Alina Matis
Alina Matis
5923 vizualizări 2 ian 2013

Marţi noapte, Statele Unite au reuşit să evite fatidica "prăpastie fiscală". Barack Obama a anunţat cu mândrie că telenovela taxelor s-a încheiat cu un acord aprobat de Congres. Americanii au răsuflat uşuraţi, lumea întreagă s-a bucurat de succesul lui Obama. Adevărul este, însă, că, deşi americanii nu au căzut în abisul fiscal, încă se clatină pe marginea prăpastiei. În doar câteva săptămâni, totul va începe din nou, iar cearta va fi cu siguranţă mai urâtă decât până acum.

Există trei mari motive pentru care nici Congresul, nici Barack Obama nu pot numi acordul, American Together Relief Act, un mare succes. Acestea sunt: plafonul datoriei publice, "sechestrarea" fiscală şi însăşi raţiunea de a fi a "prăpastiei fiscale".

În ordine inversă: ce este prăpastia aceasta descrisă în ultima vreme în toţi termenii apocaliptici posibili? Tradusă în limba română şi "zid fiscal", ea reprezintă efectul pe care l-ar avea asupra economiei americane o declanşare automată a unei combinaţii toxice de creşteri de impozite şi reduceri de cheltuieli. Punctul de plecare al problemei este modalitatea de a extinde tăierile de taxe din primul mandat al lui Bush.

Ce este fascinant la acest subiect este că prăpastia fiscală de pe care americanii ar fi căzut la 1 ianuarie în absenţa acestui acord este creat intenţionat de acelaşi Congres care s-a chinuit să stea cu picioarele infipte de margine.

Această prăpastie mult-dezbătută la final de 2012 a fost creată în august 2011, după criza negocierilor pe plafonul datoriei publice. Observându-şi incapacitatea de a negocia şi de a cădea la un compromis în chestiuni vitale pentru bunul mers al ţării, o deficienţă care pune în pericol economia SUA, congresmenii şi-au creat un fel de măsură de a se "pedepsi" dacă nu sunt "cuminţi".

Ca să fie obligaţi să negocieze şi să nu mai ţină, cum am spune noi, ca orbul de bâtă, au creat o serie de prevederi economice care s-ar declanşa în cazul lipsei unui unui acord pe buget, prevederi care ar pune economia SUA şi, în definitiv, pe cea mondială în mare pericol de recesiune. Aşa a ajuns Barack Obama să semneze Budget Control Act, certificatul de naştere al actualului zid fiscal. Cu alte cuvinte, americanii şi-au construit un zid de care să se lovească, pentru a se obliga să conlucreze cu scopul de a se salva. Când este nevoie de aşa ceva pentru a guverna şi, mai mult, când nici aşa nu reuşeşti să iei o decizie până în ceasul al 12-lea, nu se mai poate vorbi despre vreun succes.

În al doilea rând, American Together Relief Act nu este o nivelare a prăpastiei fiscale, ci doar o îndepărtare cu două luni de marginea ei. Atât timp are la dispoziţie Congresul SUA pentru a lucra, în formularea Casei Albe, "la un plan echilibrat pentru reducerea deficitului". Peste două luni, ar urma să se activeze "sechestrul fiscal", o măsură prevăzută în aceeaşi lege din 2011, care reduce automat cheltuielile şi taie bugetele multor agenţii şi programe guvernamentale importante - deci prăpastie fiscală.

În fine, acordul de Anul Nou nu rezolvă cu nimic problema plafonului datoriei publice a Statelor Unite, de 16.400 de miliarde de dolari, atins de Revelion. Aici se va da lupta cea mare, iar inabilitatea guvernanţilor americani de a negocia în adevăratul sens al cuvântului va putea fi observată din nou din plin.

De fapt, aceasta este problema la care se reduce acest subiect: nivelul de îndârjire complet iraţională şi contraproductivă la care s-a ajuns în SUA.

Un exemplu pentru cât de ilogică poate deveni o situaţie de pseudo-negociere: fiecare economist căruia i s-a cerut părerea a spus, în ultima vreme, că deficitul SUA nu poate fi redus doar prin creştere economică sau doar prin tăieri de taxe.

În "negocierile" purtate pe marginea prăpastiei fiscale, democraţii strigau că vor să reducă deficitul prin impozite pentru bogaţi, iar republicanii, prin reduceri de cheltuieli la programele sociale. Democraţii cereau extinderea tuturor tăierilor de taxe din perioada lui W. Bush, cu excepţia dărilor pentru "crema" de 2% a societăţii; republicanii, pe de altă parte, voiau ca toate tăierile de taxe să fie extinse. Fiecare spunea despre planul celuilalt că este "inacceptabil" şi nu poate fi supus negocierii. Un dialog al surzilor.

Ce a obţinut Obama marţi noapte? Pe scurt, American Together Relief Act aduce câteva prevederi importante, cea mai notabilă fiind majorarea impozitului pe venit pentru prima dată în aproape două decenii. Cei vizaţi sunt cuplurile cu venituri anuale de pesre 450.000 de dolari, o reuşită pentru preşedintele american, dată fiind vehemenţa cu care republicanii, majoritari în Congres, se opun oricărei creşteri de impozite. De asemenea, sunt păstrate indemnizaţiile de şomaj şi se stabileşte un nou nivel de impozitare, de 40%, pentru proprietăţile imobiliare de peste 5 milioane de dolari.

În absenţa acestui acord, prăpastia fiscală ar fi încetinit creşterea economică a SUA cu 0,5%, cu riscul unei recesiuni globale, şi ar fi aruncat rata şomajului înapoi la 9% (acum a ajuns la 7,7%), potrivit estimărilor.

Problema e că liniştea este de scurtă durată şi va dura doar câteva săptămâni, până vor reîncepe noile certuri - slabe şanse de negocieri -. În curând, vom vedea SUA într-o nouă criză fiscală.

Citește și: