128 vizualizări 6 sep 2009

Vineri la ora 17.15 am participat la o Ediţie Specială la Realitatea TV pe tema aşa-zisului “raport” Oxford Analytica cu privire la starea presei româneşti. Subiectul nu mi s-a părut important pentru publicul larg; am acceptat totuşi invitaţia dlui Adrian Ursu pentru o discuţie de 15 minute. Ulterior, s-a luat decizia să se facă o emisiune de 45 de minute, la care să fie invitat şi dl Emil Hurezeanu. Mi s-a părut excesiv, ajungea o măciucă la un car de oale, şi alea crăpate, dar am făcut-o şi pe-asta, fiind vorba de dnii Ursu şi Hurezeanu, vechi colegi şi prieteni. Când însă am dat cu ochii, la trei sferturi de oră după speciala noastră ediţie, de emisiunea dlui Răzvan Dumitrescu începând cu fix acelaşi subiect, cu alt rând de jurnalişti convocaţi, paharul a dat pe dinafară. Deci: nu cred că era nevoie de o ediţie specială. Nu ţineam să fiu prezent la aşa ceva. Emisiunea dlui Dumitrescu putea fi singura dedicată subiectului Oxford Analytica şi cu asta basta.

Când însă telespectatorii Realităţii TV au văzut cele două emisiuni în serie, puse să toace acelaşi “raport” bicisnic, în care însă era vorbit de rău dl Sorin Ovidiu Vântu, pe lângă plictiseală, vor mai fi crezut, şi îi înţeleg, că e vorba de o reacţie “în haită”, la comandă, pentru apărarea “mogulului”.

Nu ştiu şi nu mă interesează dacă a fost vorba de o stupizenie în programarea emisiunilor sau de un act deliberat – cele două posibilităţi sunt una mai rea decât cealaltă. Însă cele petrecute vin după luni de zile în care postul Realitatea TV a pierdut vizibil în balans şi obiectivitate jurnalistică în special prin aglomerarea de “aspecte” anti-Băsescu şi cine mai e prin jurul lui. Dacă în loc să citeze bârfele media despre întâlniri Vântu-Geoană, “analiştii” de la Oxford Analytica s-ar fi uitat o săptămână la Realitatea TV ar fi văzut titluri manipulator-denigratoare de tipul Băsescu şi interlopii, ţinut 20 de minute pe ecran în vreme ce preşedintele se afla la o masă pătrată cu nişte zeci de inşi între care se plasaseră alde Măgaru şi Neţoiu, ar fi văzut titlul Cine minte? Udrea?, jenant în părtinirea lui cretină (după Cine minte?, pentru orice jurnalist obiectiv şi cu ceva logică în cap nu mai urmează decât dezbaterea), ar fi văzut-o pe numita Elena Udrea atacată orbeşte şi prosteşte, dar sârguincios de o, din păcate, tânără jurnalistă, ar fi văzut un deputat PD-L aproape azvârlit afară din studio de agresivitatea “moderatoarei”. Şi multe altele. Sau n-ar fi văzut nimic căci domnii de la Oxford Analytica văz că se ocupă cu alegaţiile nu cu faptele observabile. Nu mai vorbesc de concesiile dezgustătoare făcute jurnalismului kicios şi bălos cu ocazia eliberării dlui Gigi Becali sau a “cutremurului în direct”.

Nu întâmplător nu am mai încheiat vreun contract cu Realitatea TV în această toamnă. Prezenţele mele pe post sunt “la liber”, neremunerate. Dacă totuşi mai apar la Realitatea TV, o fac în amintirea anilor în care am colaborat cu un post mult mai apropiat de jurnalismul adevărat, o fac pentru că există acolo câţiva oameni de bună calitate şi de bună intenţie şi pentru că mai sper că Realitatea TV îşi va reveni. Până atunci ţin să comunic cititorilor Gândului care sunt şi telespectatori ai Realităţii TV că nu susţin şi nu sunt implicat în vreun fel în politica editorială a acestei televiziuni, iar intervenţiile mele (dacă voi mai fi invitat, căci n-am cerut în viaţa mea să apar la vreo televiziune, la vreo emisiune) sunt de sine stătătoare, fără nicio conexiune cu alte emisiuni.

P.S. Că tot vorbeam de starea presei româneşti. În “ziarul” de mare audienţă Cancan aud (căci nu citesc aşa ceva) că a apărut un “articol” cu poze despre cum aş fi băut eu cu nişte fete şi aş fi condus apoi maşina. Puţin îmi pasă de cititorii acestui gunoi tipărit şi pixelit – să fie sănătoşi, dar nu doresc să-i cunosc, nici pe ei, nici părerea lor despre mine. Însă pentru cititorii Gândului (printre care nu pot decât să sper că nu se găsesc cititori de Cancan) la urechile cărora, prin mecanismul cunoscut va fi ajuns deja zvonul, relatat cu însufleţire şi ochi umezi de excitaţie, că Popescu s-a urcat beat pulbere la volan cu două piţipoance după el (“scrie în ziar, domne!”), iată faptele:

Joi, 3 septembrie, ziua în amiaza mare, adică pe la 12.00 m-am întâlnit pe o terasă în Herăstrău cu două deja “vechi” studente ale mele de la UNATC (unde sunt profesor), Rozana Mihalache şi Sorana Borhina, acum în anul II. Nu e prima dată când mă întâlnesc cu ele, precum şi cu multe alte studente şi studenţi, ca să discutăm d-ale noastre, adică despre film. Şi nici ultima. Consumaţia mea în ora pe care am petrecut-o acolo a fost o salată şi una bere Holsten fără alcool, şi aceea caldă, căci am rugat chelnerul să mi-o aducă din navetă, din cauză de faringită. Apoi le-am dus cu maşina pe fete până la metrou şi nu am “sărutat-o cu foc pe una dintre ele” cum aud că scriu înmierdătorii ăştia amatori (a dezmierda înseamnă, ad litteram, a curăţa pe cineva de rahat), m-am pupat cu amândouă pe obraji, preversiune pe care o să o mai practic, aşa că înmierdătorii să stea cu aparatele pregătite.

Dacă aş fi avut vreo îndoială în legătură cu decizia de a renunţa la calitatea mea de membru de onoare al CRP odată cu primirea în organizaţie a înmierdătorilor de soiul Cancan, ea mi-ar fi fost acum definitiv spulberată. Urez deci, încă o dată, foştilor mei colegi din CRP o colaborare cât mai fructuoasă cu noii membri.

Citește și: