no author
Victor Rotariu
43 vizualizări 4 mar 2011

Declaraţia ministrului Muncii este cât se poate de adevărată: sistemul de pensii de stat este falimentar. Nu trebuia să o spună, ci trebuia, şi încă trebuie, să facă ceva pentru a evita acest lucru. Tot la nivel declarativ are dreptate şi premierul Emil Boc când atrage atenţia că cei din generaţiile mai tinere se află în pericolul de a nu mai primi pensii, decât cu riscul de a sugruma şi mai tare economia, cu o povară pe care nu o poate duce decât printr-un sacrificiu naţional. Se va lua de la medicamente sau de la drumuri şi se vor plăti pensii, cum se întâmplă şi acum.

Premierul şi echipa sa nu au fost însă numiţi de preşedintele ales de popor şi votaţi de Parlamentul ales de popor pentru a se plânge, pentru a deplânge şi nici pentru a da sfaturi. Munca lor, măsurată în bani şi voturi, se măsoară după fapte.

Aici apare problema. Acelaşi premier care deplânge situaţia actualilor angajaţi în momentul în care vor ajunge pensionari a mărit pensiile pentru cei încadraţi în grupele de muncă I şi II, deşi nu sunt bani iar efortul bugetar este de 400 de milioane de euro.

Acelaşi premier care face elogiul muncii, din vorbe, la TV, a introdus pensia minimă garantată de 350 de lei, deşi nu sunt bani. Concret, cineva care a muncit doar trei ani până la vârsta pensionării încasează aproape jumătate din cât ia cineva care a muncit 33 de ani. Mai mult decât atât, premierul a anunţat recent că pe lista de priorităţi pentru anul electoral viitor, adică 2012, se află majorarea pensiilor pentru a acoperi integral inflaţia plus un bonus de 50% din creşterea salariului mediu pe economie.

Este adevărat, sistemul de pensii a devenit falimentar în momentul în care concedierile colective au devenit pensionări anticipate pentru a nu strica atmosfera socială iar pensionarea pe caz de boală imaginară a devenit o metodă facilă de a încasa bani de la stat în timp ce munceşti la negru, deci nu în timpul domniei lui Boc.

Mai mult decât atât, în anul electoral 2008 (ghinionul nostru că a coincis şi cu momentul izbucnirii crizei) pensiile au crescut cu 30%, sub Guvernul Tăriceanu, susţinut în Parlament de PSD. Faptul că a preluat un sistem falimentar nu îl scuză însă cu nimic pe actualul şef al Guvernului.

Guvernul Boc nu numai că nu a creat noi locuri de muncă, ci le-a şi redus prin măsurile pe care le-a luat (impozitul minim şi majorarea TVA fiind vârfurile de lance). Cu toate acestea, guvernul Boc, posesorul unui buget de pensii care ajunge doar pentru nouă luni, diferenţa de trei fiind asigurată prin împrumuturi de la bancheri, promite că va micşora contribuţiile sociale anul acesta. Măsura este una foarte bună şi singura care a mai rămas pentru a revigora piaţa forţei de muncă însă deosebit de periculoasă în momentul în care 25% dintre pensii sunt deja plătite pe datorie.

Calculele guvernului sunt de neînţeles: deplânge sistemul de pensii, dar încurajează şomajul, spune că nu sunt bani, dar măreşte pensiile şi promite noi majorări aproape simultan cu reducerea contribuţiilor sociale. Ce să înţeleagă din asta actualii angajaţi şi pensionari? Ce să înţeleagă investitorii? Ce să înţeleagă bancherii şi agenţiile de rating?

Boc a sabotat deja, cu sârg, propria pensie, dar şi pe cea a milioanelor de actuali angajaţi care vor deveni, în câţiva ani, pensionari.

În continuare însă, spre nesurprinderea multora, premierul se mulţumeşte să constate, să arate cu degetul şi să promită. Iar dacă ia, totuşi, dintr-un motiv sau altul, o decizie bună, simte nevoia imediată de a o contracara printr-una care să îi anuleze efectul. Premierul Boc nu şi-a câştigat încă, prin munca depusă, dreptul de a avea o pensie decentă. Problema este că de munca lui actuală depind alte milioane de pensii, pe care respectivele persoane şi le-au câştigat cu vârf şi îndesat.

Citește și: