Cristian Tudor POPESCU
Cristian Tudor POPESCU
33939 vizualizări 6 apr 2015

Nimic nu e în regulă, nimic nu e deosebit la Simona Halep, n-a câştigat un Grand Slam, întâlneşte numai adversare mai slabe – altceva nu găseşte de spus bătrânul Nasty.

Ba da, o acuză acum că nu vrea să joace pentru echipa României în meciul de Fed Cup împotriva Canadei.

Simona a explicat cu bun-simţ şi bunăvoinţă: se simte, cum altfel, obosită după cele două mari turnee consecutive de la Indian Wells şi Miami, meciul cu Canada e la Montreal, asta înseamnă o nouă deplasare peste Ocean, cu schimbare de fus orar, şi se joacă pe suprafaţă sintetică, ceea ce îi rupe programul de turnee pe zgură care începe cu Stuttgart şi se va încheia cu Roland Garros, pe care vrem cu toţii să-l câştige.

În plus, spune Simona şi are dreptate, echipa României, cu Irina Begu, Alexandra Dulgheru, Raluca Olaru, Andreea Mitu (fără puternica Monica Niculescu, care, la fel, a ales să nu vină, dar ei nu-i zice nimic dl Năstase) poate bate Canada, chiar şi cu Eugenie Bouchard în frunte, întrucât celelalte jucătoare canadience sunt modeste.

Dl Năstase mai are a ne transmite că d-sa nu ştie cine e Mitu. Asta consideră marele nostru campion că trebuie să adreseze psihicului tinerei jucătoare Andreea Mitu, locul 107 mondial, debutantă în naţionala României – încurajarea „n-am auzit de Mitu”. Nu pot decât să nu mă gândesc  ce s-ar fi ales de acea echipă sau jucătoare căreia Ilie Năstase i-ar fi fost antrenor... 

Când a putut, Simona a jucat pentru România în Fed Cup, cu Serbia, cu Spania, contribuind la victorie.

Să ne înţelegem: în acest moment, în tenisul mondial, România este Simona. Ea aduce tricolorul pe toate marile arene ale lumii. Este cel mai cunoscut sportiv român şi face pentru imaginea ţării, la fiecare turneu, mult mai mult decât într-un meci de Fed Cup.

Şi asta nu datorită grijii statului şi guvernului român. Simona Halep este produsul ei înseşi, a părinţilor şi sponsorilor ei privaţi.

Aflat în plină glorie, Ilie a ameninţat că rămâne în străinătate şi nu mai joacă pentru România, dacă nu i se dă o vilă. Şi i s-a dat.

Simona Halep n-a cerut nimic.

România e datoare faţă de ea.

Citește și: