Adrian Onciu
Adrian Onciu
7134 vizualizări 11 oct 2019

Prima parte. Moţiunea.

Legase cormoranul de gât ca pe-un pitbull feroce. Îl plimba prin curtea spitalului de trei ori pe zi, îi vorbea şi-l alinta de fiecare dată când părea să-i asculte comenzile. Intenţiona să participe cu pasărea la show-ul Pacienţii au talent, unde visa să câştige marele premiu: două găleţi pline cu peşte! 

Se trezi binedispus. Îşi spălă pe dinţi cormoranul, îi dădu trei pastile de Prozac şi-l struni cu lesa de piciorul patului.

― Stai aici cuminte, am treabă. Nu te mişti din loc până nu mă-ntorc, clar?

Un sfert de oră mai târziu, în curtea spitalului, Petre porni tractoraşul de tuns iarba, trecu pe lângă locul unde Viorica îşi repeta discursul şi-i făcu semn să urce. Femeia sări iute în tractoraş. Îşi prinse rochia sub roţi şi materialul din bumbac cedă lăsând-o în lenjeria intimă. În alte condiţii i-ar fi crăpat obrazul, însă acum acum avea de rezolvat probleme cu adevărat importante.

Îşi aranjaseră taraba sub geamurile cantinei. Venise momentul. Soarta lor depindea de câteva voturi în plus sau în minus. Ştiau prea bine, se înhămaseră la o treabă extrem de dificilă. Nu era deloc floare la ureche să-i convingi pe pacienţi. Mai ales pe unii dintre ei, care mai degrabă şi-ar fi tăiat un deget decât să încline balanţa doar de dragul camaraderiei.

Se pregătiseră intens pentru negocieri. În cortul ridicat în spatele tarabei îngrămădiseră câteva oi, 50 de kile de caş, ciorapi din lână, bidoane cu vin, căciuli din blană de miel, perfuzii cu ţuică şi chiar bani adevăraţi, stivuiţi în teancuri de câte zece lei. Pacienţii se rânduiseră la coadă încă de la miezul nopţii. Aşteptau zgribuliţi în pijamale, cu speranţa c-or să tragă lozul cel mare. Strategia lor fusese foarte simplă: mai întâi o băgăm în sperieţi pe Viorica, îi dăm de-nţeles că-i terminată, că am trecut de partea duşmanului, apoi ne răzgândim dacă merită.

Petre intră în cort şi bâjbâi după un bidon de vin. Cedase greu rugăminţilor Vioricăi de a pune umărul la negocieri, însă acum nu-i părea rău. Era distractiv să-i vadă pe pacienţi cum se buluceau la cortul lor plin de bunătăţi, în timp ce simpatizanţii Statului paralel înghiţeau în sec la taraba modestă a Opoziţiei.

În spatele unei măsuţe de camping, Victor şi Ludovic se străduiau să pară optimişti. Aveau în ochi sclipiri de lupi flămânzi, hămesiţi, gata să sară direct în scaunul Vioricăi. În acelaşi timp îi rodea îndoiala. Luptau cu arme inegale. Cortul lui Petre arăta ca un corn al abundenţei; din fier să fi fost şi tot cedai. În schimb pe taraba lor puseseră doar afişe electorale cu Klaus şi Mircea, pixuri, brelocuri şi o mulţime de promisiuni care mai de care mai hazardate: contracte grase cu statul, funcţii plătite baban, protecţie europeano-americană în relaţia cu DNA, bonuri valorice pentru saloane de mesaj erotic.

Cu câteva minute înaintea votului, Petre se urcă pe masă şi vorbi la megafon:

― Dragi pacienţi, colegi şi prieteni... Am în spatele meu 120.000 de oi, pe care dacă le pun cap la cap pot să înconjur spitalul de zece ori. Sunt ale voastre, cu condiţia să votaţi cum vă dictează conştiinţa. Să arătăm că suntem strâns uniţi în jurul binefăcătoarei noastre, Viorica...

Nu apucă să-şi termine discursul. Coborât de la etajul cinci pe-o frânghie din cearşafuri înnodate, Klaus nimeri în spinarea lui Petre, doborându-l la pământ. Şeful Statului paralel îi smulse megafonul şi se adresă asistenţei:

― Moţiunea va trece, oameni buni! M-am suit în capul lor şi bine am făcut. Iată rezultatul: sunt disperaţi, vor să vă cumpere la bucată, ca pe nişte sclavi! Lupta anticorupţie continuă cu Codruţa la Bruxelles şi serviciile în ţară. SS, Secţia Specială de anchetare a dosarelor de malpraxis, nu va funcţiona cât timp sunt eu preşedinte... Spitalul are nevoie de un conducător responsabil, nu de-o paiaţă dirijată din umbră de nişte mafioţi locali, diletanţi şi fără anvergură.

Dinspre tabăra Opoziţiei, Ludovic dădu semnalul pentru urale şi aplauze. Scandă cât îl ţinură plămânii: ”Haideţi să le-o dăm în bot / Pas cu pas şi vot cu vot!”. Klaus rânji până când Viorica îi îndesă în gură o felie de caş. Pe urmă îi trase elasticul de la pijamale şi-i turnă vin în chiloţi.

― Eşti un amator şi un iresponsabil! Ai dat spitalul pe mâna străinilor, să fure ei în loc să furăm noi. Unde-i patriotismul? Trădătorule!

Îl pocni cu tigaia în plină figură, moment bun ca cele două tabere să se încaiere. Din grămada dezordonată de pacienţi încleştaţi pe viaţă şi pe moarte, Ludovic scoase capul şi răspunse la telefon.

― Alo, da... Deci a trecut moţiunea cu 238 de voturi?!... Hip-hip-uraaa! De mâine sunt şeful spitalului!

Aruncă telefonul în capul lui Victor, îşi făcu cruce şi ridică ochii spre cer.

― Am învins, fraţilor! Doamne ajută să nu fiu mai prost ca Viorica!

Partea a doua. Comisarul.

Doctorii Ursula şi Jean-Claude aşteptau încordaţi rezultatul. Făcuseră o serie de simulări pentru comisarul din partea României şi se gândeau că rămânerea Vioricăi la conducerea spitalului ar fi echivalat cu un dezastru. O adevărată catastrofă!

Jean-Claude îşi turnă cinci degete de whisky şi-i spuse Ursulei să-i facă un masaj la tâmple cu tocul de la pantofi. Respinse apelul lui Emmanuel fără să clipească. Şeful spitalului din Paris parcă îşi ieşise din minţi de când favorita lui, Sylvie, se văzuse scoasă din joc (femeia se simţise mai penibil decât amărâta aia din estul Europei!). Ameninţa în stânga şi-n dreapta cu represalii, tuna şi fulgera vărsându-şi amarul pe bietul Dacian, singurul care nu îndrăznise să-i închidă telefonul.

Când Ursula primi confirmarea în legătură cu mazilirea Vioricăi, scoase un chiuit şi-i dădu o palmă lui Jean-Claude. Era modalitatea ei de a-şi manifesta entuziasmul.

― Hai că-i bine, doctore! Suntem pe val. M-a sunat Klaus să-mi spună că a făcut-o la lanţ pe Viorica. Am chef să beau ceva tare...

Îi smulse bărbatului paharul din mână şi-l goli pe nerăsuflate.

― Pe cine propune comisar? o întrebă luxemburghezul la fel de sictirit ca un pensionar milionar care nu mai ştie cum să-şi toace banii.

Doctoriţa ginecolog se gândi puţin înainte de a-i răspunde.

― Mi-a zis ceva despre un liberal... Nici înalt, nici scund, nici slab, nici gras. Ca să respecte paritatea bărbaţi-femei tipul ar fi dispus să-şi facă operaţie de schimbare de sex şi implant de păr la o clinică din Turcia. Cu condiţia să-i decontăm factura... E o fostă vedetă TV. Un obsedat care mi-a trimis pe Madbook o poză cu el topless, în pantaloni scurţi, pe plaja din Năvodari... Abia aştept! Ah, ce-mi place să fiu şefă la spitalul din Bruxelles!   

(va urma)

Citește și: