225 vizualizări 5 aug 2010

Când am văzut-o, anul trecut, pe Sonia, alergând printre birourineliniştită ca un fluturaş, am fost brusc invidios. "Care-o finorocosul care are minunăţia asta de fetiţă?!" am început să-iiscodesc pe colegii mei. "Ştii, ea este foarte bolnăvioară", mi-aspus cu glas şoptit Diana şi mi-a rezumat în câteva vorbe povesteaemoţionantă pe care avea s-o scrie apoi în Gândul.

Zilele trecute, m-a sunat Enona Chiriac de la "Inima Copiilor"."Felicitări, tocmai aţi câştigat 50.000 de euro". Ca orice om caren-a câştigat nimic în viaţa lui, am primit fericita veste cu maximăneîncredere: "Pardon?" Mi-a spus în câteva vorbe despre DomnulAnonim care, după ce a citit povestea Soniei în arhiva ziarului, adecis să doneze respectiva sumă pentru a ajuta la construireasecţiei de chirurgie cardiopediatrică de la Spitalul "Marie Curie".M-am arătat sceptic: "Aţi văzut voi banii ăştia? Şi cine-i, dom'ne,anonimul ăsta?" "Nu, nu i-am văzut, căci nu se cară cu punga, amsemnat un contract, banii vin prin bancă... iar omul este anonim,adică nu vrea să i se dea numele", mi-a explicat, ca la şcoală,interlocutoarea mea. Am continuat să mă îndoiesc: acuma spuneţi şidumneavoastră, ce om sănătos la cap face un astfel de gest şi maişi pretinde să nu i se dea numele?!

Domnul Anonim e un ciudat, la fel ca cei de la "Inima Copiilor".Sunt ciudaţi pentru că fac nişte gesturi normale într-o lume care abanalizat nefirescul. Sunt suspecţi pentru că investesc timp şienergie pentru un vis. Sunt nefireşti, pentru că, în ţara asta,oamenii nu mai visează; în ţara asta cei care fac bani se trateazăla Viena, iar cei care nu fac se roagă la Dumnezeu să nu ajungă înspital.

Să ne oprim din goana noastră nebună spre nicăieri, dinvânzoleala cotidiană, din gâlceava zilnică. Mai ştim să primim oveste bună? Găsiţi-vă câteva minute şi citiţi azi în Gândul povesteaSoniei şi a Domnului Anonim. Gândiţi-vă câtă durere poate suportaun copil, cât de mare e spaima lui, în timp ce vă strânge disperatde gât, în faţa unui halat alb. Poate vă veţi spune atunci căexistă lucruri mai importante. Invidia, neîncrederea, scepticismulpot uneori să dispară într-o fluturare de gene. Şi poate că ar maifi o şansă pentru ţara asta dacă n-am mai privi atâta în sus, dacăne-am uita în jos, la anonimii cu inimă din jurul nostru. Pepitecât pumnul stau ascunse în noroi, aşteptându-ne să ne aplecămpentru a le culege.

Citește și: