Gandul.info
no author
Crenguta Nicolae
2857 vizualizări 24 feb 2018

Imediat, maşina naţională de făcut scenarii s-a pus în mişcare: cei mai mulţi au tradus oportunitatea politică prin dorinţa preşedintelui de a-şi asigura un al doilea mandat, şansă ce ar fi ratată dacă ar revoca-o pe procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi. Există şi minoritatea care crede că preşedintele va semna revocarea tocmai ca să-i asigure lui Kovesi timp suficient spre a-şi pregăti ea candidatura pentru Cotroceni. Oportunitate politică în scandalul revocării nu înseamnă însă doar calcul electoral personal, cât mai curând defensivă diplomatică. Când a răspuns la întrebarea de mai sus, Iohannis era la Bruxelles, la summitul informal al şefilor de state şi de guverne pe tema bugetului UE după Brexit, un summit precedat de un dineu şi mai informal unde au fost invitaţi reprezentanţii a 13 ţări, între care şi cele patru din Grupul de la Vişegrad, rebelii Estului. Preşedintele român n-a fost invitat, premierul bulgar a fost doar fiindcă ţara sa deţine acum preşedinţia UE. După ce amici şi inamici ai României s-au grăbit să îndese România în aceeaşi oală „neliberală” cu Polonia şi Ungaria, ministrul Tudorel Toader a spus că nu e nicio legătură între situaţia justiţiei din România şi cea din Polonia. Şi chiar nu e: Polonia nu are MCV.

Dintre toate ţările UE, numai România şi Bulgaria au intrat în UE cu MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare), un fel de brăţară electronică de supraveghere pentru deţinuţii eliberaţi condiţionat. Abia când va fi ridicat MCV, prin care UE evaluează şi dictează periodic ce trebuie făcut pentru reforma judiciară şi combaterea corupţiei, România şi Bulgaria ar căpăta statut de zone civilizate ale UE. Orice fel de scandal legat de justiţie şi anticorupţie dă pretextul prelungirii MCV şi va fi exploatat de oficialii sau ţările care se opun admiterii noastre în Schengen ori găsesc că ar trebui să ni se mai taie din banii alocaţi de la bugetul UE. Prin urmare, preşedintele se dovedeşte cu atât mai responsabil cu cât reuşeşte să reducă proporţiile acestui scandal şi să-l facă să se stingă cât mai repede. Chiar dacă ar fi avut înclinaţii de preşedinte-jucător şi ar fi fost tentat să amplifice conflictul, eventual să se plângă şi el la Bruxelles că România e sub asediu, cum au făcut aleşii români de la Strasbourg, corect din punctul de vedere al interesului ţării ar fi fost să rămână calm şi să arate că ţine situaţia sub control *) - cum de altfel a şi făcut, prin comunicatul scurt emis imediat după prezentarea raportului lui Tudorel Toader.

Câţiva ziarişti au dezgropat sugestia lui Iohannis de anul trecut privind un referendum asupra justiţiei, întrebându-se dacă nu cumva ar fi momentul ca ea să fie resuscitată în chip de armă în războiul cu „penalii”. În realitate, ea nu era o armă, cum fusese ideea de referendum pentru preşedintele Băsescu, ci o pârghie de obţinut un soi de nou „consens de la Snagov” (e vorba de declaraţia din 1995 a tuturor partidelor parlamentare de susţinere a strategiei pentru aderarea la NATO şi UE), unde consensul să fie de data aceasta unul cât mai larg pentru susţinerea strategiei naţionale anticorupţie. Ca să înţelegem asta, e de ajuns să citim cu atenţie pasajul de mai jos din raportul MCV din noiembrie anul trecut (şi să ne aducem aminte de disputele stârnite vara trecută de întrebarea dacă era sau nu oportun ca trei instituţii cu funcţii diferite în sistem – CSM, Ministerul Public şi ÎCCJ – să semneze laolaltă una şi aceeaşi declaraţie de susţinere a luptei anticorupţie):

„Dat fiind că punerea în aplicare a strategiei anticorupţie a fost lansată la nivel tehnic, în prezent, aceasta are nevoie de o susţinere politică vizibilă din partea Guvernului şi a autorităţilor locale (...) Miniştrii responsabili de administraţia publică centrală şi miniştrii din sectoarele cheie, cum ar fi Educaţia sau Sănătatea, ar putea juca un rol deosebit de important. În iunie, ministrul Justiţiei a invitat cele două camere ale Parlamentului să semneze o declaraţie comună de sprijinire a Strategiei Naţionale Anticorupţie 2016-2020. Acest lucru nu a avut încă loc. În general, prevenirea corupţiei ar trebui să devină o prioritate politică, în special prin luarea măsurilor necesare pentru a sprijini pe deplin punerea în aplicare a Strategiei Naţionale Anticorupţie la nivel central şi local, asigurarea stabilităţii cadrului juridic relevant, precum şi menţinerea rezultatelor pozitive obţinute de organele de urmărire penală.”

Pentru UE şi SUA, imaginea definitivă a acestei lupte anticorupţie este evident Laura Codruţa Kovesi. Europarlamentarul PMP Siegfried Mureşan, dorind să combată acuzaţia ministrului Toader cum că şefa DNA ar fi făcut declaraţii de natură să afecteze imaginea României, a postat aproape reflex pe Facebook o listă a titlurilor apărute despre Kovesi în presa internaţională: „Associated Press: Kövesi este cea mai puternică femeie din România, fiind vârful de lance într-o luptă anticorupţie care urmăreşte fără frică unii dintre cei mai puternici oameni din România; The Wall Street Journal: Un cruciat anticorupţie care agită România; Le Monde: Eroina mişcării masive a societăţii civile; Politico.eu: DNA are un impact puternic într-o ţară plină de abuzuri publice şi conducere publică proastă; Der Spiegel: Vânătorul de corupţi, femeia în faţa căreia tremură politicienii români; Agence France-Presse: Kovesi a ajutat la aducerea în faţa justiţiei a numeroşi oficiali corupţi în ultimii ani în una din ţările cele mai afectate de corupţie din UE; The Washington Post: Laura-Codruţa Kovesi, curajosul şef al autorităţii anticorupţie.”

Mai ales în perioada de acum, când euroscepticismul a crescut, UE are nevoie ca de aer de poveşti de succes, cu europence curajoase precum comisarul UE pentru concurenţă Margrethe Vestager, biciul multinaţionalelor americane care fac optimizări fiscale, sau europeni ambiţioşi ca vicepremierul din Luxemburg, Etienne Schneider, graţie căruia ţara sa a devenit prima din Europa care autorizează exploatarea resurselor minerale din cosmos. Prima femeie din România devenită procuror general, tânără şi sportivă, ortodoxă practicantă, cu o recoltă formidabilă de nume grele deferite justiţiei, Kovesi a furnizat ani la rând atât în UE, cât şi în SUA material pentru o poveste perfectă de succes din exotica şi corupta Europă de Est. În absenţa unor acuzaţii imposibil de combătut (cum ar fi fost, de pildă, dacă Kovesi ar fi gâtuit un cetăţean în direct la tv sau ar fi luat mită sub ochii unui stadion întreg de martori), încercarea de a contesta o astfel de figură simbolică ar fi fost oricum dificilă, chiar dacă ar fi venit din partea unui guvern format din laureaţi Nobel pentru pace.

Sub nicio formă însă n-are cum să fie credibil un atac la şefa DNA din partea unui guvern unde un condamnat penal a rămas consilier al premierului inclusiv după condamnare, guvern format de un partid condus de un condamnat penal şi ai cărui parlamentari îl somează în gura mare pe ministrul justiţiei s-o revoce pe Kovesi şi enunţă deschis planuri de desfiinţare a DNA. Europarlamentara socialistă Ana Gomes din Portugalia spunea la RFI că îi e greu să creadă că schimbările iniţiate de PSD în sistemul judiciar n-au legătură cu o intenţie de a frâna lupta anticorupţie, din moment ce Liviu Dragnea însuşi e cercetat de o anchetă OLAF. Atunci cum să fie convingător Tudorel Toader când le explică interlocutorilor săi de la Bruxelles că diverse planuri de modificare a legilor justiţiei, de care au auzit ei de la Bucureşti, nu sunt adevărate?

*) Dezbrăcată de efectele emoţionale şi de interpretările juridice aberante, situaţia chiar este simplă. Ministrul justiţiei s-a sesizat din oficiu să iniţieze procedura de revocare a procurorului-şef al DNA, pe motiv că îşi exercită necorespunzător atribuţiile manageriale, astfel încât a trimis motivaţia propunerii sale către CSM şi Preşedinţie; CSM va emite un aviz consultativ, apoi preşedintele va decide dacă aprobă sau nu revocarea. Nici ministrul Toader nu a comis vreo ilegalitate iniţiind procedura (nemaivorbind de acuzaţia absurdă că ar fi comis abuz în serviciu fiindcă s-ar fi substituit CSM în evaluarea şefei DNA), nici preşedintele Iohannis nu este obligat să respecte avizul CSM (la fel este şi la numirea procurorilor-şefi – în 2009 CSM a dat aviz negativ pentru reinvestirea Laurei Codruţa Kovesi ca procuror general, însă preşedintele de atunci Băsescu a ignorat avizul) şi nici nu este obligat de lege să aprobe propunerea ministrului justiţiei (nemaivorbind de acuzaţia absurdă că dacă nu ar aproba-o ar fi încălcată Constituţia şi s-ar naşte un pretext de suspendare a preşedintelui).

 

Citește și: