Lucian Mîndruţă
Lucian Mîndruţă
12221 vizualizări 3 dec 2012

În fiecare dimineaţă, îmi pun ceasul să sune cu o jumătate de oră înaintea momentului în care trebuie să mă trezesc. Apoi îmi petrec timpul între somn şi trezie, cu urechile perforate la fiecare cinci minute de mecanismul implacabil pe care producătorul maşinăriei l-a numit "snooze".
    În aceeaşi situaţie e şi ţara mea. Şi ea s-ar trezi, dar nu chiar acum. S-ar ridica din pat, dar nu poate chiar în momentul ăsta, n-ai putea să vii matale peste cinci minute? Hai, că nu ne zoreşte nimeni. Ce atâta grabă?
    Adevărul e că nu e nici o grabă să ne trezim. Suntem înaintea multor alte ţări, în multe domenii. 
    Suntem singura ţara adormită din lume care are un imn care se referă la deşteptare. Singură ţară capabilă de somn la nivel naţional în vreme ce toate natunile din jur s-au trezit şi fac gălăgie în bucătărie. Singura ţara în care sforăitul e reciclat în talk-show-uri, de noapte şi de zi. Singura care preferă să doarmă şi să viseze frumos, într-un pat sărac dintr-o cocioabă, în loc să se trezească şi să facă ceva pentru ea.
    Bine, sunt şi excepţii. Snooze-ul nostru intră în funcţiune o dată pe an. La 1 decembrie. Atunci cântăm somnambuli, despre o deşteptare care nu mai vine niciodată. Cântăm după versurile unui poet român, Andrei Mureşanu, care şi-a început educaţia la şcoală săsească, desfiinţată între timp, cu tot cu saşi, ca nu cumva să mai producă şi alţi poeţi, cu alte idei! 
    De obicei, după 1 decembrie, cântecul se opreşte brusc, ca să pornească manelele. Şi nimeni nu se întreabă de ce nu ne deşteptăm niciodată. Nimeni nu se întreabă de ce idealurile cu care România modernă s-a născut la 1848 sunt astăzi luate în derâdere. 
    Libertate? Nu, mai bine să vină un tiran cu mână sigură, care să dea drumul la robinetul cu pensii şi salarii!
    Fraternitate? Ete na, cum adică, dă-i naibii de unguri, noi suntem stăpâni! Dă-i încolo şi pe homosexuali. Şi pe atei. Şi pe greco-catolici. De fapt, pe toţi care nu pot demonstra că sunt ca noi. Care noi? Noi, ăştia, ce te faci că nu înţelegi!
    Egalitate? Da, asta vrem! Să muncim toţi cât putem şi să fim plătiţi egal, pentru că nimeni nu are dreptul să-şi bată joc de viaţa noastră cu un salariu mic, când canapelele sunt aşa de scumpe, plasmele costă o avere şi berea se cere din ce în ce mai multă, pe măsură ce burta creşte (am date aici, suntem a treia naţiune ca obezitate din UE, şi-am urcat vreo 15 locuri doar în ultimul deceniu!)
    Suntem o ţară care doarme în picioare. Doarme rezemată de steag. Doarme cu capul pe masa verde la care pierde, încet, încet, tot ce-a câştigat în suta de ani în care regii nemţi - ai naibii insomniaci! - au ţinut-o trează.
    Furculiţe, adică maniere.
    Reguli, adică sens, al vieţii sau doar al drumului.
    Cărţi, adică mulţimi de semne care închipuie lumea în care trăiesc alţii, cei cu ochii deschişi.
    Draga mea Românie, hai spune-mi, ce somnifere ai luat? Şi câte? Zi-mi repede, că m-a întrebat Arafat când a trimis salvarea. Vrea să ştie dacă eşti de ATI sau merge pur şi simplu un şut în fund, auto-administrat!

Citește și: