25 vizualizări 15 feb 2009

Băi, ce facem noi aici? Presă, logic. Presă, presă – da’ cum? Rup din timpul meu preţios, ca să vă explic gratuit ce şi cum, că pe urmă ne-om înţelege noi la preţ.

Ce este ŞTIREA? E acel ceva pe care îl livrezi când n-ai altceva, dar eşti obligat să dai măcar patru rânduri, 300 de semne. Nu se citeşte niciodată; realitatea se mişcă mai repede şi-o îngroapă. Cum redăm ştirii prestigiul ei? Simplu: păstrăm două tipuri: ştirea utilitară şi ştirea de unică folosinţă. Două exemple la zi de ştiri utilitare. Unu: te cheamă Serghei – capu’ la cutie, că poliţiştii din Braşov tocmai caută încă un Serghei. Ai în casă un pistol cu apă? Îl împătureşti într-o batistă şi-l arunci pe un câmp, la cel puţin şapte staţii de tramvai distanţă de locul în care domiciliezi. Doi: ai drum la bancă, ia-ţi un covoraş – ca alea de rugăciune. Dacă vin mascaţii să retragă nişte bani direct din seif şi te culcă la pământ, tu scoţi imediat covoraşul şi n-o să te tragă marmura rece. Asta în cazul în care scapi uşor, ca la Cluj. Cel mai bine e să-ţi iei un sac de dormit, câteva provizii şi o valijoară cu haine de schimb, în caz că n-o rezolvă ăia profesionist, în mai puţin de două minute, şi eşti nevoit să rămâi ostatic pentru o perioadă neprecizată. Două pilde de ştiri de unică folosinţă. Prima: Ctitoria din Maţ, Porc şi Mirodenii a Primarului General Prof. Dr. Sorin Oprescu, mâncată de Capitală în aceeaşi zi. A doua: s-a instalat noul ministru de Interne. Ştiri mai perisabile ca astea nu există.

Ce este INTERVIUL? Ceea ce răspunde omul politic, când îşi pune singur întrebări. Cum îmbunătăţim genul ăsta? Îl transformăm într-un balet al ideilor – toată lumea mulţumită. Ziaristul, pe poante, bate la uşa capitonată a cabinetului: Îmi permiteţi să vă imnoportunez? Frumoasă întrebare, care îţi aduce primul răspuns exhaustiv: Da. Următoarea întrebare: Cât o să vă mai sacrificaţi pentru ţară? Nu te aştepta să primeşti un răspuns foarte precis. Nici demnitarul, cât e el de demnitar, nu le ştie pe toate. E momentul unei întrebări încuietoare: Cum se explică succesele dumneavoastră? Aici să-l vedem pe marele om politic cum se scoate, aici îl prinzi dacă are sau nu capacitate de sinteză.

REPORTAJUL – un gen plin de satisfacţii. Dacă ştii să-l faci. Vino de ia know-how: cauţi un subiect plăcut, luminos, optimist. (S-a săturat lumea de babe violate, de orfani fără părinţi, de homleşi fără casă). Ce e mai fierbinte? Că nu mai are lumea să-şi plătească rata la plasme? Răspuns greşit. Răspuns corect: recesiunea. 10.000 de semne îţi ajung să-l descrii pe Boc-Omul. Aplecat asupra programului anticriză, atent la fiecare leu pe care trebuie să ni-l preleveze, îngrijorat de ziua de mâine-poimâine vin alegerile prezidenţiale, preocupat să identifice un purtător de cuvânt care să ştie ceva în plus, în afară de manele şi-o leacă de bătaie, stăruitor în a găsi răspuns la întrebarea „E mulţumit de mine?”.

COMENTARIUL, adică EDITORIALUL, adică ce vedeţi în capu’ ziarului cu o poză de ins cufundat în meditaţie. La ce meditează el? Evident: la Patrie, la Preşedinte, la Industrie, la Agricultură, la înfrângerea din meciul cu sârbii – dacă e un vizionar. Editorialul e un gen dificil. E genul în care tre să dai tot. Esenţial e să nu te scumpeşti la cuvinte. Dacă Preşedintele e genial (şi aşa şi este), găseşte curajul s-o scrii negru pe alb. Apoi străduieşte-te să găseşti vreo şapte-opt sinonime. Asamblează-le în fraze lungi, cât mai percutante. Încheie cu „va urma”. Îl obligi pe redactorul-şef să te păstreze şi după următoarea restructurare.

Citește și: