Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2745 vizualizări 28 dec 2017

Şi în Israel, şi în România, şeful principalului partid de guvernământ are probleme cu legea. Doar că Netanyahu  (care e de dreapta) e premier, iar Dragnea (care, teoretic, e de stânga)  nu. Şi la ei, şi la noi, majoritatea parlamentară caută să-şi subordoneze Justiţia, făcând zid în jurul unor lideri politici suspectaţi de corupţie şi încercând să impună o serie de acte normative care să le ofere acestora superimunitate.

Şi la Ierusalim, şi la Bucureşti, politicienii instrumentalizează prezumţia de nevinovăţie, amendează scurgerile de informaţii din anchetele poliţiei şi îşi cer dreptul la propria imagine. Aceeaşi falsă problemă filosofică: unde se opreşte dreptul opiniei publice de a fi informată şi unde începe dreptul politicianului de a pune pumnul în gura presei.

Şi în Israel, şi în România – demonstraţii împotriva corupţiei guvernanţilor.
Politicienii aflaţi la putere pe malul Dâmboviţei – care deţin guvernarea şi majoritatea parlamentară - au inventat statul paralel. Mai iscusiţi, politicienii aflaţi la putere pe colina Givat Ram preferă să se victimizeze.

Ieri noaptea, ”ca hoţii”, parlamentarii coaliţiei guvernamentale din Knesset au votat legea care limitează puterile Poliţiei (vizată e divizia Lahav 433, aşa-numita poliţie anticorupţie, care anchetează demnitari), interzicându-i-se să mai facă recomandări Procurorului General în cazurile care vizează persoane publice. Susţin sus şi tare că nu se referă la cazurile aflate în investigaţie, cu alte cuvinte legea nu e făcută să-l apere pe premierul Netanyahu, cum strigă strada.  Doar că nimeni nu crede asta, mai cu seamă că prim ministrului israelian i s-au deschis doar două dosare din cel puţin patru (în afacerea importului de submarine din Germania e, deocamdată, doar martor).

Iniţiatorul, David Amsalem (Likud) se jură că actul normativ pe care l-a redactat nu urmăreşte decât un scop: să protejeze reputaţiei demnitarilor suspectaţi de malversaţiuni. Liderul Opoziţiei, Itzhak Herzog, a definit situaţia mai realist, ca “o luptă între cultura democraţiei şi cultura corupţiei”, adăugând: ”Nu este doar o lege a ruşinii, ci o lege a slăbiciunii”.

Dezbaterea de azi-noapte s-a lăsat cu scandal şi cu strigături, cu acuzaţii reciproce de trădare, cu pilde şi citate, de la Platon la Shakespeare.

Premierul Benjamin Netanyahu şi preşedintele Reuven Rivlin nu s-au iubit niciodată, în ultima vreme însă nu-şi mai ascund ostilitatea şi au încetat să-şi mai vorbească, în afara strict necesarului instituţional. Prim ministrul nu-i poate ierta preşedintelui că, în timp ce el înjura poliţie şi presă, preşedintele apăra apăsat Justiţia şi libertatea cuvântului. Când reprezentanţii extremei drepte l-au prezentat pe Rivlin în uniformă nazistă (cum în urmă cu 22 de ani, înainte de a fi asasinat, susţinătorii actualului premier procedaseră şi cu Yitzhak Rabin), Netanyahu s-a prefăcut că nu observă.

Mai nou, sicofanţii coaliţiei de guvernământ (furioşi că preşedintele Rivlin a catalogat demonstraţiile săptămânale care cer demisia lui Netanyahu drept justificate civic şi chiar vibrante) pledează pentru desfiinţarea costisitoarei funcţii de preşedinte (în Israel, rolul preşedintelui e preponderent ceremonial) şi pentru transferarea banilor astfel economisiţi în bugetul Sănătăţii.

Spre deosebire de cel românesc, jocul politic israelian îşi are nu doar miza internă, ci o miză internaţională enormă. Ca să-şi păstreze libertatea şi puterea, premierul Netanyahu e dispus să dea foc nu doar ţării, ci întregului Orientu Mijlociu.

Citește și: