Andrei Luca POPESCU
Andrei Luca POPESCU
14798 vizualizări 3 sep 2013

Au fost făcuţi în toate felurile, când nu au fost ignoraţi total de televiziunile de partid sau de publicaţiile şi blogurile care s-au hrănit de la sânul corporaţiei, pe timp de criză cruntă în presă. Rupţi de realitate, manipulaţi de stânga, plătiţi de ruşi sau de un binecunoscut miliardar chiar el interesat de aurul transilvan. Hipsteri cu capul în nori, hipioţi de modă nouă, care se plictisesc acasă sau s-au poticnit în Piaţa Universităţii pe drumul spre o bere în Centrul Vechi. Unii mai înceţi la minte au revenit la retorica neo-comunistă de pe vremea mineriadelor: erau drogaţi. Bine că nu le-au găsit şi valută.

Un singur lucru e cert: câteva mii de oameni blochează de două zile, seara, centrul Capitalei, pentru ceva în care cred, chit că multora dintre ei nu le e prea clar în ce anume. Ei nu merită terfeliţi şi cu atât mai puţin să fie ignoraţi. Asta dacă nu cumva un contract gras de publicitate te obligă să faci acest lucru.

Da, cei mai mulţi dintre protestatarii acestor zile împotriva proiectului de minerit de la Roşia Montană sunt tineri, socializează pe Facebook şi se inflamează uşor la orice ţine de ecologie, corporaţii asupritoare şi aparate de stat care îşi impun brutal politicile publice. Vezi lozinca „Nu corporaţia face legislaţia”. Ironic, pentru că în această mulţime de la Universitate sunt şi mulţi tineri care a doua zi dimineaţă se duc la muncă, la corporaţie.

Da, este o mulţime pestriţă, îmbrăcată şi coafată şui, cu gusturi şi obiceiuri care nu au nicio legătură cu masele. Da, pe mulţi dintre ei dacă îi iei la bani mărunţi despre Roşia Montană o vor lua pe arătură sau se vor bâlbâi, derapând în teorii comuniste, anti-capitaliste, conspiraţioniste sau în filozofii socio-politice care au mai multă legătură cu cărţile pe care le-au citit, decât cu realitatea politică, economică şi cu cea de la Roşia Montană.

Alţii îţi vor spune însă clar că nu vor un proiect minier despre care cred că va polua masiv Roşia Montană şi nu vor o lege impusă de Guvern, care dă pe tavă unei corporaţii aproape orice doreşte. (Paragraf introdus ulterior publicării articolului)

La „revoluţia hipsterilor” se bea bere, se merge cu bicicleta, se cântă la saxofon, la flaut, la darabane sau la tot felul de instrumente exotice. Se dansează. Se bate în asfalt, cu petul de plastic, plin cu pietre sau cu pământ, ca să se facă zgomotul mai mare. Tot acesta este singurul protest din România unde oamenii strâng după ei sticlele, ambalajele, cutiile şi mucurile de ţigară, lăsându-le ordonat la stâlpi, în pungi, pregătite pentru gunoieri.

Da, „revoluţia hipsterilor” este mult mai destinsă, mai curată uman şi moral decât „revoluţia” anti-Băsescu din ianuarie 2012, unde nu se putea discuta în contradictoriu cu protestatarii, dacă nu voiai să declanşezi un conflict de stradă cu o armată de moşnegi încrâncenaţi de manipulările televiziunilor de partid. Aici nu am văzut infiltraţi politici sau dubioşi care să agite artificial spiritele, plătiţi de vreun partid să fie acolo.

Da, este primul protest mare din Bucureşti unde vezi că grupurile nedorite, care nu au nicio treabă cu manifestaţia, sunt lăsate politicos în ofsaid şi li se dă ferm peste mână când încearcă să o ia pe arătură. Aşa au păţit bătrâneii de serviciu ai Pieţei Universităţii, când au băgat placa cu „Jos Băsescu”. Aşa au păţit cei câţiva sfrijiţi băieţaşi de galerie, ameţiţi de bere, când au început cu scandări de stadion, înjurături şi îmbrânceli: au rămas singuri, în cercul lor, fără însă să fie excluşi agresiv din marele grup anti-Roşia Montană. Li s-a spus doar să înceteze şi să nu provoace jandarmii.

Nu, pentru liniştea tinerilor urmaşi ai lui Ion Iliescu şi ai propagandei de tip securist, în afară de doi băieţi cu apucături de yoghini sau maeştri shaolin, care îşi dădeau ochii peste cap şi dădeau haotic din mâini, nimeni nu părea atins la cap de substanţe ilegale. Da, ca la orice protest de amploare, se adună şi aici mulţi ciudaţi: unii par cazuri medicale, alţii recită din Biblie, unii sunt legionari, alţii vor doar să se bată cu jandarmii (spre norocul tuturor, aceştia din urmă nu şi-au găsit locul printre aceşti hipsteri, corporatişti boemi şi hipioţi non-violenţi, aşa că s-au cărat rapid acasă).

Da, este normal ca această mişcare să pară confiscată de stânga şi de neînţeleşii politic de tipul lui Nicuşor Dan. Peste tot în lume, mişcările şi activismele ecologiste au această parte pe care mulţi o dispreţuiesc. Da, este trist să vezi că tipi precum Claudiu Crăciun, care agitau spiritele împotriva lui Traian Băsescu şi a PDL, în 2012, este şi acum una dintre portavocile din Piaţă. Este de apreciat totuşi că, după ce s-a aliat cu un post tv de partid şi cu USL, pentru a-şi face auzit mesajul politic în 2012, acum strigă împotriva lor.

Da, este trist că exact acele televiziuni care au ţinut în 2012 Piaţa Universităţii vie, cu cadre strânse pe câte un pâlc de mitingişti de profesie, cu o desfăşurare de forţe tehnice şi jurnalistice, acum tac mâlc pentru că lozincile din piaţă le ating stăpânii politici sau contractele de publicitate.

Atunci, acuzau dictatura şi încurajau spiritele revoluţionare. Acum, dictatura şi cenzura mediatică de tip comunist sunt chiar la ele în studiouri. La fel de trist este că publicaţii care s-au hrănit cu bani grei din publicitatea de la Roşia Montană Gold Corporation, atunci când criza din presă durea cel mai al dracului, acum nu dau importanţă subiectului sau îl pitesc prin vreun colţ de site/ziar. La fel de trist este însă să vezi jurnalişti care se transformă în activişti, umflând proporţiile mişcării anti-Roşia Montană, doar pentru că loveşte în guvernul USL sau pentru că le serveşte convingerilor lor ecologiste.

Da, şi eu mă mir, ca mulţi alţii, de ce ies tocmai acum mii de tineri în stradă, împotriva unui proiect cu deznodământ deloc clar, şi nu au ieşit în stradă în cazuri mult mai concrete de abuzuri morale ale clasei politice, de cazuri de corupţie sau de fraudă majore, dovedite de justiţie.

Ba chiar mă mir de ce nu iese nimeni în stradă când un copil din Bucureşti moare ucis cu sute de muşcături de canini de maidanez, în timp ce Primăria Capitalei şi Parlamentul României au avut, în ultimii 10 ani, mai multă grijă de câini decât de oameni. Poate pentru că indignarea împotriva proiectului de minerit de la Roşia Montană a pornit de la diverse ong-uri care au primit sponsorizări grase pentru a face tămbălău şi care au ştiut să vorbească pe limba acestor tineri, nu în lozinci politice şi în clişee tehnice. Însă nu poţi să spui că 3.000 de oameni au fost scoşi în stradă de nişte ong-uri de mediu, sponsorizate.

După ce preşedintele Traian Băsescu a declarat că „a căzut în funduleţ” şi „s-a lovit cu capul de perete” în iarna lui 2012, din cauza miilor de oameni care au simţit că s-a umplut paharul neobrăzării prezidenţiale, prin atacul la Raed Arafat, de a cărei reputaţie de profesionist nu se atinsese niciun politician până atunci, este clar că politicienii români au ajuns să se teamă de Piaţa Universităţii. Dacă acolo se coagulează ceva, se pot pierde procente grele de încredere electorală. La nivel înalt, asta e cel mai important. Că Traian Băsescu şi Victor Ponta, ambii susţinători ai proiectului Roşia Montană, mai pe faţă sau mai voalat, au ajuns să vorbească grav de referendum şi de presiunea străzii, pasând proiectul de lege într-un Parlament amorf, care seamănă în ultimii ani cu un Triunghi al Bermudelor pentru orice iniţiativă legislativă mai de Doamne-ajută.

Da, asta îmi place cel mai mult. Că a răsărit şi în România un căpeţel de civilizaţie a protestului, cu influenţe clare din Spania, Grecia sau Turcia (vezi mini-tacticile de gherilă cu aşezatul pe jos în mijlocul bulevardului sau montatul de corturi). Că jandarmii au fost în sfârşit şcoliţi să nu mai fie nişte animale fără căpătâi, ci nişte profesionişti care ştiu să pună presiune fără să dea sângele. Că politicienii au început să se teamă de reacţia străzii, într-o ţară în care până anul trecut singurele mişcări de protest au fost mitinguri de partid, de sindicat controlat de partid sau de agitaţie plătită de tot de vreun partid.

PENTRU COMENTARII ŞI ÎNTREBĂRI, VĂ AŞTEPT ŞI PE PAGINA DE FACEBOOK ANDREI LUCA POPESCU

Citește și: