Andrei Luca POPESCU
Andrei Luca POPESCU
7478 vizualizări 24 mai 2015

Plec la drum având conştiinţa zădărniciei, a omului care iar se pune să facă niscai lucruri contra vântului, care chiar dacă sunt scrise, tot or să-l ude. Dar oricât de greu şi dureros îmi este să accept că după 30 şi ceva de ore de contact cu oamenii – negociatori ai poliţiei, rude, vecini – o femeie alege să facă totuşi pasul în gol fără ca nimeni să poată face ceva să o împiedice sau să o salveze, tot nu pot să fac trecerea în tabăra adepţilor saltelei.

Aţi stat şi aţi asistat cu toţii la o moarte anunţată timp de 30 de ore, aţi aşteptat să se arunce, îi bagă unii pe toţi în aceeaşi oală. De ce nu aţi scos salteaua, plasa, perna gonflabilă, doar era la mintea cocoşului, se lamentează alţii. De ce nu îşi dă demisia Raed Arafat, care nu dă saltele, plase şi perne la Pompieri, sar alţii, cu acelaşi discurs răs-auzit la toate notabilele cazuri în care moartea nu mai îmbracă formele cu care mintea umană deja s-a obişnuit.

Tuturor celor care aruncă cu patetisme şi saltele salvatoare în dreapta şi-n stânga, le-aş adresa o singură întrebare: aţi stat vreodată de vorbă cu un om cu minţile duse? L-aţi privit în ochi şi aţi încercat să vorbiţi cu el? Eu am făcut asta. Şi mi-au dat lacrimile, speriat de propria mea neputinţă.

Pentru că am simţit că fie vorbesc cu un copil cu care nu te poţi înţelege verbal, îmbrăcat într-un corp de adult, ca un păpuşoi mare şi umplut cu paie, fie că vorbesc cu un om atât de convins de realitatea din mintea sa, încât orice i-aş spune şi i-aş arăta, ar fi în zadar (mai avem şi cazuri nemedicale care procedează ca aceştia din urmă, dar asta-i altă discuţie).

Mai presus de toate, m-au surprins reacţiile lor imprevizibile. Orice gest, orice vorbă cărora eu sau tu nu i-ai fi acordat vreo importanţă, pentru ei era un declanşator. De furie, de lacrimi, de mişcări imprevizibile...

Acum, îi invit pe adepţii saltelei să mute acest exerciţiu pe muchia terasei unui bloc de 8 etaje. Cum e? Mai sunteţi Rambo? Mai umflaţi salteaua, mai puneaţi mâna pe femeie, ca să o opriţi din gestul ei nebunesc? Vă mai asumaţi ideile voastre rupte din filme proaste, când orice privire şi orice obiect puteau să o împingă pe acea femeie să facă un pas, cât o mai despărţea de abis? Ce aţi fi făcut voi şi credeţi că oamenii ăia nu au făcut, timp de peste 30 de ore? V-aţi fi luat o viaţă pe conştiinţă, intervenind brutal? Pentru că, aşa cum ne învaţă apostolii Facebook-ului, oamenii mai trebuie salvaţi şi împotriva voinţei lor, nu?

Salteaua. Uite că ea a venit, în stil românesc, tocmai din Argeş, ba chiar a venit la timp, cu vreo oră şi ceva înainte de finalul trist, spre deosebire de nenorocita aia de barcă de pe Siutghiol, care a venit cu motorul stricat, chit că oamenii din elicopter se înecaseră de ceva timp. Ce să faci cu ea? Până să o umfli, până să o potriveşti, până să o înalţe cu platforma, omul acela speriat şi sătul de viaţă poate că ar fi sărit sau ar fi făcut câţiva paşi mai încolo şi ar fi ocolit salteaua, după cum au evaluat şi negociatorii, care i-au pus pe pompieri să nu mai umfle hardughia, că mai rău o sperie pe femeie.

Şi i-aş mai întreba pe adepţii saltelei (ăia de visează la un fel de bungee jumping): când aţi sărit ultima oară de la 25 de metri, în gol? Aveţi idee ce dimensiuni ar trebui să aibă o saltea la sol, ca să suporte impactul cu un om, fără să-l rănească sau fără să-l azvârle cu aceeaşi viteză cât colo? Şi din nou, există o astfel de saltea care să fie montată într-o secundă, cât aşteaptă moartea?

Aşteptarea. Mai sunt cei care zic că femeia a stat 35 de ore aşteptând să fie salvată şi că nimeni nu a fost în stare. V-aţi gândit şi invers? Că poate femeia aceasta a mai stat atât de mult în viaţă tocmai pentru că s-a făcut ceva, că oamenii ăia care au stat sus pe bloc cu ea au reuşit să pătrundă cât de cât în sufletul ei?

Citesc comentariile de pe internet, la ştirile care relatează despre această tragedie, şi îmi vine să mă ascund şi eu sub o saltea. Ce să-i răspunzi unui om care gândeşte că biata femeie putea fi salvată cu un lasou, precum vreo vită din stepa americană, metodă pe care el o găseşte „futuristă”? Dar ăluia de s-a gândit la o armă cu tranchilizante?

Uite, pe doamna Ana de pe forum chiar o şi citez: „Cel mai simplu era să meargă cu un etaj mai jos şi să pună un laţ pe picioarele ei. Era o şansă de cel puţin 80%. Se sincronizau cu cei de jos ca să prindă momentul, punea laţul şi trăgea femeia jos sub etaj. Rafat (sic) e depăşit, e bun la descarcerări, acordarea primului ajutor şi atât. Nu are vedere de asamblu (sic)”.

De ce nu v-aţi gândit, domnule Arafat şi domnilor pompieri, la toate astea? Doamnei Ana i-a luat 3 minute, după cum zice. Să o punem pe doamna Ana şefă la ISU, pentru că are vedere de ansamblu.

Pe de altă parte, sunt de acord că în afară de salvările SMURD, dotările salvatorilor din România sunt rupte din Africa. Privind la salteaua aia nenorocită, adusă din Argeş, în care toată suflarea internetului şi-a pus speranţa, nu pot decât să spun: bine că nu au mai folosit-o, că tot la aia se-ajungea. Iar Raed Arafat recunoaşte treaba cu dotările: pernuţele astea precum cea adusă din Argeş sunt de prin anii ’80 şi se mai găsesc câteva prin ţară, în rest nu există echipamente anti-suicid în România.

Totuşi, cui prodest salteaua în cazul de faţă, adică al unui om care e la o secundă distanţă de moarte, pe muchia unui bloc? Poate că după tragedia aceasta care a iscat atâtea emoţii, cineva va debloca nişte bani pentru vreo soluţie „futuristă”, aşa cum scrie un cititor gândul, care chiar să salveze viaţa sinucigaşilor de cursă lungă.

PS: Avem câteva chestii care se intitulează televiziuni în România şi care au difuzat saltul în gol al femeii de pe bloc. Lor şi celor care au luat decizia difuzării acestor imagini le doresc cât mai multe saltele lipsă.

Pentru toţi cei care s-au înghesuit, din nou, să arunce în stânga şi-n dreapta cu teorii salvatoare.

Posted by Andrei Luca Popescu on Sunday, May 24, 2015

 

Citește și: