15 vizualizări 19 iun 2008

Minutul 60: Bănel sprintează a nşpea oră pe dreapta, în coasta apărării olandeze. Codrea, cu mingea la picior, îl priveşte, clipeşte, după care, firesc, se întoarce spre centru şi caută un alt coechipier liber. O fază după care 99% dintre antrenori l-ar fi schimbat instantaneu fie pe Bănel Nicoliţă, fie pe Paul Codrea. Piţurcă face însă parte din ceilalţi 1%, şi asta explică în mare măsură gustul de pământ pe care-l aveau în gură milioanele de români la sfârşitul meciului Olanda-România.

Faptul că orice puşti din galeria Stelei ştia ce poate  şi mai ales ce nu poate Bănel Nicoliţă cu mult înainte ca lotul Naţionalei pentru Euro să fie definitivat nu-i înroşeşte câtuşi de puţin obrazul lui Piţurcă. E drept că bietul Bănel a reuşit ultimul dribling pe vremea când juca în divizia C, dar asta contează mult mai puţin decât numele firmei de impresariat cu care are contract. Iar exemplul Nicoliţă e primul care sare-n ochi dintr-o lungă serie: cu mici excepţii, baza de selecţie a lui Piţurcă n-au fost jucătorii cu cetăţenie română, ci jucătorii aflaţi în sfera de influenţă a fraţilor Becali. În această situaţie, condiţia sine qua non ca Piţurcă să poată  pune în teren cea mai bună Naţională românească a momentului ar fi fost ca toţi jucătorii talentaţi să semneze (la vedere sau pe sub masă) cu firma de impresariat care îl “ţine” pe selecţioner. Cum unii nu vor, iar alţii nu pot, din diverse motive, să facă acest lucru, ne-am dus la luptă cu o echipă peticită, ale cărei limite au devenit foarte repede evidente.

  În schimb, întors la Bucureşti cu coada între picioare, după cel mai umilitor blat ratat din istoria fotbalului european, Piţurcă demonstrează că “planul B” i-a lipsit doar pe gazon, nu şi în culise. În cea mai bună tradiţie a marilor caractere din fotbalul românesc, Strategul a început să aibă revelaţii după încheierea războiului, şi a realizat că prin lotul cu care s-a dus la Euro sunt mulţi fotbalişti care nu pot face faţă la nivel înalt. Firesc, domnul selecţioner se gândeşte acum să primenească echipa naţională cu jucători tineri, de perspectivă.

 Din păcate însă, revelaţiile Strategului se opresc la ceilalţi, nu ajung până la propria persoană. Faptul că un antrenor bun ştie să-şi stăpânească vedetele şi altfel decât făcând gesturi de autoritate absolut gratuite, nu-l tulbură pe Piţurcă. Selecţionerul nu-şi impută nici măcar faptul că până şi anemica Grecie a avut pregătite două sisteme de joc, în vreme ce noi ştiam să jucăm doar “autobaza” şi când eram conduşi în meciul decisiv. Cu alte cuvinte, e clar că va îngheţa iadul înainte să vedem o demisie semnată de mâna celui poreclit Satana de amicii de barbut, şi la fel de clar e că n-are cine să-l demită. Destinul românesc al Naţionalei va rămâne multă vreme sub zodia lui Piţurcă: cea a egalurilor obţinute în tranşee şi al victoriilor smulse ca în Albania, prin autogoluri ale adversarilor.

Citește și: