71 vizualizări 8 oct 2009

S-ar putea ca proverbul ce spune ca e bine sa nu-ti doresti sa traiesti vremuri interesante sa fie valabil pentru oricine, insa nu si pentru scriitori. Pentru ei, vremurile interesante sunt garantia operei, iar cand opera e suficient de puternica, ea se intoarce ca un bumerang asupra vremurilor care au produs-o si avertizeaza asupra lor. Asa s-a intamplat cu opera Hertei Muller, distinsa cu Premiul Nobel pentru literatura la 20 de ani dupa caderea comunismului. Se va comenta , desigur, ca premiul a venit intr-un context politic european, ca implinirea a doua decenii de la caderea Zidului Berlin-ului este un moment care trebuia marcat si pe lista premiatilor Nobel si, intr-o oarecare masura, este adevarat. Dar daca un asemenea premiu e de natura sa atraga atentia asupra scriitorului in cauza si asupra contextului cultural care l-a dat - si cele 105 premii acordate pana acum sunt dovezi ca asa se intampla - atunci premierea Hertei Muller devine mai mult decat un premiu pentru literatura, un premiu pentru constiinta, in vremuri in care literatura inseamna constiinta. Iar pentru romani el devine chiar o chestiune nationala.

O cautare simpla pe google te ajuta sa afli aproape totul despre Herta Muller: o viata tragica, tipica pentru intelectualul din Estul Europei, o viata marcata prima data prin parinti, care au trait la randul lor tragediile mijocului de secol XX, apoi prin propria confruntare cu absurdul totalitar si cu exilul impus de acesta. Herta Muller s-a nascut si a studiat in Romania, a fost marcata de contextul cultural timisorean si urmarita de Securitate din cauza preocuparilor sale literare. In vremuri in care literatura era pentru unii o terapie, o evadare, iar pentru altii - respectiv pentru regim - un pericol. In vremuri in care literatura era o chestiune de viata si de moarte. In vremuri in care literatura CONTA. Desi traieste din 1987 la Berlin, de fiecare data cand a revenit in Romania scriitoarea a repetat avertismentele cu privire la mimarea democratiei in societatea romaneasca, a atras atentia ca urmasii Securitatii sunt in posturi publice si isi fac afacerile netulburati, in vreme ce oamenii care au fost terorizati de Securitate nu-si primesc inapoi nici macar propriile dosare. A spus cu glas tare ca toti cei care au suferit ar trebui sa-si aminteasca, ar trebui sa pretinda o clarificare, sa nu lase indiferenta sa castige. A atras atentia ca nu ne-am incheiat deloc conturile cu un trecut tulbure, care ne face in continuare mult rau. A promis ca nu va renunta la a-si cauta propriul dosar, pe care l-a cerut in repetate randuri si despe care i s-au dat informatii contradictorii.

Acum, cand Premiul Nobel pentru literatura o asaza intr-un spot luminos pentru o buna bucata de vreme, Herta Muller ar putea deveni un exemplu pentru societatea romaneasca: un semn ca nu trebuie sa ne resemnam cand vine vorba despre cautarea adevarului, ca nu avem voie sa renuntam la memorie si ca de lamurirea trecutului depind prezentul si viitorul nostru. Dupa ani de zile in care s-a inregistrat in mediul cultural de la noi o adevarata obsesie pentru acest premiu, faptul ca el a revenit unei scriitoare-constiinta ar trebui sa aiba un efect mai important decat simpla si trecatoarea trezire a mandriei nationale.

Citește și: