Andrei Luca POPESCU
Andrei Luca POPESCU
2851 vizualizări 20 ian 2015

Vrem să fim feriţi de atacuri teroriste şi de crimele comise în numele fanatismului religios, vrem ca SRI şi autorităţile de siguranţă naţională „să vegheze patria” şi să ne apere, însă le ţinem cu mâinile legate. Este o pledoarie a serviciilor secrete nu doar din România, pe care este greu să o combaţi. Atunci când însă ea vine la pachet cu impunerea unor restricţii ale unor drepturi şi libertăţi sau a arogării unor puteri necontrolate de nimeni în stat, scăpate din afara oricărui sistem democratic de „checks and balances”, ea devine discutabilă, dacă nu chiar periculoasă.

În România s-a creat, ca întotdeauna când este vorba de legi şi chestiuni prea stufoase pentru publicul neantrenat în aşa ceva, isterie şi talmeş-balmeş. Tot ce s-a legiferat în ultimii ani cu privire la date personale, internet şi telefonie a intrat sub cupola conspiraţionist-malefică a etichetei Big Brother. Ca să fie clar, trei mari şi late au fost modificările legislative înfierate nu doar public, ci şi de judecătorii Curţii Constituţionale, ultimii constatând că două din aceste legi nu respectă drepturile garantate de Constituţie.

Este vorba de obligaţia furnizorilor de telefonie şi internet de a stoca pe o perioadă de 6 luni datele utilizatorilor (nu conţinutul comunicaţiilor, ci datele tehnice care să permită identificarea şi localizarea în spaţiu şi timp); de obligaţia aceloraşi furnizori de a cere datele personale ale utlizatorilor de cartele telefonice prepay şi de reţele wifi publice; şi de obligaţia aceloraşi furnizori, precum şi a oricărei firme care are în administrare o reţea sau un sistem informatic, de a pune la dispoziţia serviciilor secrete şi a structurilor specializate din MAI şi MApN date tehnice de pe serverele lor, doar în baza unei „solicitări motivate”, fără un mandat de la judecător.

În primele două cazuri, Curtea Constituţională a spus nu, în al treilea caz, denumit Big Brother 2, sesizarea se dezbate încă la CCR, legea nefiind încă în vigoare şi aflându-se la promulgat, pe masa preşedintelui Klaus Iohannis.

Sângele de la Paris a venit ca un şoc pentru întreaga Europă. Pentru SRI şi orchestra autorităţilor de siguranţă naţională, a însemnat însă o nouă gură de aer în reluarea apologiei pentru aceste legi. Terorismul ne bate la uşă, iar noi nu putem opera în afara legii, s-au plâns serviciile, stârnind zâmbete pe la unele colţuri.

Într-un ultim efort, SRI a încercat să dreagă busuiocul, explicând publicului că nu a înţeles prea bine ce a vrut să spună autorul în legea securităţii cibernetice. Recurgând la desene şcolăreşti cu Zorro, ce par realizate de un novice într-ale Paint-ului, SRI cere publicului să îl creadă pe cuvânt că, în ce priveşte accesul la serverele firmelor, inclusiv ale celor de internet şi telefonie, în cazul unui atac cibernetic ce afectează sisteme ce ţin de siguranţa naţională, acest lucru se va întâmpla doar cu mandat de la judecător. Nu contează că acest lucru nu este specificat nicăieri în legea ce a provocat întregul scandal. De dragul siguranţei naţionale, ar trebui să închidem ochii şi să credem.

Faptul că un serviciu secret şi autorităţile angrenate parţial în activitatea sa fac lobby pentru o lege care le-ar uşura munca operativă şi ne cer să nu mai suflăm atât în iaurt când e vorba de libertăţile cetăţeneşti nu e de mirat. La fel se întâmplă în SUA sau în Marea Britanie.

Amuzamentul apare însă când vezi că o alăturare nebănuită de ONG-uri aparent civile, de la cele ale analistului de toată ziua Alexandru Cumpănaşu (beneficiar de fonduri europene pe filiera MAI, de sediu de la RA-APPS şi de maşină cu şofer) şi al ziaristului Dan Cărbunaru (fost oficial al MAI, cu grad), la sindicatul din educaţie al lui Marian Nistor şi federaţia de turism a lui Dan Matei Agathon, se transformă în cor de lobby pentru SRI, intitulându-se societate civilă.

Reluând cuvânt cu cuvânt un comunicat de presă al SRI, ong-ul domnului Cumpănaşu îşi asumă la persoana I pledoaria serviciilor şi îndeamnă civilia cu aplomb: „Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei subliniază în mod responsabil  că accesul autorităţilor competente la un anumit echipament IT (…) se poate realiza exclusiv în baza unei autorizaţii eliberate de judecător”. Exact cuvintele din comunicatul SRI.

Alexandru Cumpănaşu şi ong-ul său au reuşit chiar performanţa de a obţine de la Consiliul pentru Combaterea Discriminării un punct de vedere care să servească SRI în susţinerea legii privind cartelele prepay: noi, ăştia care plătim abonament la mobil, am fi discriminaţi faţă de cei cu cartele prepay, pentru că nouă ni se cer datele personale la contract, iar ălora nu. Păi, să nu ieşim noi, posesorii de abonament mobil, să ne strigăm drepturile în stradă, cerând CNP şi buletin de la privilegiaţii cu prepay?

Această „societate în civil”, veritabil grup de lobby pentru bunul mers al SRI zilele acestea, este la fel de amuzantă ca şi subita grijă a deputatului (pe atunci PSD) Sebastian Ghiţă de a promova, în 2013, alături de un alt tânăr vajnic, pesedistul Georgian Pop, legea identificării utilizatorilor de cartele prepay, iniţiativă preluată ulterior de Guvern şi picată la CCR în 2014. Cei doi aveau măcar scuza că sunt membri în Comisia parlamentară de control al SRI, pentru a-şi justifica grija pentru promovarea instrumentelor de lucru ale serviciilor secrete.

Cât de amuzaţi vor fi însă magistraţii de la Curtea Constituţională sau din Consiliul Superior al Magistraturii de acest cor de lobby-işti civili ai serviciilor secrete? Precedentele CCR şi declaraţiile de la CSM nu conţin deocamdată zâmbete complice, ci doar avertismente că desenele cu Zorro şi orchestra de colindători civili cu ONG la purtător nu impresionează prea mult.

 

Citește și: