Rodica CIOBANU
Rodica CIOBANU
19321 vizualizări 9 dec 2014

Mai întâi însă, dl Ponta a trebuit să facă posibilă restructurarea Cabinetului - simpla remaniere necerând un vot parlamentar - şi, fiindcă PLR-ul obedientului Călin Popescu Tăriceanu se învârtea pe acolo cu 28 de parlamentari, l-a invitat înăuntru. Deoarece cinci partide erau totuşi prea multe pentru Palatul Victoria, plecarea UDMR  a fost aranjată în grabă. Doar un eveniment neprevăzut ar  fi determinat Uniunea să-şi anunţe retragerea din Guvern, la numai două zile de la învestirea dnei Csilla Hegedus în funcţia de ministru al Culturii. Logic era să refuze numirea acesteia, dacă tot avea de gând să părăsească Executivul, iar faptul că n-a făcut-o arată că înţelegerea cu PSD s-a stricat ulterior, UDMR fiiind nevoită să elibereze urgent locul în favoarea PLR.

Apoi, dl Ponta are de trecut noul Cabinet format din PSD, PC, UNPR şi PLR, prin Parlament, acţiune care testează rezistenţa coaliţiei de guvernământ şi, totodată, fidelizează formaţiunile mici, care o compun, faţă de PSD, în caz de reuşită. De ce se leagă însă Victor Ponta la cap, fără să îl doară?  Putea merge mai departe cu actualul Guvern, până când, din cauze independente de voinţa sa, ajungea pe făraş. Deşi pare paradoxal, premierul fiind mult mai vulnerabil acum, decât înainte de pierderea  alegerilor prezidenţiale, un vot parlamentar, fie el şi riscant, i-ar putea consolida poziţia. L-ar relegitima  în raport cu preşedintele ales Klaus Iohannis, cu PNL şi toţi aceia  care îi cer capul, restabilindu-i, în acelaşi timp, întreaga autoritate asupra PSD.

Iar Victor Ponta se grăbeşte, fiindcă  timpul lucrează împotriva sa, orice amânare putând aduce contracte politice semnate de alţii, noi inamici  şi dezertări din tabăra sa, în cea a opoziţiei. Nu e totuna dacă congresul PSD îl găseşte în fruntea Guvernului ori simplu deputat de Gorj, frustrat şi fără putere, nepotrivit cu calitatea de lider al celui mare partid. Aşadar, premierul Ponta se află în plină misiune de autosalvare şi, cum dispune de o sută de voturi în plus faţă de opoziţie, s-ar putea să-i reuşească. Alegând perioada de tranziţie a madatelor prezidenţiale ca să-şi prezinte Cabinetul, se fereşte, curajos cum îl ştim, de eventuale surprize: Iohannis nu-l poate deranja cât n-a depus încă jurământul, iar Traian Băsescu nu mai are legitimitatea s-o facă.

Planurile i le-ar nărui doar DNA. Creaţie a lui Victor Ponta, acest guvern-cadou împachetat  pe la spatele a doi preşedinţi şi oferit, de Crăciun, naţiei are, însă, valabilitatea foarte limitată, pentru o mare parte din consumatori el fiind deja expirat.    

Citește și: