Ramona LOZNIANU
Ramona LOZNIANU
7134 vizualizări 7 ian 2014

În clipa în care îţi dai copilul la o şcoală de “fiţe”, ai cumpărat tot pachetul de acolo: “onoruri” la înscriere, “onoruri” de început de an, de Crăciun, de Paşte, “onoruri” şi iar “onoruri”, pentru că, domnule, este în tradiţia balcanică să oferi de Sărbători. Clar?

Aceasta este lecţia “predată” de învăţătoarea Dana Blându de la şcoala Maria Rosetti din Bucureşti şi de soţul ei părinţilor care au refuzat să strângă bani pentru a oferi cadouri de Crăciun tuturor angajaţilor din respectiva unitate de învăţământ, de la bodyguarzi şi femei de serviciu până la doctor şi directoarele şcolii. În prezent, învăţătoarea este cercetată de Parchet, după ce un părinte a avut curajul să facă o reclamaţie, iar inspectoratul şcolar a sesizat autorităţile.

Problema cadoului cu ocazia diverselor “sărbători legale” nu este însă numai a şcolilor de “fiţe”, ci a majorităţii unităţilor de învăţământ din România. Asta se întâmplă aproape peste tot. O ştie orice părinte şi o recunoaşte chiar doamna învăţătoare, care are termen de comparaţie: “Mariane, nici când aveam clasă de ţigani nu aveam aşa cadouri”, îi spune indignată soţului ei, prezent în sala de clasă în timp ce ea le explica părinţilor că acei copii care nu dăruiesc vor fi “sărăci în suflet”. 

Iar îmbogăţirea sufletească este direct proporţională cu valoarea cadoului, în opinia doamnei învăţătoare care i-o retează imediat mămicii care îi spune că nu poate să dea 5 milioane numai pentru cadouri: “La şcoala 11, ei dau câte 100 de euro de Crăciun”. Astfel se face că unele doamne învăţătoare nu se sfiesc să îşi spună preţul răspicat: un robot de bucătărie, o combină frigorifică, o bijuterie, chiria pentru un apartament. Sunt mărturiile părinţilor care spun că fac tot ce le stă în putinţă “să fie doamna mulţumită ca să-şi dea interesul”.

Să-şi dea, dar mai ales să-şi vadă interesul. De ce trebuie ca elevii să ofere cadouri femeilor de serviciu, bibliotecarei, doctorului şi directoarelor şcolii? Pentru că sunt în comunitate, pentru că este o tradiţie românească, aşa cum spune învăţătoarea Blându? Nu! Trebuie să primească “atenţii” pentru că aceasta este regula nescrisă a unui sistem în care bunăvoinţa trebuie cumpărată: părintele de la învăţător sau profesor prin cadouri, învăţătorul sau profesorul de la director prin alte cadouri, profesorul şi directorul de la inspector prin impunerea manualelor şi auxiliarelor publicate de edituri deţinute de membri ai familiilor lor.

Am văzut doar vârful icebergului acestui sistem în momentul în care, după ce am terminat facultatea, obţinusem, prin concurs, un post de suplinitor la o şcoală din sectorul 2 al Capitalei. Doamna directoare m-a privit nedumerită şi mi-a cerut decizia, dovada de la inspectorat că fusesem repartizată la acea şcoală. Şi-a ridicat ochii din hârtie şi m-a întrebat pe un ton acru: “Eşti în primul an?” “Nu, am terminat facultatea, dar dacă vă referiţi la faptul că sunt în primul an de învăţământ, atunci da, sunt în primul an”. “O să vedem cum te descurci. O să ai multe inspecţii la clasă”, mi-a răspuns ea. Aventura mea în sistemul de învăţământ avea să se termine a doua zi, după ce o rugasesem pe aceeaşi directoare ca în două zile din săptămână să-mi pun orele doar dimineaţa ca să pot ajunge după-amiază la cursurile de la masterat. “Domnişoară, ori şcoală ori servici (sic!)”. Am ales să îmi fac masteratul. Câteva luni mai târziu m-am întâlnit cu o fostă colegă de facultate care era educatoare şi i-am povestit ce mi se întâmplase. “Cu ce te-ai dus tu la şcoală?”, m-a întrebat. “Cum adică cu ce? Cu decizia”. “Cum, nu ai dus şi tu o cutie, o sticlă de ceva?” Deci asta fusese greşeala mea. Că mă dusesem doar cu decizia, prin care, evident, nu puteam obţine bunăvoinţa doamnei directoare.

Mă bucur că am renunţat şi că nu am fost pusă în situaţia să cerşesc cadouri pentru ea părinţilor. Mă îngrozeşte însă gândul că, în curând, voi intra în acest sistem din postura de părinte. Sper numai ca, în cazul în care voi fi pusă în situaţia părintelui care a reclamat-o pe învăţătoarea Dana Blându, să am curajul de a face acelaşi lucru. Gestul său va zdruncina puţin sistemul, în condiţiile în care este un subiect urmărit de presă, dar nu este suficient pentru a distruge ceea ce a devenit un fenomen. Pentru a pune cultura bunului simţ şi a normalităţii în locul celei balcanice este nevoie de mai multe astfel de gesturi.

Citește și: