Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
8974 vizualizări 2 sep 2013

În politică e ca în surfing: trebuie să prinzi valul. Să fii aproape de culme, înainte ca valul să se spargă. Fireşte că e nevoie, chiar dacă le-ai avea pe toate, şi de curaj. Dar e o nebunie să faci surfing pe tsunami şi să-ţi iei tupeul drept curaj.

În chestiunea Siriană, preşedintele României a reacţionat corect. Solidaritate cu aliaţii, consecvenţă, prudenţă. La ora când făcea declaraţiile, nu se putea spune mai mult. Nici astăzi nu sunt multe vorbe de spus, după ce elanul premierului Cameron a fost temperat de Camera Comunelor, după ce preşedintele Obama însuşi s-a întors la Congres, după ce preşedintele Hollande e chemat în Parlament, iar minoritarii conservatori – ba chiar şi unii dintre majoritarii socialişti - cer nu doar să fie consultaţi, ci şi să voteze.

Asta, la ei. La noi, telepremierul Ponta (nu mă întrebaţi care dintre ei, Victor sau Viorel), incapabil să citească o ştire până la capăt, dacă subiectul nu e el însuşi, are păreri ferme: Bashar Al-Assad e un preşedinte nelegitim. Auzise ceva dinspre Departamentul de Stat în ziua respectivă şi a simţit nevoia să intre în poză. Doar că John Kerry l-a făcut ”bandit” şi ”criminal” pe liderul de la Damasc, n-a făcut gafa de a-l declara ilegitim. Ce n-au observat nici Victor, nici Viorel, e că poţi să-l faci criminal, susţinând că ai pe masă dovezile că a atacat cu sarin copii şi femei, dar nelegitim nu ai dreptul să-l declari. Nici măcar Barack Obama nu s-a referit la legitimitatea lui Al-Assad, subliniind că nu intenţionează să-l debarce de la putere. Acţiunea armată pe care o pregătesc Statele Unite e justificată de folosirea armelor chimice, de încălcarea tratatelor internationale. (Siria n-a semnat Convenţia din 1993, dar asta e mai puţin important acum). A, dacă în atacul limitat care va urma, pe Bashar Al-Assad îl va trage curentul de la Tomahawk şi va pieri de gripă - ghinion.

Nu mă mir că atât ministrul Corlăţean, cât şi al doilea om în stat, Crin Antonescu, au omagiat  declaraţia premierului Ponta. Care continua fix aşa: ”Astă seară, în faţa dovezilor prezentate de Departamentul de Stat al SUA, cred că lucrurile sunt evidente şi cred că România nu mai poate să aibă o poziţie ezitantă”. N-avea de unde să ştie premierul că poziţia României nu e deloc ezitantă, de vreme ce - a repetat-o şi astăzi - ”ce spune domnul preşedinte Băsescu nu mă interesează”. Hm. Poate să nu mă intereseze pe mine – deşi mă interesează, după cum mă interesează şi poziţia lui Victor, şi poziţia lui Viorel. Dar să nu-l intereseze pe primul ministru al ţării poziţia preşedintelui, s-o mai şi declare mulţumit de sine, asta n-are cum să nu îngrijoreze. 

Tot astăzi, Victor şi Viorel (unul are o părere, celălalt nu e de acord cu ea – Roşia Montană e, din acest punct de vedere, o premieră politică mondială) au tele-simţit nevoia să exprime  ”poziţia Guvernului” în chestiunea siriană. Există două poziţii - a Guvernului şi a Preşedinţiei? Dar poziţia României care e?
 

Citește și: