43 vizualizări 12 iun 2008

Fraţilor, în sfârşit o veste bună: s-a deschis Salonul Funerar, ediţia a doua. La ora la care scriu, lumea bună a Bucureştilor se calcă în picioare, nu carecumva să rateze acest eveniment ce ţine doar până sâmbătă. Arbitrii eleganţei – pe care-i găseşti, de regulă, sugând paiele de la Bamboo – acum fluieră a admiraţie prin saloanele Romexpo.

Era ultimul domeniu în care nu ne conformaserăm acquis-ului comunitar. Gata, vom muri şi ne vom comânda evropeneşte. Ne urmăreşte globalizarea până la buza gropii.

Pentru noi, mioriticii, e o adevărată revoluţie culturală. E amurgul bocitoarelor, pe care va trebui să le recalificăm ca pe mineri, să le trimitem la cules fructe de pădure. Nu mai ţine, nu mai dă un bon ton aia cu „Aualeuuu, Marineee, cu cine mă laşi tu pă mineee!”, e vorba acuma despre Requiem-ul lui Mozart sau, pentru iniţiaţi, contrabaşii din Simfonia I de Mahler. Nu te mai duci pe ultimul drum cu „Am avut o măicuşoară/ Şi-a fost tare bolnăvioară/ Şi-ntr-o joi de dimineaţă/ Încetă mama din viaţă”, cântată din gură de nemuritoarea noastră Gabi Luncă. Nu, că-i drum european! Acu’ dai pe play şi-ţi performează în sistem „grave cinema” din Simfonia a III-a de marele nostru Beethoven (surd-surd, da’ le potrivea). S-a zis şi cu vorbele de îmbărbătare, cum e aia cu „patru scânduri”, când avem în faţă exponate din fibră de sticlă.

Să-şi ia adio filosofii de la judecăţile lor de valoare care-au ieşit demult din tendinţe, să se upgradeze teologii, că nu mai suntem egali nici în faţa morţii. Întâi, avem mai multe variante de sicriu, după cum vrea omu să se deplaseze pe ultimul drum: de la „economy” la „business class”, adică, să priceapă şi Poponeţ, una e să te zdruncine rău („low cost”, de câţi bani, atâta distracţie) şi alta e să stai pe moale („luxury”). Dau doar un exemplu: un must-have al acestui sezon e coşciugul în şase colţuri, cu cornişă. (What the fuck is „cornişă”? Hai, că nu v-a plăcut cartea: e „mulura proeminentă care înconjoară antablamentul”). Pe urmă, avem locul de veci – groapa, ce s-o mai ocolim. Şi-aici oferta e după obrazul defunctului – (nu intrăm în probleme de îmbălsămare, unde, dacă dai un ban, arăţi mai bine decât ai arătat vreodată, pe vremea când dădeai din picioare) – pe sortotipodimensiuni. Vrei full option, ai şi aer condiţionat; alegi varianta standard, păcatul tău să fie, nu-i mai pot aduce modernizări decât după şapte ani. Trăieşti trendy, mori trendy. Şi invers. Asta-i ideea.

Moartea în România e încă o emergent market, o piaţă în expansiune – vă confirmă şi ministrul Bolii. Încă poţi deveni putred de bogat din pompe funebre. Mai sunt destule segmente neacoperite. Mă gândesc la unul în care se poate da lovitura. I-aş zice întreprinderii „Ultimul Cuvânt” S.R.L. Despre ce-ar fi vorba? Simplu – cu small investment (investiţie mică), large returns (profit mare): furnizezi celor pregătiţi să dea ortu’ popii câteva vorbe frumoase, cu care să-şi încununeze sfârşitul („finis coronat opus”). Nu e indiferent ce spui pe patul de moarte. Una e aproape să declami, ca Goethe, „Mehr Licht!” (mai multă lumină) şi alta e să bâigui „Mehr Nichts!” (mai mult nimic)...

Lacrimosa, Mozart Requiem - Los Altos High Concert Choir Pe patul de moarte, Mozart incerca sa ingane sunetul tobelor din Requiem...

Gabi Lunca-Am avut o maicusoara Asta-i muzica funebra a acelei periferii de Bucuresti peste care au trecut in mars triumfal condominioanele.




Maria Butaciu Un bocet ravasitor, de la noi, din Maramures...




Citește și: