Alina Matis
Alina Matis
12816 vizualizări 2 dec 2014

Odată trecute emoţiile primelor rezultate ale alegerilor din Republica Moldova, s-au pus în mişcare, luni dimineaţă, rotiţele marketingului electoral, pentru a împacheta scorul celor trei partide considerate proeuropene într-o victorie. Victoria lor, victoria electoratului care nu s-a lăsat ghidat de teama de Rusia (deşi mulţi moldoveni cred că au votat cu PLDM, PDM şi PL tocmai de frica Rusiei), victoria Uniunii Europene în Moldova. Am regăsit acest limbaj şi în conversaţiile mele cu oficiali sau analişti de peste Prut, precum şi în declaraţiile de ieri ale liderilor celor trei partide. Acelaşi a fost şi limbajul folosit de oficialii români (şi preşedintele în exerciţiu, şi cel ales au salutat „victoria” partidelor cu orientare vestică). Deşi e de înţeles nevoia acestor partide de a-şi declara victoria în confruntarea electorală Est-Vest, această victorie nu există. Cu ajutorul lui Putin, Dodon i-a umilit pe Filat, Ghimpu şi Lupu.

Obiectiv, singura victorie din aceste alegeri este a PSRM, un partid desprins din cel Comunist, cu orientare naţionalistă şi profund antiromânească. Este o victorie artificială, de circumstanţe, dar trebuie să ne îngrijoreze la fel de mult, dacă ne gândim că, în majoritatea sondajelor, PSRM nici măcar nu ar fi atins pragul electoral de 6%. Nu doar că a intrat în Parlament, dar a făcut-o cu peste 20 de procente, cel mai mare scor de la aceste alegeri. Cauzele, pe scurt, sunt următoarele: susţinerea puternică de la Moscova (inclusiv poze cu Vladimir Putin şi Igor Dodon); căderea istorică a Partidului Comunist al lui Vladimir Voronin, ajuns, în patru ani, de la 40% la 18%; excluderea celuilalt partid de stânga susţinut de Rusia, Partidul Patria, în ajunul alegerilor, ceea ce a dus la o migraţie a electoratului lui Renato Usatîi.

O altă cauză a succesului uriaş al PSRM este că, nici după patru ani de guvernare, în care au fost făcute progrese importante în procesul integrării europene (cel mai palpabil de către cetăţeanul de rând fiind în acest moment liberalizarea regimului de vize), cele trei partide tot nu reuşesc să convingă electoratul. Nu poţi trâmbiţa o victorie în faptul că trei partide reuşesc împreună să păstreze o majoritate, în condiţiile în care alternativa este fie un partid-marionetă al Rusiei, fie un Partid Comunist intrat în descompunere electorală.

Republica Moldova continuă să fie, în ciuda tuturor evenimentelor din ultimii patru ani (războiul din Ucraina, pe de-o parte, semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu UE, pe de altă parte), o ţară ruptă în două - am scris AICI o analiză pe acest subiect. Cele trei partide şi-au ratat misiunea de a o uni, pentru că au fost prea ocupate să se războiască ele între ele. Scandalurile şi luptele politice interne n-au făcut decât să îi dezamăgească pe basarabeni, sătui, ca noi de altfel, să aleagă mereu între multe rele. Văd că unele voci spun că oamenii s-au mobilizat la urne. Prezenţa din 2014 a fost de 55%. Cea din 2010 (când numărul alegătorilor înregistraţi era puţin mai mic) a fost de 63%. Singura mobilizare pe care am văzut-o a fost la Moscova, cu toate că există dubii cu privire la data unora dintre imaginile cu aşa-zisele cozi de moldoveni vrând să voteze.

În Republica Moldova nu există doar dezamăgire cu privire la proeuropeni, e şi o frustrare naţională faţă de aceste partide care au toate premisele să unească ţara, dar nu o fac. Poate nimeni nu a reuşit să exprime această frustrare mai bine decât fostul premier Ion Sturza, care şi-a încheiat un mesaj postat pe Facebook cu privire la rezultatele alegerilor cu următoarele cuvinte: „Zi de zi am încercat să lupt cu „banditismul” instituţionalizat al guvernării de la Chişinău într-o manieră inteligentă. Greşit! Ar fi trebuit să-mi pun în mişcare pumnii! Hristosul mamei lor...”.

Dincolo de scandaluri şi luptele interne ale liderilor celor trei partide proeuropene (diferenţele dintre ele sunt explicate AICI), o altă mare greşeală a guvernării lor a fost proasta comunicare cu cetăţeanul. Au ţinut-o cu tratatele lor, cu integrări europene şi discursuri în „bruxelleză”. Oamenii nu i-au înţeles. I-au înţeles, în schimb, pe comunişti, a căror propagandă e mult mai eficientă. Am relatat această problemă în urmă cu câteva luni, de la Bălţi, un bastion al comuniştilor.

În fine, modalitatea în care a fost exclus Partidul Patria de la alegerile de duminică, decizia Curţii Supreme venind sâmbătă, ridică mari semne de întrebare. Despre afacerile dubioase ale lui Usatîi ştie toată Moldova, nu exista niciun motiv pentru care partidul să nu poată fi exclus mai devreme. La fel, Partidul Comunist Reformator, o clonă a Partidului Comunist condus de Vladimir Voronin, a fost lăsat să participe la alegeri în condiţii cel puţin neclare, existând o decizie a Curţii de Apel care suspenda înregistrarea lui. Pe cât de repede s-au mişcat autorităţile pentru a scoate Patria din cursă, pe atât de lent au acţionat în cazul PCR. Suficient de încet, pentru ca aproape 5% din alegători să îl voteze - mulţi, din greşeală, pentru că seamănă şi numele, şi logo-ul, iar poziţia pe buletin era deasupra PCRM - şi să spargă şi mai mult electoratul PCRM.

Cazurile Patria şi PCR arată că, pentru partidele proeuropene, practicile democratice sunt încă flexibile, iar România ar trebui să sancţioneze pe canale neoficiale asemenea derapaje.

Rezultatul alegerilor din R. Moldova este, în mare, cel la care spera România, cu toate că unii paşi în obţinerea lui pot fi criticaţi. Cel mai important lucru rămâne, însă, formarea unei coaliţii de guvernare cât mai repede posibil. Orice întârziere este un risc de instabilitate socială şi politică peste Prut, pe care Rusia şi rusofonii din Moldova o pot exploata.

Într-o privinţă, totuşi, aceste alegeri au dat o lecţie României, iar ea este implementarea registrului electronic în R. Moldova, în vreme ce noi, am văzut la prezidenţiale, încă stăm în secţii cu creionul pe hârtie.

Voi cum vedeţi rezultatul alegerilor din R. Moldova? Pentru comentarii, mă găsiţi pe Facebook - Alina Matiş şi pe Twitter - @alinamatis

Citește și: