Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
3104 vizualizări 21 mai 2019

Cu siguranţă, nu este vorba despre „teaser-ul” produs de Daddy, la Adevărul Live, precum că va face anunţul oficial al înscrierii sale la crosul prezidenţialelor, duminică, 26 mai, după scrutin. Asta era de la sine înţeles, în raport cu orice hotărâre a ÎCCJ, emisă, şi ea, lunea viitoare. Fie că va fi „condamnare”: „Era previzibilă o astfel de decizie, întrucât mi-am anunţat candidatura”, fie că nu va fi „condamnare”: „Candidatura mea este absolut logică – am învins statul paralel; am repus Justiţia în drepturile sale fireşti. Mergem până la capăt”.

Deci, logic.

Pe mine m-a bulversat, cum spuneam, un alt răspuns al lui Liviu Dragnea, dat în cadrul aceluiaşi interviu, şi anume: „Eu mă aştept la fiecare să nu uite pentru ce au fost puşi unde au fost puşi. (…) Sfatul meu pentru orice om din guvern este să nu uite pentru ce a fost pus acolo. A fost pus acolo să implementeze un program de guvernare. Dacă fiecare membru al guvernului ţine minte asta şi nu consideră că de fapt ajungând într-un post de ministru a doua zi i-a crescut şi capul, atunci va fi un ministru bun”, a spus liderul social-democrat, întrebat fiind în ce relaţii se află cu Viorica Dăncilă.

Mie, acest răspuns mi se pare a fi, mai degrabă, unul cu mantă, în drumul său spre ţeasta altcuiva.

De altfel, Dragnea a şi precizat, în privinţa lui Dăncilă că, „până acum, a fost un prim-ministru bun”.

Mai mult, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, spune că România a avut o contribuţie foarte importantă în bunul mers al Europei, în perioada preşedinţiei sale: „Avem abordări parţiale cu Parlamentul European pe 11 abordări sectoriale. Cred că ăsta e un lucru foarte important. Mai sunt destul de multe de închis. Aceste 11 au fost cele mai importante, pentru că erau lucrurile care chiar nu puteau să aştepte. Cred că este o contribuţie foarte importantă", a spus ministrul, potrivit Mediafax.ro.

Ca să nu mai vorbim de faptul că Viorica nici n-a prea ieşit din cuvintele/cuvântările lui Daddy, făcând, aproape, totul ca la carte: i-a zis şefu’ să meargă la Galaţi, s-a dus la Galaţi, chiar dacă i s-a părut că a ajuns la Iaşi; i-a zis să zboare la Suceava, a zburat, chiar dacă a avut impresia că a aterizat la Hunedoara; i-a spus să meargă în Muntenegru, la Podgorica, şi ea s-a dus, indiferent dacă i s-a năzărit că e la Pristina.

E limpede de ce nu trebuie să fie eliminată, niciodată, Geografia din programa şcolară.

Dar asta sunt fleacuri! Nu unde, ci doar ce spui e important. Adică, programul de guvernare, el fiind mereu acelaşi - pe el îl ştii, pe el îl spui, pe el îl aplici, vorba lui Dragnea: „A fost pus acolo – orice om din guvern - să implementeze un program de guvernare!”.

Păi, dacă nici Viorica n-a ţinut cont de asta, atunci cine? Grindeanu? Tudose? Sau cine?

A, că în ultimul timp, derutată de fusele orare, în veşnică schimbare, a confundat restructurarea guvernului cu remanierea, şi pe urmă a ţinut-o gaia-maţu că ea vrea „remaniere” şi numai „remaniere”, e altceva: o răceală, o sinuzită, un disconfort – ce mai înseamnă să „confunzi” două substantive, odată ce-ai amestecat oraşele între ele, judeţele, regiunile, ţările, nu? -, dar nu că i s-ar fi umflat/i-ar fi crescut capul! Ba, dimpotrivă: mie, de când şi-a schimbat coafura, mi se pare că i s-a mai micşorat un pic.

Deci, cred că nu de ea este vorba în ameninţare, ci despre o eventuală intenţie de a-i „trepana” ţeasta interimarului Birchall, care, într-o zi-două, a prins aşa o viteză în privinţa creşerii capului, de numa-numa.

Eu am spus de ieri: ca să te iei de gât cu Mazăre şi cu ai lui, e ca şi când te-ai lua de piept direct cu Daddy. Şi de ce?! Că ţi-a crescut ţie capul? Şi că Dăncilă, în loc să te tragă pe la tâmple, ca să te dezumfli, a mai pus şi ea gaz pe foc: că cică, „Justiţia şi-a făcut, corect treaba”. Aşa?

Eu cred că asta e. Pentru că, dacă n-ar fi acesta secretul din spusele lui Daddy, atunci întrebarea devine, pe alocuri, periculoasă: dacă n-ai să-i reproşezi nimic concret Viorichii, ce să-nsemne aia că „fiecare să nu uite pentru ce au fost puşi unde au fost puşi”…

Păi, chiar aşa: de ce-au fost puşi?

Citește și: