Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
9289 vizualizări 13 iul 2012

Excelenţa Voastră,

Aflaţi despre mine că sunt bine, iar aici, la Budapesta, pardon – la Bucureşti, e mai cald ca la Uagadugu.

N-am cu cine vorbi. Toată lumea e ocupată cu referendumul, despre care cu siguranţă aţi citit în ziare.  Europa e cu ochii pe noi, dacă înţelegeţi ce vreau să spun.

Omologul Excelenţei Voastre, Traian Băsescu, e suspendat. Să vă explic: majoritatea parlamentară, premierul şi preşedintele interimar, l-au cocoţat într-o mansardă din centru, căreia îi zic “sediu de campanie”. Uniunea Social Liberală - o alinţă compradoră (care-şi face cumpărăturile fie pe Champs-Élysées - dreapta, fie la Dragonul Roşu - stânga) a concediat Avocatul Poporului, a restrâns atribuţiile Curţii Constituţionale. (Am uitat să precizez că, în ciuda aparenţelor, avem şi noi o Constituţie). Nu mai spun că au ciordit până şi Monitorul Oficial, ca să aibă unde-şi publica tezele de doctorat.

Pe scurt, că poate aveţi treabă. La noi, de vreo două săptămâni, e lovitură de stat. Ştiu că aţi văzut destule lovituri de stat, dar pentru mine e prima şi mă gândesc cu îngrijorare cât pot s-o ţină ăştia tot într-o lovitură. Până la referendum? Useliştii au decis că referendumul va dura până se adună destui câţi să-l dea jos pe Preşedintele Suspendat. Fapt pentru care nu se ştie cât va dura, poate până la primăvară. Monica Macovei a avertizat că democraţia e în pericol, (nu se poate să nu ştiţi cine e Monica Macovei, toată lumea ştie). O fi în pericol, nu zic, dar ce ne pasă de democraţie? Vreau să spun că, pe noi cel puţin, mai mult ne încurcă. Ce e democraţia românească? Un muşuroi de furnici roşii; nimeni nu-şi doreşte să fie la mijloc...

Excelenţa Voastră, trebuie să mă întrerup. Premierul Ponta a apărut in breaking news şi ne povesteşte cum i-a umilit pe liderii europeni.  Despre ministrul Andrei Marga, fostul prieten al doamnei Merkel, vă scriu mâine, cu cerneală simpatică, să nu ne intercepteze Moscova sau Vaticanul.

Citește și: