nu e unic, în care există miliarde de oameni, miliarde de stele, atomi şi galaxii în număr inconceptibil de mare, avem şi un Unul, care nu ştim cum arată, unde se află, nu îi cunoaştem nicio caracteristică energetică sau materială, nu ştim dacă e de natură corpusculară sau ondulatorie, dar zicem că e Unic.

A fi Unul, şi nu mai mulţi, e o caracteristică a ceva identificabil prin parametri, care să fie verificaţi şi să se constate absenţa lor la alte entităţi. Mă poate contrazice un preot dacă eu spun că Dumnezeu sunt Doi?

Sau dacă afirm că în Univers mai există cineva Unic: Mihai Eminescu, de pildă?

Sau: îndrăznea vreun preot român, sub comunism, să spună că numai Dumnezeu e Unic, nu şi Nicolae Ceauşescu?

Apoi, acest Dumnezeu e atotputernic. A putea orice este un concept profund antidemocratic. Statul de drept şi democraţia se bazează pe ideea că nicio persoană, nicio instituţie, nici măcar poporul nu trebuie să deţină puterea absolută. Şi totuşi, copilului i se injectează ideea omnipotenţei.

Nu întâmplător, credincioşii habotnici sunt, de cele mai multe ori, şi nostalgici sau fani ai dictaturii.

Clipul de propagandă în favoarea obligativităţii religiei în şcoli, în care portretul lui Ceauşescu e dat jos şi înlocuit cu icoana Maicii Domnului, e o prostie. Ortodocşii sârguincioşi sunt şi cei care l-ar vota pe Ceauşescu, dacă ar învia ca Iisus.

Practicarea religiei presupune crearea unui sistem moral paralel cu justiţia. Poţi să înşeli, să furi, să omori, poţi să arunci cu telefonul mobil indestructibil în Dumnezeu, în generozitatea ei, Biserica te spală de toate păcatele, cu condiţia să faci nişte daruri pe măsură către Casa Domnului. Pentru spălare de bani, te umflă DNA, în schimb spălătoria de păcate a BOR duduie, cu un profit dumnezeiesc, cum nu iese nici din traficul de droguri sau carne vie.

Mult îmi place să văd mafioţi care, după ce au golit genţile cu milioane de euro, cară la cruci şi bat mătănii.

De fapt, e vorba de o deghizare a străvechilor indulgenţe papale, cumpărarea iertării păcatelor cu bani gheaţă, crucificată pe uşa bisericii din Wittenberg de Martin Luther, acum o jumătate de mileniu.

Pe scurt, i se spune elevului că dacă se duce regulat la Biserică, dacă n-o ratează nici în caz că o vede din avion ca să-şi facă cruce, ţine posturile, dă dreptul preotului de Crăciun, Paşte şi ce zile sfinte or mai fi, se spovedeşte de câte ori păcătuieşte, atunci e mântuit.

În schimb, dacă eşti bun şi drept cu oamenii, dacă faci binele de câte ori îţi stă în putinţă, dacă nu minţi şi nu iei niciun leu care nu-i al tău, dacă din puţinul tău dai şi altora, dar eşti ateu, te-a luat Dracul.

Şi totuşi, cineva a spus aşa: „Dacă le facem binele altora, ne întâlnim toţi prin faptele bune. Ajungem la o cultură a întâlnirii. Trebuie să ne întâlnim făcând bine. Iar dacă unul nu crede şi spune că e ateu, prin facerea binelui se întâlneşte cu noi”.

Se numeşte Francisc, şi, incredibil, e Papă. Iar dogmaticii Vaticanului au sărit, aidoma colegilor ortodocşi, să „traducă” ce-a vrut să spună Sanctitatea Sa: „Ateii nu se mântuiesc. Cei care cunosc Evanghelia nu pot fi mântuiţi dacă nu au credinţă şi dacă refuză să intre în Biserică şi să rămână în Biserică”.

Subsemnatul n-am făcut nicio oră de religie în şcoală. Ceea ce nu m-a împiedicat să citesc din doască-n doască Evangheliile, Epistolele, Faptele şi Apocalipsa, în română, franceză şi engleză. Pot să susţin oricând o controversă cu orice teolog.

Dar nu sunt credincios, şi cu atât mai puţin, îmbisericit. Dacă am făcut bine sau rău cât am trăit vor decide pentru mine oamenii, nu Dumnezeu.

Pe cale de consecinţă, cu privire la accesul în Rai, sunt pe lista neagră.

P.S.

Pentru că mai am şi păcatul scrisului de proză, vă propun să recitiţi asta:

Maimuţa lui Dumnezeu

Publicat la: 06.03.2008

-Dumnezeu e mare. El veghează asupra noastră, dreptcredincioşi şi păcătoşi, pentru ca să nu tulburăm orânduiala lumii. Porunca Domnului spune: să nu furi. Să nu iei bunul altuia. Dacă vă duceţi în curtea vecinului şi vă suiţi în pom să furaţi mere, ce-o să vi se întâmple? Hai, ia gândiţi-vă. Nimeni? Ia spune tu, Bălănescule.

– Nu ştiu, domprofesor, nu e nici o curte, io stau la blocuri…

– Părinte profesor, Bălănescule, eu sunt părintele profesor, nu domnu’ profesor. Domni profesori sunt la matematică, la română, la geografie, la chimie. Ei vă mobilează creierul. Eu vă aduc cuvântul Domnului în sufletul vostru. Sunteţi ca şi copiii mei, sunteţi copiii lui Dumnezeu. Părinte profesor, Bălănescule.

– Părinte profesor… io nu m-am urcat niciodată într-un pom. Sunt nişte plopi la stradă, da nu poţi să te urci în ei şi n-au mere, părinte domprofesor. Mere sunt la supermarket.

– Bine, dar totuşi punem cazul, să zicem că te-ai urca. Se rupe scara cu tine Bălănescule, că nu-ţi ajută Dumnezeu să furi, îşi ia mâna de pe tine.

– Domprofesor, mie mi-a dărâmat scara Gabonu când mă uitam în vestiar la fete. O fi fost mâna lu Dumnezeu?

– A fost, Piguloiule, a fost, ochiul fură şi Dumnezeu îşi face lucrarea şi cu mâna omului.

– Păi, eu n-am ştiut şi i-am dat un cap în gură lu Gabonu. O să mi-o tragă Dumnezeu, domprofesor?

– Părinte profesor, Piguloiule, de câte ori să vă spun? Căile Domnului sunt adesea nepătrunse celor omeneşti. Auziţi, de pildă, că pe un elev l-a călcat maşina…

– Părinte domprofesor, ştiu eu, ştiu eu, mi-a zis frati-miu, a arătat şi la televizor, un domprofesor de la liceu Lipati a zis c-a fost obraznic şi l-a strâns de gât la şcoală pe un copil cu mâna lu Dumnezeu…

– Nu mai vorbi neîntrebat, Piguloiule. Deci, auziţi că l-a călcat maşina pe un coleg de-al vostru. Toată lumea zice că a avut ghinion, că aşa i-a fost soarta. Dar soarta omului este în mâna Domnului, copii. Dacă poliţia care face măsurători şi întreabă martori ar cerceta şi ce-a făcut colegul cu o zi înainte, ar afla că nu s-a închinat creştineşte când a trecut pe lângă biserică, adică exact acolo unde l-a călcat maşina. Ia ziceţi, trebuie să fi auzit de un caz ca ăsta. Da, Băloi, spune.

– Eu am văzut pe haşbeo, părinte domprofesor, era într-un film cu mafioţi, Manicuţu nu i-a dat respect lu şefu mafioţilor, care avea un Craisler alb, şi şefu a dat cu Craisleru peste el, l-a făcut varză.

– Dumnezeu e iubire de oameni, Băloi. El nu ne loveşte. Când nu ştim să-L cinstim cum se cuvine, îşi ia doar de deasupra noastră mâna ocrotitoare şi atunci Diavolul poate să-şi facă mendrele. Ai înţeles, Băloi?

– Da, părinte domprofesor, am înţeles, am văzut şi pe un perete, în Ghencea, Dumnezeu egal love, adică atunci când ne loveşte, Dumnezeu ne iubeşte pe englezeşte.

– Da. Altcineva. Cine-şi mai aminteşte un exemplu?

– Domprofesor…

– Părinte profesor, Feruţă!

– Părinte profesor, la noi pe scară stă Pirciu, e mai înalt ca dumneavoastră şi are pantaloni de piele, negri şi e tuns la chelie. El când vine beat seara fumează şi se pişă pe uşa bisericii de lângă blocu De, îl vedem noi. Şi pe el nu l-a călcat niciodată maşina.

– V-am spus, Feruţule, căile Domnului nu sunt de-a dreptul. Omul acela e un mare păcătos, un păgân şi va fi vai şi amar de el când Dumnezeu îl va lăsa din braţele Sale. Ucigă-l crucea îl va lovi şi pe el, şi pe familia lui.

– Da părinte profesor, de ce e Pirciu aşa, dacă toţi suntem făcuţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui, cum ne-aţi spus dumneavoastră?

– Dumnezeu a făcut primul om, pe Adam. Din coasta lui a făcut prima femeie, pe Eva. El le-a dăruit Raiul, cel fără de păcat. Dar ei au păcătuit şi au fost alungaţi în lumea aceasta a patimilor şi a răului. Ei sunt părinţii noştri ai tuturor şi noi plătim pentru păcatul lor.

– Tata mi-a spus că aşa era la comunişti.

– Comuniştii, copii, sunt Antichristul. Ei spun că omul se trage din maimuţă, tăgăduiau lucrarea lui Dumnezeu din noi. Cum să se tragă omul din maimuţă? Azi de ce nu s-ar mai face maimuţele oameni? Pentru că nu s-au făcut niciodată. Cum să ajungă o maimuţă să ridice o biserică?

– Părinte domprofesor, da nu putea Dumnezeu să facă întâi maimuţa? Şi pe urmă se făcea ea singură om.

– Dumnezeu a făcut omul, fiule, după chipul şi asemănarea Lui. Maimuţa i-a fost dată omului ca o maimuţăreală a lui, să-i amintească mereu ce-ar fi fost şi ce-ar ajunge fără Dumnezeu.

– Tata zice că unii oameni sunt făcuţi de Dumnezeu şi că alţii se trag din maimuţe. De dumneavoastră zice că v-aţi tras ieri din maimuţă.

– Taică-tu o să ardă în flăcările iadului, Feruţă Constantin, aşa să-i spui din partea mea. Ora viitoare vorbim despre iad.

 

Citește și: