Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
5230 vizualizări 20 ian 2018

În iunie, Klaus Ioahnnis îşi expusese în faţa presei cele trei criterii pentru desemnarea unui premier: “o persoană integră, fără probleme penale, care mă convinge că are capacitatea să conducă un guvern şi are o majoritate parlamentară în spate”.

Primul şi mai ales al treilea criteriu sunt îndeplinite. Al doilea a fost bifat şi el, din moment ce s-a precipitat s-o desemneze.

Cu ce l-a convins Vasilica Viorica Dăncilă că “are capacitatea să conducă un guvern” asta n-a binevoit să ne dezvăluie. 

Dar dacă Preşedintele ar fi ajuns la concluzia că n-are capacitatea – statura, anvergura – ar fi cerut majorităţii, perfect constituţional, să propună un alt candidat.

Ce şi-au spus Vasilica Viorica şi Klaus Werner, în nici o jumătate de oră cât au stat faţă în faţă, rămâne ascuns în draperiile groase ale Cotrocenilor.

Grăbit să nu se subţieze zăpada pe pârtia de schi, Preşedintele trebuie să fi avut în vedere exclusiv interesul României. Iar România are tot interesul să-şi repatrieze valorile. Dăncilă lucrează de aproape nouă ani departe de ţară, la Bruxelles şi Strasbourg, reuşind – printre altele - performanţa de a băga Iranul şi Pakistanul în UE. De un astfel de om aveam nevoie în fruntea Executivului, şi-o fi zis satisfăcut Iohannis.

Impecabila marionetă, mereu la patru ace şi cinci festoane, ca proaspăt scoasă de la  Cooperativa Igiena, Vasilica Viorica are toate şansele să anime multă vreme bâlciul românesc, de pe genunchii ventrilocului Dragnea.    

Citește și: