Cristian Tudor POPESCU
Cristian Tudor POPESCU
17493 vizualizări 9 oct 2011

Cele trei schelete umanoide, unul de adult şi două de copii, arată mai proaspete, mai vioaie, mai luminoase decât acum aproape jumătate de secol. Au întinerit. Pe atunci, dădeam cu ochii de ele, primele imagini ale morţii din viaţa mea, în holul mare al Muzeului Antipa, chiar la începutul traseului. Acum, în noul Antipa, ele sunt aşezate la etaj, într-un muzeu în muzeu, un fel de capelă cu amintiri, exponate vechi, cu etichete de hârtie scrise caligrafic de mână şi îngălbenite, rafturi cu cărţi din secolul XIX, urnele cu cenuşa lui Grigore Antipa şi a soţiei lui.

Aproape o oră am stat la coadă şi am plătit doar 20 lei ca să întru în Muzeul Antipa care "prinde viaţă". E multă vreme de când n-am mai văzut în România un lucru făcut cu cap şi suflet, cu adevărat pentru oameni, fără că realizatorii să se bată cu pumnul în piept că să câştige ceva capital politic.

Spaţii de expunere aerisite, secvenţe de viaţă animală încremenite în spatele sticlei în diorame splendid luminate şi tensionate dinamic, informatizarea completă a explicaţiilor prin ecrane tactile.

Călătoria prin viaţa Pământului e foarte bine condusă, structurată biologic şi logic. Remarcabile mi s-au părut prezentările de serii evolutive ale organelor, creier şi inimă, la peşti, reptile, păsări, mamifere, oameni. Adaptarea organismelor la mediu apare cu o claritate de neuitat celor interesaţi de gândirea ştiinţifică. Pentru copii, animalele exotice, cu înfăţişări stranii şi înfricoşătoare, diavolul de mare, peştele liliac, pasărea rinocer, o imensă piele negră de anaconda, lemurienii, ocelotul, felina cu ochi verzi, hipnotici, sau amuzante, tucanul, wombatul, ursul malaysian, pârşul, panda roşu încheagă o lume de basm.

Au apărut exponate cu totul noi, mumii peruviene şi egiptene, capete de om miniaturizate ca trofee de tribul Jivaros, organe umane invadate de cancer, o inimă hipertrofiată de alcoolic.

Bătrânul schelet de Deinotherium, elefantul cu colţi curbaţi spre pământ, împărăţeşte ca întotdeauna centrul muzeului, dar, înconjurat de noile diorame, pare trezit la altă viaţă.

E uimitor cum atâtea fiinţe moarte la un loc pot să creeze o atmosferă atât de vie.

Din această minunată poveste a vieţii pe Pământ lipseşte cineva: Cel de Sus. Nu vedem niciun oscior din El, nici pe pământ, nici în aer, nici în apă, nici măcar o poză. Şi singura concluzie pe care o poate trage un adolescent raţional după ce adună în minte viziunea evoluţiei aşa cum a gândit-o savantul român Grigore Antipa e că viul nu are nevoie de Dumnezeu ca să fie.

Citește și: