Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3559 vizualizări 11 ian 2019

Am ascultat, în ultimele 24 de ore, comentarii mirobolante la ceremonialul de aseară de la Ateneul Român. (Václav Havel găsise pentru ţara lui un nume unor astfel de provincialisme - “cehăreală”).

România are, pentru şase luni, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Unii - dintre cei care încă nu s-au dumirit asupra diferenţei dintre Consiliul Uniunii Europene şi Consiliul European - s-au aripat până la Dumnezeu: vin paşalele de la Bruxelles în Românica, iar noi nu suntem în stare să ne plecăm până la moţul papucilor?!

Sau: ce frumos au vorbit liderii UE despre noi, ne-au dat lacrimile, uite cât contăm pentru ei! La fiecare rotaţie fac la fel. (Cine şi-a putut închipui că vor folosi ceremonia de deschidere să ne injure de la uşa Ateneului?). Cu aceeaşi căldură s-a adresat bulgarilor Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, în ianuarie anul trecut - acolo, fireşte, n-a încheiat cu Duckadam, ci cu Stoicikov.

Să nu ne facem mai multe iluzii decât putem duce. Floarea cea vestită a Uniunii Europene - Tajani, Tusk, Juncker - îşi vor termina mandatul pe 18 aprilie. (S-ar putea să-i regretăm, dacă ar fi să ne luăm după noile nume vehiculate la bursa lobby-urilor). România, “şefa Europei” până în iunie, nu decide nimic.

Şi-apoi, nu ne-am decis noi ce facem cu noi, darmite cu un continent. Nu ne poate suspecta nimeni că am profita de poziţie ca să întreprindem ceva în interesul nostru, fiindcă nu ştim care e ăla.

 

Citește și: