Cristian ANDREI
Cristian ANDREI
9799 vizualizări 30 mar 2015

Dincolo de chichiţele din regulament care i-au permis lui Dan Şova să rămână cu imunitate, votul din Senat a evidenţiat câteva aspecte clare privind modul în care partidele au înţeles mesajul votului masiv din 16 noiembrie 2014:

1. Trei parlamentari şi-au păstrata imunitatea în ultima lună, deşi procurorii au cerut începererea urmăririi penale pentru Varujan Vosganian şi Laszlo Borbely şi au solicitat reţinerea şi arestarea pentru Dan Şova şi Darius Vâlcov. După cum a declarat Ilie Sârbu, liderul grupului PSD din Senat, Vâlcov ar fi fost şi el protejat dacă o cerea. Dar nu a cerut-o şi de aceea a fost sacrificat chiar de ziua lui. La fel a fost trimis în faţa judecătorilor liberalul Theodor Nicolescu, semn că atunci când se vrea, se poate. Tridentul Şova-Vosganian-Borbely a arătat rolul  decisiv al PSD în ridicarea imunităţii. Când pesediştii au votat în bloc, vezi toate solicitările în cazul Elenei Udrea, Parlamentul a dat undă verde solicitării procurorilor, când au apelat la propria conştiinţă, rezultatul a fost unul negativ.

2. Toate afirmaţiile despre reforma în PSD se blochează când se ajunge la prietenii premierului Ponta. Cazul Dan Şova a reprezentat testul ratat al integrităţii PSD, orice discuţie serioasă despre reformă fiind anulată după acest vot din Senat. Premierul a preferat să protejeze un „asociat”, în loc să facă ceea ce a declarat: toţi pesediştii vor vota orice cerere de urmărire sau arestare venită în Parlament. Dacă conducerea PSD nu îşi asuma această decizie, se putea vorbi despre conştiinţa senatorilor. Dar când senatorii pesedişti votează împotriva unei decizii a conducerii a Biroului Permanent Naţional este evident că sunt lăsaţi să facă acest lucru. Dublul mesaj apare: una se transmite la conferinţele de la partid, alta se face în Parlament.

3. Şerban Nicolae (PSD), Georgică Severin (PSD) şi Florentina Jipa (PSD), ignorând toate mesajele critice ale ambasadelor, au lansat mesaje clare privind necesitatea modificării Codului Penal. Se uită însă că din Comisia privind elaborarea codurilor au făcut parte chiar Victor Ponta, Dan Şova, Toni Greblă, Bogdan Ciucă, Sergiu Andon.

„Vreau doar să vă informez că, acum o oră, am finalizat textul Codului penal şi vreau să vă asigur că nu am dat rasol, l-am lucrat serios, pe fiecare articol, cu sprijinul membrilor comisiei de la toate partidele. Nu a fost absolut nici un fel de dispută politică în subcomisie până în acest moment. Tot ceea ce au fost amendamente, observaţii, participare de la oricare dintre grupurile politice sau de la instituţii, au fost discutate, luate în discuţie şi foarte multe dintre ele aprobate”, rostea Victor Ponta, presedintele comisiei de modificare a codului de procedură penală, în şedinţa Biroului Permanent din Camera Deputaţilor, în 5 mai 2009.

Adrian Năstase, membru în Biroul Permanent, afirma în şedinţa din 5 mai 2009: „Ni s-a spus că este nevoie de un nou Cod penal pentru a aduce lucrurile importante, în acest cod, din legile speciale. Aflu, dar poate că este o informaţie greşită, că s-a stabilit sau s-au dat directive, de la Guvern, bănuiesc, ca din Codul penal să fie scoase infracţiunile referitoare la corupţie şi să se facă o lege specială în ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie, punându-le împreună cu Legea 78 care oricum era o lege care viza o situaţie oarecum specială. În aceste condiţii, după ce am făcut o primă greşeală, creând două parchete, acum creăm şi două coduri: un Cod penal care să fie aplicat de către Parchetul General şi o lege legată de infracţiunile de corupţie, care să fie aplicată de către DNA. Probabil că există o anumită motivaţie, eu n-o cunosc, dar aşa, fiind amator, totuşi, în domeniul acesta şi având şi o anumită experienţă practică, în ultimii ani, îmi dau seama că este o chestiune care totuşi trebuie decisă la nivel politic, nu este doar o chestiune tehnică”.

4. Denunţurile sunt criticate la unison, cu toate că aceste denunţuri nu sunt făcute de cetăţenii de pe stradă împotriva unor politicieni care sunt închişi. Denunţurile sunt făcute de politicieni împotriva altor politicieni, de oameni de afaceri împotriva politicienilor. Un ghem se desface şi arată mizeria. Hrebenciuc se dezice de Geoană, Pinalti, Sandu toarnă tot PDL-ul, Niro, Cocoş au turnat şi ei. Politicienilor le e frică de politicieni, o întreagă clasă de îmbogăţiţi peste noapte devine ”turnătorii DNA”.

5. Datul cu mir în văzul tuturor în plenul Parlamentului a devenit o practică obişnuită a evlaviosului care aşteaptă de la miruitori să nu greşească când introduce bilele în urnă. Mai mult ca oricând ar fi nevoie de un vot uninominal în două tururi, singurul sistem electoral care a declanşat o revoluţie a votului în România. Fiecare senator care votează contrar aşteptărilor electoratului să fie sancţionat. În Parlament, noua lege electorală aşterne liniştea: se revine la votul pe listă. Indiferent ce faci, dacă partidul îţi rezervă un loc călduţ, toate măgăriile sunt şterse cu buretele. Asculţi de partid, eşti ales, electoratul nu mai contează. Au dat cu mir pe Codul Electoral.

6. După 16 noiembrie, premierul a pornit o cruciadă în propriul partid împotriva baronilor, comuniştilor, penalilor, dar toate aceste teme false au avut un singur scop: distragerea atenţiei de la motivul real al pierderii alegerilor prezidenţiale. Ponta nu a înţeles că respectarea cuvântului dat poate declanşa propria reformă internă, că menţinerea imaginii de „premierul Minte-Tot” îl menţine în funcţie, dar nu îl va ajuta să câştige. După marţea neagră, în care s-a făcut că nu ştie ce se întâmplă în Parlament, motivând o deplasare în Africa de Sud, premierul pluteşte şi acum deasupra votului din Senat, fiind enervat de reporterii care îi pun orice întrebare despre cazul Şova. El e premierul, deputatul, dar niciodată liderul de partid care îşi asumă acţiunilor colegilor de partid. În politică cuvântul e totul, iar la Victor Ponta mereu se remarcă o dualitate a mesajului: este şi pentru şi contra deopotrivă.

Poate ar trebui să se dea cu mir pe Codul Penal şi Codul Electoral pentru a avea politicieni mai curaţi, cinstiţi, care nu îşi ascund tablourile prin pereţi, care nu au contracte cu statul, care nu se tem că vor fi turnaţi de prietenii cu care au furat. Mirul propriei curăţenii interne.

Urmăriţi această înregistrare video din luna februarie, de la sediul PSD, în care premierul Ponta promite că toate solicitările procurorilor vor fi încuviinţate favorabil. Rezultatul: Şova a fost apărat de PSD. Întrebat astăzi dacă senatorii care au votat împotriva deciziei BPN al PSD privind încuviinţarea solicitărilor procurorilor, răspunsul lui Ponta este: „Nu înţeleg întrebarea”. Nu a înţeles nimic nici după 16 noiembrie. 

 


 

Citește și: