Gandul.info
Florin NEGRUŢIU
Florin NEGRUŢIU
8499 vizualizări 19 mai 2015

Cazul Dragnea ne arată, încă o dată, că avem în România două instanţe de judecată, care funcţionează în paralel: judecata statului, înfăptuită în sălile de tribunal, şi judecata partidului, executată în comitetele permanente sau executive. Statul român i-a dat d-lui Dragnea un an cu suspendare pentru fraudarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, partidul l-a absolvit de orice vină.

Convulsiile care se înregistrează în aceste zile în PSD sunt mişcările necontrolate ale corpului politic de dinainte de 1989, căruia cel mai mare partid din România de astăzi i-a moştenit  genele şi năravurile. Un om de partid, şi cu atât mai puţin un secretar de judeţeană de partid, cum s-ar fi numit atunci dl. Dragnea, nu putea fi judecat decât de tovarăşii săi, nu de instanţele pentru oameni obişnuiţi. De aici şi continua stare de inadecvare, de profundă neînţelegere, de lipsă de aderenţă la lumea de astăzi a politicienilor pe care-i vedem condamnaţi pentru fapte de corupţie. Undeva, în sinea lor, speră că, în cele din urmă, Partidul o să-i salveze, indiferent că au minţit, au furat sau au preacurvit. Ca după un mir protector, toţi se ascund în spatele calităţii de membru de partid, crezând că asta o să le oprească arestarea, procesele, condamnarea.

Din nefericire pentru ei, Justiţia „lumească”, în ciuda tuturor sincopelor şi neîmplinirilor de până acum, pare că s-a desprins definitiv de Justiţia de partid. Să ne amintim că, în urmă cu doar 10 ani, doamna Rodica Stănoiu, ministrul Justiţiei, cerea voie de la Biroul Permanent al partidului „să dea drumul la dosare”.

În bună tradiţie comunistă, organizaţiile judeţene de partid trimit azi la sediul din Kiseleff scrisori de adeziune pentru secretarul lor general. Colegii din biroul politic restrâns îl roagă să nu plece, îl susţin, îl conjură să nu dea curs „gestului de onoare” de a demisiona. Însuşi preşedintele partidului, dl. Ponta, înţelege condamnarea colegului său ca pe „o condamnare a tuturor celor care l-au suspendat pe Băsescu” şi, nici mai mult, nici mai puţin, ca pe o condamnare a celor 7,4 milioane de români care au votat la referendum. Măgulit, dl. Dragnea, care şi-a pus bărbăteşte „mandatul pe masa partidului” (ce invenţie năstruşnică!) vede, din tot necazul, partea bună: „Mă bucură să văd că am atâta susţinere în partid”. Poate că ar fi cazul să candideze la şefia PSD, nu-i aşa?

Dramoleta continuă însă la un for lărgit al partidului, unde dl. Dragnea va avea o tribună mai înaltă pentru a face „gestul de onoare”: ceea ce pentru DNA, şi apoi pentru judecători, este un furt dovedit, pentru partid este un act de martiraj. Ca atâţia alţi condamnaţi penal, dl. Dragnea se întoarce în familie cu aureola victimei politice. Niciodată dl. Dragnea nu a fost mai puternic în partid ca în acest moment. Niciodată n-a fost mai popular. Abil, poate întoarce această situaţie în favoarea sa, pentru a obţine, chiar şi fără funcţii formale, şi mai multă putere în partid.

Pentru domnia sa, partidul – supus parcă unui act de hipnotizare în masă - este dispus să schimbe regulile („principiile”, le spune cu umor involuntar dl. Marian Oprişan) pe care şi le-a impus acum şase luni, şi anume ca cei condamnaţi penal să-şi piardă funcţiile politice. Tot partidul, începând cu preşedintele său, de profesie jurist, face eforturi homerice şi, în acelaşi timp, comice să interpreteze legea, explicând că infracţiunea de folosire a influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite de natură electorală – pentru care a fost condamnat dl. Dragnea - nu este o faptă de corupţie. Şi că DNA nu l-a prins pe dl. Dragnea în timp ce fura voturi, ci pentru că încerca să scape România de un tiran.

Din urmă, vin trompetele, gorniştii, analiştii, armata de zgomote televizată, martirii zărghiţi ai credinţei: dacă la Comitetul Naţional această icoană social-democrată va lăcrima, partidul o să-l facă pe Dragnea mai mare decât Arsenie Boca.

Dar cum fiecare pasăre pe limba ei piere, şi această grupare politică instalată în fruntea celui mai important partid din România - şi de mai bine de trei ani în fruntea ţării - va sucomba din cauza propriei ficţiuni. Dl. Ponta şi grupul tot mai rărit din jurul său încă fantasmează că vorbesc în numele a 7,4 milioane de români, crezând că valul de antipatie faţă de Traian Băsescu s-a transferat în simpatie sau susţinere pentru PSD şi preşedintele său. Nu mai departe de acum şase luni, primeau o palmă neaşteptată din partea alegătorilor, care ar fi trebuit să-i trezească la realitate. Cu ochi trişti, dl. Ponta apărea la televizor: se căia, înţelesese semnalul străzii, voia să reformeze partidul, anunţa toleranţă zero faţă de corupţi şi despărţirea de moştenirea comunistă. Schimbarea l-a ţinut până la prima mişcare din şolduri în Dubai! Prin urmare, luaţi-vă popcorn: urmează un speech emoţionant după alegerile de la anul.

 

Din urmă, vin trompetele, gorniştii, analiştii, armata de zgomote televizată, martirii zărghiţi ai credinţei: dacă la...

Posted by Florin Negruţiu on 19 Mai 2015

 

Citește și: