Andrei Luca POPESCU
Andrei Luca POPESCU
1519 vizualizări 23 oct 2016

Visurile de unire a Republicii Moldova cu România în anul de graţie 2016 bântuie perseverent prin mintea mai multor nostalgici pasionaţi de istorie, foarte activi pe Facebook, a vreo 30% dintre basarabenii care evaluează pozitiv această năzuinţă în sondajele de opinie de peste Prut, dar şi în a vreo câteva mii de persoane (nu 20.000, cum a scăpat un zero în plus comunicatul de presă al Platformei Unioniste care a organizat protestul) care au manifestat la Bucureşti şi care s-au transformat în câteva zeci, în corturile scoase din ţiplă şi care au fost montate în Piaţa Universităţii, fiind numite în total răspăr cu realitatea şi istoria, „baricadă” (totuşi, e drept că sună dur, revoluţionar şi mai şi iţeşte adrenalina în nostalgicii care au trăit pe pielea lor Revoluţia şi ai Piaţa Universităţii).

Nu visul lor este însă problema şi foarte bine că îi dau glas şi îl promovează. La Bucureşti, este acum foarte vizibil tânărul George Simion, liderul Platformei Unioniste „Acţiunea 2012”, care în 2007, pe când conducea formaţiunea civic-activistă „Noii Golani”, era la fel de civic bătăios cu jandarmii, aducând ghivece cu panseluţe şi lumânări la poarta vilei lui Ion Iliescu şi strigându-i „Iliescu, eşti acasă? Morţii nu te lasă!”. În ultimii 10 ani, George a lăsat în plata Domnului revoltele împotriva lui Iliescu şi a impotenţei justiţiei româneşti de a face lumină în dosarele istoriei post-comuniste şi s-a implicat foarte activ în promovarea ideii de unire a României cu Moldova, inclusiv prin proteste sau acţiuni umanitare peste Prut (îmi amintesc acum doar de transporturi de cărţi în limba română), care s-au lăsat la un moment dat chiar şi cu interdicţia sa de a mai intra în Moldova.

Problemele sunt altele şi nu au legătură cu protestul în sine de la Bucureşti, ci cu reverberaţiile şi manipulările create de şi pe seama lui. Una dintre probleme ar fi că la Chişinău, în cursa pentru alegerile prezidenţiale care au loc duminica viitoare, pe 30 octombrie, liderul socialist pro-rus Igor Dodon conduce detaşat în preferinţele de vot ale moldovenilor. Faptul că nişte basarabeni cer la Bucureşti, creând vâlvă politică şi ciocniri cu jandarmii, unirea cu România, nu face decât să îi servească campaniei electorale a acestuia, concentrată pe un electorat mai degrabă apropiat de Rusia, decât de România şi în spiritul ideii elaborate în tandem cu Moscova a „moldovenismului” şi a „limbii moldovene”, care trebuie să fie ceva separat şi de sine stătător în raport cu sora mai mare România.

O altă problemă este că la Bucureşti, de acest protest au tras din primele ore, ca nişte hiene de cadavrul unei antilope, politicienii din toate taberele, dar mai ales din tabăra care ronţăie din soclul premierului Dacian Cioloş, în lupta pentru un scaun cald în Parlament.

La alegerile parlamentare din decembrie de la Bucureşti se pare că lupta nu se duce între partide, listele lor de candidaţi sau programele lor de idei şi proiecte (nu mai râdeţi, ştiu că acestea nu mai contează de mult în politica de la noi), ci între cine scuipă sau cine linge mai bine imaginea premierului Dacian Cioloş. Taberele deja sunt clare: PNL şi USR se ţin de pulpana lui Cioloş pentru a fi trase în sus, în timp ce PSD, PMP şi ALDE îl trosnesc pe tehnocrat din toate părţile, cu argumente care deocamdată se reduc la Soros, „ne fură străinii ţara” şi chestiile care ţin de obicei la electoratul troglodit care se mobilizează rapid la vot sau e deja convins cu cine să voteze.

Prin faptul că manifestanţii pro-unire au dat piept cu jandarmii, vrând să ocupe carosabilul în marş către Piaţa Universităţii, lucru care a dus la săltarea aparent regulamentară a câtorva persoane pentru a fi legitimate şi amendate la secţia de Poliţie, inclusiv a liderului George Simion, a fost imediat exploatat de Traian Băsescu (PMP), PSD, Victor Ponta, dar şi de multi-inculpatul Sebastian Ghiţă, care în disperarea sa de a poza într-o victimă a „sistemului”, ăla de vi-l povesteşte multi-inculpata Udrea în oracolul ei, nu mai ştie cu cine să joace (PSD, PRU, PMP, Udrea, Băsescu, cu toţii deodată sau cu fiecare separat?) şi s-ar agăţa de orice izvor de imagine îi iese în cale, fie că sunt cucuvele mov, fie că sunt cârnaţi pentru pensionari amărâţi, fie că sunt basarabeni unionişti.

Intervenţia aparent legitimă şi mult mai firavă decât la multe alte proteste care au avut loc la Bucureşti (amintiţi-vă coregrafia de stradă organizată în 2012 împotriva masivelor proteste anti-Roşia Montană) a fost tradusă imediat în cheie anti-Cioloş de veselii prieteni de coţcării politice şi penale Ponta şi Ghiţă, de sfântul Călin Popescu Tăriceanu, mucenicul anti-DNA, dar şi mai voalat de către PSD: Guvernul tehnocrat (ministrul de Interne Dragoş Tudorache, adică omul lui Cioloş, tehnocrat bruxellist, deci sorosist, deci oculta mondială care ne confiscă ţărişoara) dă la cap acestor tineri mânaţi de nobile idealuri, îi „arestează” (de fapt cinci dintre ei au fost duşi circa o oră la o secţie de poliţie pentru legitimare şi întrebări lămuritoare, fiind amendaţi pentru că nu au respectat protocolul de organizare a protestului).

Context: Dragoş Tudorache este acel tânăr venit de o lună de zile la Interne, după mandatele sclipitoare ale lui Oprea şi Tobă, care a propus reorganizarea serviciului secret DIPI, intrat în vrie penală sub bagheta celor doi, după rigori militare, cu teste poligraf şi psihologice, dar şi cu puteri de interceptare a comunicaţiilor (aflate în apanajul exclusiv al SRI), precum şi introducerea camerelor de supraveghere în secţiile de votare, după închiderea urnelor, la numărătoarea voturilor. Nu se vede mâna lui Soros şi a ocultei mondiale de la o poştă?

Traian Băsescu, care a ajuns de la rangul de preşedinte al României la cel al unei şopârle înfoiate care împroaşcă cu venin în stânga şi în dreapta, speriată că îl prinde justiţia din urmă şi că iese la pensie cu un procent de 5%, s-a alăturat şi el corului. El este un aprig luptător pentru Moldova, mai ales că din iunie 2016 este şi cetăţean al Republicii Moldova, iar acum visează la un „minister al Reunificării”, probabil după modelul „Institutului Fericirii”, gândit de muza sa penală Elena Udrea. Dacă ar fi un sincer iubitor al Moldovei, ar şti poate că declaraţiile sale fac mai mult rău decât bine. Dar discernământul băsescian lasă mult de dorit în această perioadă, părând să fie acaparat de problemele sale cu justiţia.

De cealaltă parte, PNL, prin Alina Gorghiu, a zis că nu se cade să stea deoparte şi a dat şi ea un cot populist nemernicilor de jandarmi, cu ricoşeu în Gabriela Firea (PSD), făcând apel să lase tinerii să îşi manifeste liber idealurile în stradă. Totuşi, duminică PNL este singurul partid cu care „unioniştii” lui Simion nu se întâlnesc. Nu mi-e clar din ce motiv au ratat să se urce în căruţa de imagine a unioniştilor: din bun simţ sau din prostie? În rest, până şi USR, care nu a ieşit la luptă pro sau anti, a simţit că nu poate pierde această centrifugă de imagine şi se întâlneşte duminică cu manifestanţii.

După ce iureşul electoral se va fi liniştit la Bucureşti şi la Chişinău, ce vor fi obţinut tinerii unionişti? Cel mai probabil nişte strângeri slinoase de mână la Bucureşti şi nişte huiduieli la Chişinău. Ei vor o „declaraţie” politică asumată de liderii de la Bucureşti, care să îşi asume unirea cu Moldova ca „proiect de ţară”. Să nu-l bulversăm prea tare pe preşedintele Klaus Iohannis, care abia ce s-a activat după doi ani de mandat şi a pus de-o comisie care să ne scoată ţara din beznă cu un vajnic proiect de ţară.

Poate vă întrebaţi de ce nu acţionează nimeni concret spre o astfel de unire, nici măcar pe când Băsescu era preşedinte, Ponta premier sau Ghiţă combinator de sute de milioane de euro din contractele cu statul? Pentru că nimeni nu e atât de prost să nu înţeleagă o realitate simplă, pe care ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit, a expus-o pragmatic şi clar, poate şi pentru că nu are nimic de pierdut prin asta, precum luptătorii electorali de la Bucureşti: România şi Moldova trebuie să rămână două entităţi separate, înfrăţite doar în parcursul lor european şi democratic, între nişte graniţe sigure. O unire în 2016 nu mai este posibilă, pentru că ar avea urmări grave de securitate. Asta o ştiu şi Băsescu, şi Ponta, poate mai puţin Ghiţă sau Tăriceanu.

Ce au mai urlat unioniştii de ambele părţi ale Prutului la cotropitorul american, când acesta le-a zis adevărul dur în faţă, de parcă era un turist bezmetic aterizat în excursie la Chişinău, aducându-i cu picioarele pe pământul anului 2016: „Unirea cu România nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici, în Republica Moldova. Republica Moldova nu este România, Republica Moldova are propria sa istorie şi propriile provocări. Printre aceste provocări se numără faptul că Republica Moldova este o ţară multietnică, cu oameni care vorbesc limbi diferite şi desigur mai este şi problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul Guvernului central”.

Pentru cine nu înţelege câtă dreptate are americanul să îşi amintească războiul din Georgia, din 2008, apoi războiul din Ucraina, din 2014, care continuă şi în 2016. Şi poate va înţelege că Rusia nu tolerează ca NATO şi UE să treacă linia roşie din vecinătatea sa apropiată, intrând în zonele tampon de la graniţele sale. Pentru asta, Moscova e pregătită să recurgă la orice gest ilegal şi iresponsabil, inclusiv la război, iar Transnistria este pretextul ideal pentru aşa ceva, în cazul unei mişcări a României către Moldova, care ar depăşi sprijinul financiar, logistic şi instituţional şi ar intra în sfera teritorială.

Citește și: