160 vizualizări 14 apr 2010

"Camelia o să pună tabloul ei lângă al meu. Pe urmă Evelina o să pună şi ea tabloul ei. Şi copilul Evelinei la fel". "Ca la regii Franţei, nu?". "Da. E minunat". Dialogul se desfăşoară în reşedinţa Dan Voiculescu, în faţa tabloului aproape cât peretele al lui Dan Voiculescu, între mogul şi dl. Alexandru Solomon, realizatorul documentarului "Kapitalism - reţeta noastră secretă". Ironia de mai sus este poate cel mai ofensiv moment al d-lui Solomon în relaţia d-sale cu "rechinii", cum îi numeşte şi chiar îi desenează regizorul pe îmbogăţiţii-vedetă ai ultimilor 20 de ani. Altfel, atitudinea d-sale e cât se poate de înmănuşată, întrebările - generalităţi boante, preţ al accesului care i se oferă în acareturile lui Voiculescu, Copos, Ioan Nicolae, Dinu Patriciu.

Lăsaţi la largul lor, rechinii înoată cu graţie, ca nişte peşti ai paradisului care se hrănesc cu alge. Sunt cu toţii superior-sfătoşi, au un aer evocator, de părinţi întemeietori, ba chiar îşi permit, aşa cum face Dinu Patriciu, să surâdă cu un cinism tandru: "M-am distrat bine în toţi anii ăştia. Mi-a plăcut". După ce pleacă de la rechin, dl. Solomon practică un spirit al scării, ba chiar al parcării, montând "curajos" arhicunoscute secvenţe de la televiziunile de ştiri în care se anunţă acuzarea, audierea, anchetarea, tărăgănarea, niciodată judecarea rechinilor pentru varii infracţiuni financiare. Michael Moore, cu al său recent "Capitalism - a love story", şi nu numai, vrând-nevrând referinţa la care te duce gândul, este de o incisivitate la faţa locului enervantă şi penetrantă, rod al unei documentări jurnalistice în profunzime.

Întrebările cu care îşi urmăreşte tenace interlocutorii sus-puşi înţeapă la ficat. De neuitat, pentru mine, felul în care grasul antipatic Moore îl urmăreşte prin tot viloiul pe legenda încă vie a Hollywoodului Charlton Heston, apostolul armelor de foc pentru cetăţenii SUA, pentru a-i băga sub ochi o fotografie cu elevi împuşcaţi în cap. Dl. Solomon mizează, răsăritean şi moale, pe modul în care domnii rechini "se devoalează singuri". Rezultatul este un film care mai degrabă asamblează ficţiuni mediatice decât documentează. Ca meşteşug cinematografic, foarte bine făcut, cu o cameră inteligent condusă, secvenţe memorabile (Voiculescu vorbind în băsic english investitorilor, Copos plângându-şi de milă, Patriciu desenând rechini şi caracatiţe…), o muzică aleasă perfect de Mircea Florian.

Pentru o sală cu o cultură peste medie, capabilă să deguste ironii cinematografice soft, filmul e o delectare. Publicului român mediu standard însă, nu numai că nu-i va stârni măcar indignare, dacă nu revoltă (aşa cum reuşeşte adesea Michael Moore), dar mulţi vor spune la sfârşit aproape admirativ: "Uite-ai dracului!"

Iar subsemnatul, încă jurnalist, după ce ies de la "Kapitalismul…" tânărului şi indiscutabil dăruitului pentru cinema Alex. Solomon, am mai făcut un pas spre resemnare şi cinefilie.

Citește și: