Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
8240 vizualizări 31 iul 2014

Nu-l urăsc pe Viktor Orban. A fost o vreme când l-am admirat. Nu din ură am încercat să atrag atenţia asupra unui fenomen periculos. Cu îngrijorare, am încercat să ridic un cuvânt greu ca o lespede – iliberalismul – ca să observăm împreună câte lighioane ideologice colcăie sub el.  

Nu pot măsura cât îşi iubeşte Orban poporul. Şi Hitler i-o fi iubit pe germani, altfel nu i-ar fi considerat superiori celorlalţi.  Naţionalismul premierului ungar e augmentat de şovinismul celor din Jobbik (declaraţiile antisemite şi antirrome ale unor lideri ai Jobbik, dar şi ai Fidesz, au trecut Oceanul). Privit din acest unghi, iliberalismul este noul antisemitism.

Orban şi-a creat aura de salvator al Ungariei. A făcut-o şi Hitler, la vremea lui. Reuşise să ridice economic Germania, făcând din ea cea mai puternică ţară europeană. Există istorici foarte serioşi care susţin că, dacă Führer-ul ar fi sucombat prin 1938, ”înaintea de începerea execuţiilor în masă, ar fi intrat în istorie drept cel mai mare om de stat din istoria poporului german”. În fine, cine altul decât Hitler vorbea mai frumos despre pace, chiar şi după ce dăduse foc lumii?

Foarte puţinor oameni le este dat să perceapă, trăind istoria, sămânţa dezastrului care creşte în propria lor contemporaneitate. Unul dintre aceştia a fost Churchill; el a înţeles, citind Mein Kampf (”Bătălia mea”).

Nu doar Viktor Orban glorifică iliberalismul. Mai există un premier în Uniunea Europeană, un Victor, care o face, dar cum făcea proză Monsieur Jourdain – fără să ştie.

Între Viktor şi Victor distanţa e ca de la original la pastişă. Viktor Orban e un om politic cu greutate, de substanţă, un foarte bun cunoscător al geopoliticii, cu un orgoliu hipertrofiat, care ştie bine ce spune. Victor Ponta e un tele-politician, care până mai ieri scria după dictarea lui Barroso, iar astăzi cochetează şi el cu iliberalismul: pulsiunile autoritariste, aceeaşi concepţie despre Opoziţie ca şmen al Puterii (vezi construcţia Tăriceanu), iar mai nou, în bătălia lui pentru Cotroceni, românismul ortodoxizant. 

Fără exaltarea naţionalistă, ignoram discursul de la Craiova (unul de primar mediocru, nu de prezidenţiabil). Dacă ar fi vorbit din convingere, ar fi fost grav. Reproducând cu entuziasm ce i-a pus în faţă speechwriterul, e consternant.

Momentan nu-mi trece prin cap decât să-l parafrazez pe Joe Biden (pe care, atunci, l-am privit cu ironie): Victore, ce vrei tu să faci din România?

Citește și: