Andrei Luca POPESCU
Andrei Luca POPESCU
6904 vizualizări 1 aug 2014

Dacă nu se duc la inundaţii, nu e bine, nu se implică, îi doare în şpiţul de lac al pantofului fin-italian. Dacă se duc la calamitate cu alaiul, e evident că seamănă cu nişte tineri Ceauşeşti postmoderni, veniţi să arate la popor că le pasă, pe sistemul pupă-l în bot şi papă-i tot (adică vot). Cum o dai, tot nu ies bine.

Dacă Victor Ponta nu s-ar fi dus la inundaţii, ar fi fost acuzat, precum astă-iarnă, că el joacă baschet, în timp ce afară ninge, suflet hain. Dacă s-a dus la inundaţii, a fost acuzat că uite, oamenii ăia-s plini de nămol în faţa pantofilor săi negri lucioşi, că uite cum şi pronia cerească ţine tot cu PSD, de i-a potrivit viitura lui Ponta fix în pragul marelui congres oltean, de unde premierul a făcut oficial saltul spre preşedinţie.

Cu ce ajută însă, până la urmă, Ponta la inundaţii, în afară că perpetuează acelaşi cult al personalităţii în numele căruia, de la Ceauşescu încoace, toţi funcţionarii publici români visează la tăiat panglici şi făcut vizite de lucru? Trage domnia sa de motopompă, pune umărul la decolmatat sau la cărat saci cu nisip, trage oamenii cu coarda din mijlocul puhoiului? Nu, pentru asta avem pompieri, jandarmi, militari, profesionişti antrenaţi şi plătiţi (prost) să intervină în situaţii de urgenţă. Ce să facă Oprea la Vaideeni, ce ozn-uri ruseşti să vâneze Duşa în Mehedinţi, ce să mai învârtă marele administrator Dragnea în Teleorman, ce nu a învârtit în anii cât a fost jupân de judeţ?

Prezenţa lor în mijlocul acestor evenimente care de fapt sunt gestionate şi ţinute în frâu de profesionişti ale căror nume şi mutre nu le aflăm mai niciodată din ştiri este absolut inutilă. Cu excepţia rolului de campanie electorală şi al satisfacţiei de vătaf. Dacă presa şi în special televiziunile şi-ar permite impunerea unui embargou de câteva luni pe transmiterea acestor „vizite de lucru”, care nu au de altfel niciun fel de valoare de ştire, vătafii ar sta acasă liniştiţi, nu ar mai avea cine să le vadă talentul.

Mentalitatea vătafului, care trebuie să fie prezent pe plantaţie pentru a pocni din bici, are însă doi părinţi de naţionalitate română: de-o parte, dacă nu-l călăreşti, românul subaltern te fură, te face, se trage pe fund, se face că plouă; de altă parte, şeful nu e şef destul, dacă nu e şi fudul şi dacă nu îşi exhibă şefia prin fiecare por, chit că nu ajută cu nimic la făcutul trebii.

Probabil că germanii sau britanicii nu au această apăsare, chit că Merkel sau Cameron au mai fost şi ei văzuţi cu cizma de cauciuc prin mâl. Poate că în altă ţară, şeful Apelor Române nu ar fi fost demis pentru că se afla în concediu în timpul unei viituri reduse ca întindere, de scurtă durată, care, istoric şi cifric vorbind, a avut efecte minore, inclusiv ca pierderi de vieţi omeneşti (doi morţi nu sunt mai puţin semnificativi decât 100 de morţi, însă o proporţie trebuie păstrată, de dragul sănătăţii mintale). Nu ar fi fost demis, pentru că în lipsa lui alţi profesionişti i-ar fi preluat atribuţiile, iar el i-ar fi putut coordona oricum şi de la distanţă.

Pentru că, spre mirarea domnului Ponta şi a colegilor săi de guvernare, care şi-au scos în aceste zile colecţia de cizme de cauciuc la plimbare, nu de prezenţa unui vătaf ţine gestionarea unei calamităţi şi minimizarea pagubelor produse. Ci de un sistem, de o echipă care funcţionează şi pe care le construieşti din timp şi le rodezi, dacă vrei să le ai. Dar, desigur, nimic nu-i poate oferi mai multă satisfacţie vătafului decât puţin noroi pe bombeul pantofului, ca să arate că e acolo, e şi el în mijlocul oamenilor, care dacă nu ar fi el, omul providenţial, nu ar fi în stare de nimic, precum o turmă de oi.

Popor cu mentalitate de victime, culmea e că multor români le e pe plac acest model de dictator de plantaţie. Are stofă de şef, e-al dracu’, uite cum le face şi le întoarce dumnealui, vezi bine că e om de ispravă. Chiar şi el, românul mediu, dacă nu îşi ia un bici pe spinare de la şef, parcă nu-i vine nici a trăi. Şeful, deopotrivă cu subalternul, care tace şi face nu sunt văzuţi bine în România.

Cultura trebii bine făcute a poposit rareori pe la români, cultul personalităţii mai des. Cercul acesta vicios al vătafului urât de subalterni, însă totodată creat chiar de ei, este greu de spart. Un şef român de şaormerie sau de multinaţională ştie că dacă nu e prezent mereu printre subalterni, e tras mai mult sau mai puţin pe sfoară. De multe ori, acesta este însă efectul faptului că şefii români şi nu numai au tendinţa de a se înconjura de incompetenţi sau mai puţini competenţi ca ei, care să nu le pericliteze poziţia, iar subalternii sunt fie prost aleşi, fie demotivaţi din toate punctele de vedere în a-şi face treaba.

Până când vătafii români vor fi înlocuiţi de şefi care ştiu că a conduce nu înseamnă doar a pocni din bici şi a-ţi înmuia pantofiorii în noroi din când în când, pentru a da bine la sclavii din jur, ci înseamnă să aduni în jurul tău oameni competenţi, motivaţi, care funcţionează împreună şi fiecare-n parte fără un despot luminat care să-i trateze ca pe lachei, liderii de tipul Ponta (şi nu doar el) vor exista mereu. Ca şi campania electorală şi televiziunile care aleargă fără discernământ după ea.

Citește și: