Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
5951 vizualizări 28 sep 2014

Campania „Vreau preşedinte” mi-a dovedit, o dată în plus, că politicienii de la Bucureşti, inclusiv candidaţii lor, trăiesc într-un „falş” captivant: sunt băţoşi, inestetici şi superficiali precum personajele unui joc virtual şi „sângeros” de strategie. Se luptă prosteşte unii cu alţii, dezvoltă teme fără greutate socială, îşi dau palme cu labele picioarelor, pe deasupra naţiei, ca nişte „cikiceani” acoperiţi şi zburători, aflaţi în exerciţiul funcţiunii, scuipându-şi sângele printre dinţi.

Campaniile lor se construiesc pe teme bulversante şi paranoice, gen „alarma sună la 007 şi-un sfert”, moment în care naţia se trezeşte cu un director de „servicii”, în carne şi oase, candidat pentru Cotroceni. Cine să-i fi dat ordinul de a candida? Când să fi strâns Teodor Meleşcanu, acest George Clooney dâmboviţean, şi cu ajutorul cui, semnăturile necesare pentru a se înscrie în cursa pentru Cotroceni? Despre care acoperit vorbea Traian Băsescu, primul „şef” al tuturor entităţilor militare şi de servicii din ţara asta, într-un puseu de compromitere consecventă a serviciilor de informaţii româneşti?

Este aceasta campania „după mine potopul?!” Trebuie compromise, într-un fel sau altul, Armata şi comunitatea serviciilor secrete? De unde a apărut, în piaţă, informaţia că şeful SRI, George Maior, urmează să fie numit şef al unui viitor guvern?

Acest joc periculos, conştient sau lipsit de perspectiva necesară, îndreptat împotriva unui segment important al siguranţei naţionale, poate avea vreo noimă într-un context politic european, mai mult decât periculos, în care Rusia şi Ungaria colaborează mai strâns ca niciodată, implicit în dauna României?

Nu vreau să merg mai departe cu retorica „bondiană”. Sper ca, dincolo de jocul politic „acoperit”, lipsit de perspectiva consecinţei, preşedintele să nu fi dorit altceva decât să-şi „ajute” pupila politică, cu orice chip, în drumul său spre Cotroceni. 

Mă gândesc că dinamica lucrurilor ar fi trebuit să rămână la „alura” dovedită astăzi, după mitingul de lansare al Elenei Udrea: o îmbărbătare părintească, o halbă înspumată, un guler de sare, un râs gros, un râgâit sănătos.

Oamenii pe care i-am cunoscut în ţară habar n-au despre ce înseamnă agentul „000”; despre lupta dintre acoperiţi şi descoperiţi, despre prosteala electorală de la centru.

Candidaţi la preşedinţie, românii vor la Cotroceni – aşa cum îi vedeţi voi, săraci cu duhul şi buimăciţi de muncă -, în ordine: bun simţ, echilibru, linişte, decenţă, atragerea investiţiilor, printr-o reprezentare demnă şi inteligentă, generând, în consecinţă, locuri de muncă „pentru copiii noştri, ca să nu mai plece în străinătate, să avem şi noi un sprijin la bătrâneţe”, şi „ca să aibă şi statul de unde strânge bani de pensie, că murim, mamă, cu trei-patru sute de lei pensie, nu mai putem...”!

Citește și: