Dorin Oancea
Dorin Oancea
5481 vizualizări 3 aug 2015

Actul normativ în cauză completează o ordonanţă de urgenţă din 2002 care interzice organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi promovarea persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Textul legislativ a mai fost amendat la un moment dat, în 2006, atunci când Parlamentul a emis legea de aprobare a ordonanţei iniţiale. Răsfoind arhivele vremii vom putea descoperi efectele OUG 31/2002 - denumită în presa momentului "ordonanţa privind xenofobia" sau "ordonanţa privind simbolurile fasciste": au fost schimbate numelor străzilor "Ion Antonescu" şi s-au iscat câteva dispute legate de Holocaust sau de numelor date unor şcoli în Ardeal. Interesant este că din 2005 şi până în 2011 actul normativ pare să fi dispărut complet din viaţa publică; în 2011 este invocat din nou în legătură cu câteva acte de vandalism, iar din toamna anului 2013 liberalii pun din nou pe tapet completarea sa.

În prezent, goana după senzaţional a unora sau pura rigurozitate a altora fac, din nou, din OUG 31 şi legile care o aprobă şi modifică, un caz.
O paranteză: în aceeaşi zi în care Charlie Hebdo vindea cinci milioane de reviste, cu caricatura profetului Mahomed pe copertă, poliţia franceză îl aresta pe Dieudonné M’bala M’bala, comedian şi activist, pentru că a scris pe pagina sa de Facebook “Je me sens Charlie Coulibaly", un mesaj de solidaritate cu ucigaşul de la magazinul evreiesc din Porte de Vincennes, mesaj socotit "incitare la terorism". Suprapunerea celor două evenimente a făcut ca autorităţile franceze să fie acuzate de ipocrizie şi dublă măsură. În timp, atât Dieudonné M’bala M’bala, care neagă Holocaustul şi incită la ură rasială sau de religie, cât şi Charlie Hebdo au iscat sumedenie de nemulţumiri ale unora sau altora, ba şi un număr de procese şi condamnări (48 de procese în 22 de ani pentru publicaţie, şi şase condamnări pentru activist). Dar ceea ce pare dublă măsură pentru cele două acţiuni vine, aşa cum observă jurnalistul american Alexandre Stille, din sistemul complex de legi care privesc libertatea de expresie în Franţa.

Legile în cauză sunt în egală măsură şi restrictive, şi generatore de libertăţi; blasfemia nu mai este, după Revoluţia Franceză, o infracţiune, aşa că revista a putut publica caricatura profetului. În schimb este o infracţiune să inciţi la ură sau violenţă faţă de o persoană sau un grup din cauza originii sau apartenenţei la o etnie, naţiune, rasă sau religie. Adică îl poţi ironiza pe Mahomed, dar nu poţi avea opinii publice legate de adepţii islamului. În aceeaşi linie, trebuie spus că Brigitte Bardot a fost amendată în 2006 pentru că a scris că musulmanii distrug Franţa, în timp de scriitorul Michel Houellebecq a fost achitat după ce a declarat că Islamismul este "cea mai stupidă religie". Bardot a avut ce a avut cu persoanele, cu credincioşii, în timp ce scriitorul s-a pronunţat asupra religiei în sine, fapt neimputabil conform legislaţiei franceze.

Există în aceste prevederi legislative un soi de rafinament franţuzesc, pe care pot încerca să-l înţeleg şi chiar reuşesc. Dar trebuie să mă întorc la noi şi la lipsa de rafinament cu care, de regulă, românii, ba uneori chiar şi justiţia, judecă. Fini observatori ai societăţii au remarcat lipsa din prevederi a extremei stângi, tonul dezechillibrat al documentului sau învinovăţirea la grămadă. Perioada de creştere economică dintre 2005 şi 2008 şi criza care a urmat nu au mai făcut necesară invocarea, folosirea sau fluturarea ideilor din OUG 31. Acum dezgropăm idei trecute şi cine ştie cum vor ajunge acestea să fie folosite. Avem de-a face acum cu o vreme a diletanţilor, cu precădere în politică, dar nu numai, ci şi în viaţa publică, în cultură şi în afaceri.

Politicul practică cel mai periculos joc, cel al impunerii de aşa-zis specialişti pe criterii discreţionare şi, cum rezerva de cadre este limitată, coborâm din ce în ce mai jos ştacheta competenţei. Se vorbeşte aiurea de modernizarea unui stat unde trenurile alergau mai repede în urmă cu 150 de ani iar autostrăzile par spaghete scăpate pe hartă dintr-o furculiţă neîndemânatecă, unde spitalizarea este o chestiune de noroc mai mult decât de competenţă şi unde începem de regulă, şi nu mă refer aici doar la agricultură, să săpăm ogorul din mijloc. Pornind de la stângăcii legislative putem aluneca uşor, într-o lume dispusă din ce în ce mai puţin să gândească şi mult mai dornică să adopte idei de-a gata, pe tot soiul de pante extremiste, şi acesta poate fi doar răul cel mai mic.

Dorin Oancea este Redactor Şef al Business Magazin

Citește și: